Importanța învățăturii corecte și pericolul învățăturilor false
Din următorul articol reiese de ce credem şi cum înţelegem că învăţătura lui Isus este adevărul lui Dumnezeu. Cine este reprezentant al unei învăţături false, nu‑L cinsteşte pe Dumnezeu. Învăţăturile false au „efect de aluat în plămădeală“ şi‑i duc pe oameni în eroare.
1 Gânduri introductive cu privire la importanța doctrinei corecte
În persoana lui Isus Christos este definită esența creștinismului, credinţa creştină şi nădejdea creştinilor. Oricine învață altceva decât ceea ce a învățat Isus nesocotește autoritatea Sa și, prin urmare, autoritatea lui Dumnezeu. Acest lucru arată aroganța învățătorilor falși și devine de înțeles de ce Noul Testament folosește cuvinte atât de dure împotriva lor:
Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v‑am propovăduit‑o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit‑o, să fie anatema! (Galateni 1:8–9)
În zilele noastre, se întâlnește adesea opinia teologilor că multe dintre relatările despre viața lui Isus sunt mai degrabă legende și că majoritatea cuvintelor atribuite lui Isus care ne-au fost transmise sunt, de fapt, produsul imaginației pioase a adepților săi. De exemplu, așa-numiții teologi liberali consideră în mod firesc că Epistolele pastorale[1] nu sunt autentice. Ei au deci un motiv „bun“ pentru a nu lua Noul Testament atât de în serios. Este o scuză bună pentru a nu asculta cuvintele Sfintei Scripturi, și astfel își construiesc propria religie.
Mulţi oameni nu consideră învăţătura ca fiind ceva important. Adesea aceasta se întâmplă pentru că nu vor să se judece nici pe ei înşişi, nici pe ceilalţi şi astfel apare argumentul că trebuie să tolerăm modul de gândire al celorlalţi şi că adevărul nu poate fi pe deplin recunoscut. Dar Isus spune în Evanghelia lui Ioan:
Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi. (Ioan 8:31–32)
Prin următoarele gânduri sperăm că se va înţelege cât de importantă este învăţătura corectă.
2 Învăţătura lui Isus este adevărul lui Dumnezeu
Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M‑a trimis pe Mine. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. (Ioan 7:16–17)
În aceste cuvinte Isus accentuează că Dumnezeu însuşi este originea învăţăturii sale. Deci ceea ce spune El este ceea ce Dumnezeu spune, prin cuvintele lui Isus putem să aflăm ce vrea Dumnezeu şi cine este El. Însă cea mai importantă condiţie, este consimţământul de a face voia lui Dumnezeu.
3 Cine are învăţături greşite nu I se închină lui Dumnezeu
Isus i‑a avertizat pe ucenici să se ferească de aluatul fariseilor şi al saducheilor (Matei 16:6–12). El mai spune:
Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti. (Matei 15:9)
Nu numai că o consideră o închinare inutilă, dar îi numeşte chiar făţarnici şi spune:
Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Matei 15:7–8)
Orice învăţătură care nu are fundament biblic este o învăţătură omenească, gândită şi creată de oameni care urmăresc alte scopuri decât a‑I sluji lui Dumnezeu. Deci învăţăturile false sunt rezultatul neascultării şi nu pot conduce la o relaţie cu Dumnezeu. Dacă cineva se ţine de o învăţătură falsă după ce a auzit învăţătura corectă, aceasta nu va face decât să îi distrugă relaţia cu Dumnezeu.
4 Învăţătura şi viaţa sunt strâns legate
Putem să vedem aceasta din diferite exemple.
Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v‑a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi‑a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M‑aţi primit; am fost gol, şi M‑aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând, şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?” Drept răspuns, Împăratul le va zice: “Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi‑a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi nu M‑aţi primit; am fost gol, şi nu M‑aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n‑aţi venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?” Şi El, drept răspuns, le va zice: “Adevărat vă spun că, ori de câte ori n‑aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică. (Matei 25:31–46)
De exemplu dacă cineva înţelege parabola de mai sus ca referindu-se la creştini, ceea ce nu este deloc neobişnuit în ziua de astăzi, ideea lui de a fi creştin se va limita mai mult sau mai puţin la activităţi sociale. Dar această parabolă vorbeşte de fapt despre oameni care nu L‑au cunoscut pe Isus, care sunt surprinşi că binele pe care l‑au făcut a fost pentru Isus. În acest pasaj, printre altele, Isus clarifică care va fi soarta în veşnicie a acelora are nu ajung să Îl cunoască aici pe pământ. Cuvântul grecesc ethnoi (naţiuni) din versetul 32 contribuie de asemenea la această interpretare. Evreii făceau diferenţă atunci când vorbeau despre ei înşişi, despre naţiunea lor (greacă: laos) şi despre naţiuni (greacă: ethnoi), adică cei care nu sunt iudei. Aceasta se poate vedea şi din Fapte 26:17.
Ca şi creştini noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Christos (2 Corinteni 5:20), făcându‑L cunoscut pe Dumnezeu în mod activ prin propovăduirea învăţăturii lui Isus şi trăind o viaţă sfântă.
Pilda grâului şi a neghinei este un alt exemplu interesant.
Isus le‑a pus înainte o altă pildă, şi le‑a zis: “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit, şi i‑au zis: “Doamne, n‑ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, deci, neghină?” El le‑a răspuns: “Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i‑au zis: “Vrei, deci, să mergem s‑o smulgem?” “Nu” le‑a zis el “ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: “Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi‑o în snopi, ca s‑o ardem, iar grâul strângeţi‑l în grânarul meu.“ (Matei 13:24–30)
Astăzi mulţi oameni leagă această parabolă de biserică. Ei vor să o folosească drept argument că în biserică pot fi împreună credincioşi şi necredincioşi şi că numai la sfârşitul veacului va fi clar cine îi aparţine cu adevărat lui Dumnezeu. De aceea ei spun că nu este necesar să ţinem distanţă de necredincioşi şi nici măcar să îi evaluăm pe oameni pentru că la sfârşit Dumnezeu va decide. Dacă vei citi mai departe vei vedea că nu despre aşa ceva a vorbit Isus.
El explică: ţarina este lumea şi în lume trăiesc oameni buni şi răi, deşi Dumnezeu i‑a creat pe toţi pentru un scop bun. Dar Dumnezeu nu vrea să îi extermine de pe pământ pe toţi aceia care nu Îl ascultă, ci l‑a creat pe om cu voinţă liberă, astfel că fiecare îşi trăieşte viaţa după bunul plac. Mai mult decât atât vedem din alte pasaje din Noul Testament că noi ca şi creştini nu putem avea comuniune spirituală cu necredincioşii:
Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Christos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: “Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: “Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:14–18)
5 Doctrinele false au un „efect de dospeală“
De aceea Scriptura ne avertizează:
… să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit‑o. Depărtaţi-vă de ei. (Romani 16:17)
În epistola sa către Tit Pavel spune:
După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări, căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit. (Tit 3:10–11)
6 Doctrinele false duc pe calea pierzării
Adevărul este, din păcate, adaptat unor concepte care par mai evlavioase, atractive sau confortabile pentru oameni, concepte care le dau „siguranţă“ sau le îngăduie să facă compromisuri.
Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3–4)
Doctrinele false se răspândesc repede. Este mai uşor a merge pe drumul lat, dar acesta duce la pieire. În Noul Testament învăţătorii falşi sunt respinşi:
Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Christos, n‑are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu‑l primiţi în casă, şi să nu‑i ziceţi: “Bun venit!” Căci cine‑i zice: “Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele. (2 Ioan 9–11)
În timpul Noului Testament a întâmpina pe cineva era legat de primirea acestei persoane în casă şi de a avea părtăşie mâncând şi vorbind împreună. Aceasta e ceea ce vrea să spună Ioan: cu un învăţător fals nu putem să menţinem legături de părtăşie, ci trebuie să arătăm clar lucrurile pe care le învaţă greşit, căci ce au în comun adevărul şi adevărul deformat?
Deci fiecare creştin va fi dornic să cunoască învăţătura corectă care este expresia dragostei de adevăr şi baza pentru a merge mai departe pe calea cea strâmtă. De aceea Pavel îi mustră pe creştini:
… să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire… (Efeseni 4:14)
Dacă cineva nu se lasă în mod conştient condus de cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie să fie surprins dacă va ajunge pe o cale greşită. Lipsa gândirii deschide deja o portiţă pentru învăţătorii falşi.
Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora: străduieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:16)