Au creș­ti­nii voie să judece?

Oare jude­ca­rea este împo­tri­va dra­gos­tei? Putem să vedem ce este în ini­ma celui­lalt şi să‑l jude­căm sau numai Dum­ne­zeu poa­te să vadă totul? Din acest stu­diu reie­se de ce cre­dem şi cum înţe­le­gem că jude­ca­rea în sens corect (cer­ce­ta­rea, eva­lu­a­rea, apre­ci­e­rea) face par­te din rela­ţia noas­tră cu Dum­ne­zeu şi are un rol impor­tant în via­ţa de comu­ni­ta­te. Vom expli­ca de ce este nece­sar să facem dife­renţă între jude­ca­re şi condamnare.

Un ciocan (ciocan de lemn) folosit de judecător într-o sală de judecată, împreună cu un bloc de sunet din lemn și o balanță de aur - toate simbolizând judecata.

1 Intro­du­ce­re

„Nu jude­ca­ţi ca să nu fiţi jude­ca­ţi!“ este o fra­ză ce poa­te fi auzi­tă ade­sea prin­tre oame­nii care apa­rţin dife­ri­tor deno­mi­na­ţiuni cre­ş­ti­ne. Fie­ca­re per­soa­nă tre­bu­ie să stea în faţa lui Dum­ne­zeu şi va fi răs­pun­ză­toa­re pen­tru felul în care a tră­it. Nimeni alt­ci­ne­va nu poa­te să aibă o păre­re obiec­ti­vă des­pre via­ţa şi fap­te­le unei alte per­soa­ne mai ales în lucru­ri­le pri­vi­toa­re la mân­tu­i­rea sa. Via­ţa reli­gi­oa­să a celor­la­lţi oameni este în mod esenţi­al con­si­de­ra­tă un dome­niu pri­vat care este în mare par­te sau total „tabu“ pen­tru cei din afa­ră. Aşa că ori­ce fel de cri­ti­că este con­si­de­ra­tă a fi jude­ca­tă şi into­le­ran­ță, o vio­la­re a aces­tui „spa­ţiu per­so­nal sacru“. În ace­la­şi fel se rapor­tea­ză la învă­ţă­tu­ri­le altor deno­mi­na­ţiuni. Pen­tru că dacă cine­va con­si­de­ră opi­ni­i­le sau învă­ţă­tu­ri­le unui grup greşi­te atunci con­clu­zia este că ei merg pe un drum greşit. Dorim să împăr­tă­şim mai depar­te înţe­le­ge­rea noas­tră lega­tă de între­ba­rea cum stă în lumi­na cuvân­tu­lui ide­ea că nu putem sau nu tre­bu­ie să jude­căm (cer­ce­tăm) via­ţa unei alte persoane.

2 Dife­renţa între jude­ca­re şi judecată

Jude­ca­rea (cer­ce­ta­rea) şi jude­ca­ta (con­dam­na­rea) sunt con­si­de­ra­te de mulţi iden­ti­ce deşi este o dife­renţă impor­tan­tă între aceşti doi ter­meni. Ter­me­nul de jude­ca­re (cer­ce­ta­re) nu este în mod nece­sar nega­tiv din moment ce înseam­nă a lua pozi­ţie faţă de ceea ce este bun sau rău, corect sau greşit. Aceas­ta înseam­nă apli­ca­rea prin­ci­pi­i­lor bibli­ce la situ­a­ţii prac­ti­ce. A dis­cer­ne între bine şi rău este la fel de impor­tant în via­ţa spi­ri­tu­a­lă ca şi în lucru­ri­le pămân­teşti. Pen­tru mulţi oameni cuvin­te ca jude­ca­re şi con­dam­na­re au cono­ta­ţii nega­ti­ve şi impli­că o ati­tu­di­ne rea. Însă jude­ca­rea (cer­ce­ta­rea), care vine din dorinţa de a cunoa­ş­te ade­vă­rul, este pri­mul pas pen­tru a‑i putea aju­ta pe cei­la­lţi. Dacă moti­va­ţia de a aju­ta lip­seş­te, chiar şi o jude­ca­re com­plet dreap­tă sau corec­tă poa­te să devi­nă o con­dam­na­re fără dra­gos­te şi fără milă. Sunt mai mul­te pasa­je în Biblie care vor­besc împo­tri­va jude­că­rii ipo­cri­te şi fari­sei­ce (de ex. Matei 9:9–13; Luca 18:9–14 etc.). În urmă­toa­rea para­bo­lă bine cunos­cu­tă şi din păca­te inter­pre­ta­tă greşit, Isus a res­pins toc­mai aceas­tă ati­tu­di­ne lip­si­tă de dragoste:

Nu jude­ca­ţi, ca să nu fiţi jude­ca­ţi. Căci cu ce jude­ca­tă jude­ca­ţi, veţi fi jude­ca­ţi; şi cu ce măsu­ră măsu­ra­ţi, vi se va măsu­ra. De ce vezi tu pai­ul din ochiul fra­te­lui tău, şi nu te uiţi cu băga­re de sea­mă la bîr­na din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fra­te­lui tău: Lasă-mă să scot pai­ul din ochiul tău şi, când colo, tu ai o bîr­nă într-al tău?… Făţar­ni­cu­le, scoa­te întâi bîr­na din ochiul tău, şi atunci vei vedea deslu­şit să scoţi pai­ul din ochiul fra­te­lui tău. (Matei 7:1–5)

Un ele­ment impor­tant al aces­tui aver­tis­ment este fap­tul că des­ti­na­ta­rul este o per­soa­nă aro­gan­tă şi ipo­cri­tă, care considerându-se pe sine nepri­hă­ni­tă, accen­tu­ea­ză păca­te­le celor­la­lţi fără să îşi vadă pro­pria fără­de­le­ge. Deci nu se spu­ne nimic des­pre inter­di­cţia de a scoa­te pai­ul din ochiul fra­te­lui tău. Isus doar con­dam­nă felul în care se făcea aceas­ta, el con­dam­nând ati­tu­di­nea rea: „De ce vezi pai­ul din ochiul fra­te­lui tău şi nu te uiţi cu băga­re de sea­mă la bâr­na din ochiul tău?“ Chiar aceas­tă com­pa­ra­ţie folo­si­tă în aceas­tă para­bo­lă este nepo­tri­vi­tă ide­ii foar­te răs­pân­di­te cu „paiul/păcatele alt­cui­va nu sunt trea­ba mea“ din moment ce un pai cau­zea­ză discom­fort în ochii fie­că­ru­ia din­tre noi. Pasa­jul para­lel celui de mai sus se află în Luca 6:37–42. Acest pasaj ara­tă şi mai clar că intenţia lui Isus a fost de a aver­ti­za cu pri­vi­re la jude­ca­ta lip­si­tă de dragoste:

Nu jude­ca­ţi, şi nu veţi fi jude­ca­ţi; nu osîn­di­ţi, şi nu veţi fi osîn­di­ţi; ier­ta­ţi, şi vi se va ier­ta. (Luca 6:37)

Mesa­jul altor para­bo­le lua­te în con­tex­tul pasa­je­lor cita­te din Evan­ghe­lia după Matei şi după Luca (ex. Matei 7:6 şi 15–23, Luca 6:43–46) încu­ra­jea­ză cri­ti­ca sobră şi jude­ca­rea. Sun­tem obli­ga­ţi să ne între­băm, „Cine este nevred­nic de a pri­mi per­le­le noas­tre?“, „Cine este ace­la care nu va intra în împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu?“ Isus ne spu­ne că îi vom recu­noa­ş­te pe pro­feţii min­ci­noşi după roa­de­le lor. Aşa că în mod sigur Isus nu a vrut să vor­beas­că des­pre res­pin­ge­rea cri­ti­cii şi jude­că­rii (cer­ce­tă­rii, aprecierii).

3 Locul jude­că­rii în rela­ţia cu Dumnezeu

În lumea aceas­ta corup­tă de păcat nu este nimeni şi nimic în care să putem să ne încre­dem fără o exa­mi­na­re aten­tă (2 Corin­te­ni 11:14–15). Totu­şi, prin harul Său şi prin dra­gos­tea Sa, Dum­ne­zeu S‑a reve­lat pe Sine şi a făcut calea spre El acce­si­bi­lă ome­ni­rii şi a des­co­pe­rit rău­ta­tea şi păca­tul (Ioan 15:22–24).

Şi a zis Iude­i­lor, care cre­zu­se­ră în El: „Dacă rămâ­neţi în cuvân­tul Meu, Sun­teţi într-adevăr uce­ni­cii Mei; veţi cunoa­ş­te ade­vă­rul, şi ade­vă­rul vă va face slo­bozi.“ (Ioan 8:31–32)

Voi sun­teţi pri­e­te­nii Mei, dacă faceţi ce vă porun­cesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pen­tru că robul nu ştie ce face stă­pâ­nul său; ci v‑am numit pri­e­te­ni, pen­tru că v‑am făcut cunos­cut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:14–15)

Cine­va poa­te trăi cu Dum­ne­zeu numai dacă accep­tă harul şi dacă tră­ieş­te în ade­vă­rul pe care Dum­ne­zeu l‑a pus drept fun­da­ţie (Romani 12:1–2). Găsi­rea ade­vă­ru­lui şi, lucrul cel mai impor­tant, acţio­na­rea con­form aces­tu­ia, demas­ca­rea şi înde­păr­ta­rea de fal­si­ta­te sunt deci nece­si­tă­ţi de bază. În cazul în care aces­tea nu se prac­ti­că se poa­te pier­de calea către Dumnezeu.

Intra­ţi pe poar­ta cea strîm­tă. Căci lar­gă este poar­ta, lată este calea care duce la pier­za­re, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strîm­tă este poar­ta, îngus­tă este calea care duce la via­ţă, şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13–14)

Dar vine cea­sul, şi acum a şi venit, când închi­nă­to­rii ade­vă­ra­ţi se vor închi­na Tată­lui în duh şi în ade­văr; fiind­că ast­fel de închi­nă­tori doreş­te şi Tatăl. Dum­ne­zeu este Duh; şi cine se închi­nă Lui, tre­bu­ie să I se închi­ne în duh si în ade­văr. (Ioan 4:23–24)

Păziţi-vă bine să nu pier­deţi rodul mun­cii voas­tre, ci să pri­mi­ţi o răs­pla­tă depli­nă. Ori­ci­ne o ia îna­in­te, şi nu rămâ­ne în învă­ţă­tu­ra lui Hris­tos, n‑are pe Dum­ne­zeu. Cine rămâ­ne în învă­ţă­tu­ra aceas­ta, are pe Tatăl şi pe Fiul. (2 Ioan 8–9)

De exem­plu, cel care găteş­te ciu­perci nu va spu­ne ca fie­ca­re ciu­per­că să fie tes­ta­tă dacă este comes­ti­bi­lă sau nu? Atunci în ace­la­şi fel cum se poa­te să ne pur­tăm în mod uşu­ra­tic, nea­cor­dând impor­tanţă toc­mai lucru­ri­lor pri­vi­toa­re la Dum­ne­zeu? Doi oameni care afir­mă lucruri opu­se şi con­tra­dic­to­rii cu pri­vi­re la ace­ea­şi ches­tiu­ne nu pot să spu­nă amân­doi ade­vă­rul, nu‑i aşa? Nu pot să aibă amân­doi drep­ta­te când unul spu­ne că Dum­ne­zeu a cre­at pe unii oameni pen­tru con­dam­na­re şi celă­lalt spu­ne că nu este aşa. Un om afir­mă că Duhul Sfânt e per­soa­nă şi altul spu­ne că nu este. Cine­va pre­tin­de că se poa­te apos­ta­zia, iar alt­ci­ne­va că aceas­ta este impo­si­bil. O per­soa­nă cre­de că omul este păcă­tos dato­ri­tă natu­rii sale şi celă­lalt spu­ne că nu este. O per­soa­nă susţi­ne că iadul exis­tă şi o alta nea­gă exis­tenţa sa. S‑ar putea enu­me­ra câte­va alte exem­ple din doc­tri­ne­le dife­ri­tor gru­puri „cre­ş­ti­ne“. Aces­tea nu sunt niş­te sim­ple dis­cu­ţii teo­lo­gi­ce abs­trac­te, ci ele influ­enţea­ză în mod esenţi­al via­ţa prac­ti­că a celor care le accep­tă. Nu cer aces­te con­tra­di­cţii deci­zii din par­tea celor care în mod sin­cer cau­tă ade­vă­rul şi care se întrea­bă cum este Dum­ne­zeu, cum poa­te cine­va să tră­i­as­că o via­ţă plă­cu­tă Lui şi cum sunt dra­gos­tea şi cre­dinţa ade­vă­ra­tă în El? Drept răs­puns, în Biblie găsim mul­te îndem­nuri de a cer­ce­ta şi de a jude­ca totul şi pe toţi.

Odi­ni­oa­ră era­ţi întu­ne­ric; dar acum sun­teţi lumi­nă în Dom­nul. Umbla­ţi, deci, ca niş­te copii ai lumi­nii. Căci roa­da lumi­nii stă în ori­ce bună­ta­te, în nepri­hă­ni­re şi în ade­văr. Cer­ce­ta­ţi ce este plă­cut îna­in­tea Dom­nu­lui, şi nu lua­ţi deloc par­te la lucră­ri­le nero­di­toa­re ale întu­ne­ri­cu­lui, ba încă mai de gra­bă osîndiţi-le. (Efe­seni 5:8–11)

Nu stin­geţi Duhul. Nu dis­preţui­ţi pro­o­ro­ci­i­le. Ci cer­ce­ta­ţi toa­te lucru­ri­le, şi păs­tra­ţi ce este bun. Feriţi-vă de ori­ce se pare rău. (1 Tesa­lo­ni­ceni 5:19–22)

Păziţi-vă de pro­o­roci min­ci­noşi. Ei vin la voi îmbră­ca­ţi în hai­ne de oi, dar pe dină­un­tru sunt niş­te lupi răpi­tori. Îi veţi cunoa­ş­te după roa­de­le lor. Culeg oame­nii stru­guri din spini sau smo­chi­ne din mără­cini? Tot aşa, ori­ce pom bun face roa­de bune, dar pomul rău face roa­de rele. Pomul bun nu poa­te face roa­de rele, nici pomul rău nu poa­te face roa­de bune. Ori­ce pom, care nu face roa­de bune, este tăi­at şi arun­cat în foc.  Aşa că după roa­de­le lor îi veţi cunoa­ş­te. (Matei 7:15–20)

4 Locul jude­că­rii în via­ţa comu­ni­tă­ţii creştine

Jude­ca­rea este o mani­fes­ta­re indis­pen­sa­bi­lă a dra­gos­tei. Pen­tru a‑i putea da unei per­soa­ne aju­to­rul nece­sar, tre­bu­ie să ne facem o idee des­pre rela­ţia ace­lei per­soa­ne cu Dum­ne­zeu – inclu­zând lip­su­ri­le – luând în con­si­de­ra­re via­ţa şi fap­te­le sale. Totu­şi, majo­ri­ta­tea oame­ni­lor sunt prea mân­dri şi, de ace­ea, iau foar­te per­so­nal cri­ti­ca. Este cu sigu­ranţă mai uşor pen­tru toţi dacă pen­tru evi­ta­rea unui even­tu­al con­flict se evi­tă şi con­frun­ta­rea ace­lei per­soa­ne cu greşe­li­le sale şi che­ma­rea sa la pocă­inţă. Totu­şi, urma­rea aces­tei căi mai uşoa­re a con­dus comu­ni­tă­ţi­le cre­ş­ti­ne din pri­mul secol la câte­va schim­bări dras­ti­ce şi dezastruoase:

Pre­vă­zând aces­te peri­co­le, Biblia ne moti­vea­ză să ne luăm res­pon­sa­bi­li­ta­te faţă de fra­ţii noş­tri, să îi încu­ra­jăm şi să îi mus­trăm. În acest fel a fost posi­bil să se menţi­nă dra­gos­tea, dis­ci­pli­na şi puri­ta­tea în con­gre­ga­ţi­i­le după voia lui Dumnezeu.

Lua­ţi sea­ma, deci, fra­ţi­lor, ca nici unul din­tre voi să n‑aibă o ini­mă rea şi necre­din­cioa­să, care să vă des­par­tă de Dum­ne­ze­ul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fie­ca­re zi, câtă vre­me se zice: „Astăzi“, pen­tru ca nici unul din voi să nu se împie­treas­că prin înşe­lă­ciu­nea păca­tu­lui. (Evrei 3:12–13)

Dacă fra­te­le tău a păcă­tu­it împo­tri­va ta, du-te şi mustră‑l între tine şi el sin­gur. Dacă te ascul­tă, ai câş­ti­gat pe fra­te­le tău. Dar, dacă nu te ascul­tă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pen­tru ca ori­ce vor­bă să fie spri­ji­ni­tă pe măr­tu­ria a doi sau trei mar­tori. Dacă nu vrea să ascul­te de ei, spune‑l Bise­ri­cii; şi, dacă nu vrea să ascul­te nici de Bise­ri­că, să fie pen­tru tine ca un păgîn şi ca un vameş. (Matei 18:15–17)

Ci v‑am scris să n‑aveţi nici un fel de legă­turi cu vre­u­nul care, măcar­că îşi zice „fra­te“ totu­şi este cur­var sau lacom de bani sau închi­nă­tor la idoli sau defă­i­mă­tor sau beţiv sau răpa­reţ; cu un ast­fel de om nu tre­bu­ie nici să mân­ca­ţi. În ade­văr, ce am eu să judec pe cei de afa­ră? Nu este dato­ria voas­tră să jude­ca­ţi pe cei dină­un­tru? Cât des­pre cei de afa­ră, îi jude­că Dum­ne­zeu. Daţi afa­ră, deci, din mij­lo­cul vos­tru pe răul ace­la. (1 Corin­te­ni 5:11–13)

Pe lân­gă che­ma­rea urgen­tă de a‑i încu­ra­ja pe fra­ţii noş­tri, găsim mul­te exem­ple cum cre­ş­ti­nii au veghe­at la învă­ţă­tu­ra bise­ri­cii, care este „stâl­pul şi teme­lia ade­vă­ru­lui“ (1 Timo­tei 3:15).

Prea iubi­ţi­lor, să nu daţi cre­za­re ori­că­rui duh; ci să cer­ce­ta­ţi duhu­ri­le, dacă sunt de la Dum­ne­zeu; căci în lume au ieşit mulţi pro­o­roci min­ci­noşi. Duhul lui Dum­ne­zeu să‑L cunoa­ş­teti după aceas­ta: Ori­ce duh, care măr­tu­ri­seş­te că Isus Hris­tos a venit în trup, este de la Dum­ne­zeu; şi ori­ce duh, care nu măr­tu­ri­seş­te pe Isus, nu este de la Dum­ne­zeu, ci este duhul lui Anti­hrist, de a cărui veni­re aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copi­la­şi­lor, sun­teţi din Dum­ne­zeu; şi i‑aţi biru­it, pen­tru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; de ace­ea vor­besc ca din lume, şi lumea îi ascul­tă. Noi însă sun­tem din Dum­ne­zeu; cine cunoa­ş­te pe Dum­ne­zeu, ne ascul­tă; cine nu este din Dum­ne­zeu, nu ne ascul­tă. Prin aceas­ta cunoa­ş­tem duhul ade­vă­ru­lui şi duhul rătă­ci­rii. (1 Ioan 4:1–6)

Ştiu fap­te­le tale, oste­ne­a­la ta şi răb­da­rea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încer­ca­re pe cei ce zic că sunt apos­toli şi nu sunt, şi i‑ai găsit min­ci­noşi. (Apo­ca­lip­sa 2:2)

Din urmă­to­rul pasaj se poa­te vedea bine că jude­ca­rea (cer­ce­ta­rea, eva­lu­a­rea) a jucat un rol indis­pen­sa­bil în a‑i cunoa­ş­te pe cei­la­lţi şi a‑i aju­ta să se pocăiască:

Dar dacă toţi pro­o­ro­cesc, şi intră vre­un necre­din­cios sau vre­u­nul fără daruri, el este încre­dinţat de toţi, este jude­cat de toţi. Tai­ne­le ini­mii lui sunt des­co­pe­ri­te, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închi­na lui Dum­ne­zeu, şi va măr­tu­ri­si că, în ade­văr, Dum­ne­zeu este în mij­lo­cul vos­tru. (1 Corin­te­ni 14:24–25)

De mul­te ori Isus a ară­tat clar lucru­ri­le care i‑au ţinut pe oameni depar­te de El (Matei 23:13–36 şi 19:16–22). Dacă vrem ca şi alţii să se apro­pie de El tre­bu­ie să urmăm exem­plul lui Isus chiar dacă aceas­ta cau­zea­ză une­ori con­flic­te şi res­pin­ge­re (2 Timo­tei 4:14–15).

Din toa­te aces­te exem­ple se poa­te vedea că jude­ca­rea în sine nu este deloc un ter­men nega­tiv. Mai mult decât atât este o bază impor­tan­tă a dra­gos­tei cre­ş­ti­ni­lor pen­tru fra­ţi, pen­tru ade­văr şi pen­tru toţi oamenii.