Descărcare PDFDescărcare eBook (ePub)
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat‑o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis şi că I‑ai iubit cum M‑ai iubit pe mine. (Ioan 17:22–23)
Unitatea provine din natura lui Dumnezeu. Trinitatea — persoanele dumnezeirii sunt inseparabile, sunt una. În Isus, Cuvântul a devenit om şi a menţinut o unitate perfectă cu Tatăl prin ascultare până la sfârşit. Astfel a fost un exemplu pentru ucenici. Aşa cum Isus a trăit într‑o unitate spirituală perfectă cu Tatăl în voinţă, ucenicii sunt chemaţi să trăiască în aceeaşi unitate spirituală, a voinţei şi a atitudinii unii cu alţii.
În rugăciunea sa, Isus cere Tatălui ca unitatea dintre ucenici să se realizeze şi între cei care vor asculta de cuvântul lor (Ioan 17:11.17–24). Ei sunt creştinii din toate timpurile (Ioan 17:20–21). Acest exemplu perfect arată că unitatea adâncă dintre ucenici nu are limite; exemplu este relaţia dintre Tatăl şi Fiul. Aşa cum Tatăl este una cu Fiul şi Fiul este una cu Tatăl şi nimic nu poate să îi despartă, ucenicii pot să fie una prin Fiul.
Această unitate există în realitate ca un semn pentru lume şi pentru oameni care caută adevărul (Ioan 17:21c.23b) şi nu este nicidecum un ideal de neatins.
Isus a fost conştient că se roagă pentru oameni păcătoşi. Dar prin actul mântuirii, există posibilitatea unei unităţi reale pentru cei care caută unitatea mai adâncă cu Tatăl. Părtăşia cu Dumnezeul cel Viu formează unitatea şi legătura dragostei prin Christos şi Duhul Sfânt. Încredere necondiţionată, dragoste şi ascultare nelimitată, atitudine de a fi gata pentru orice sacrificiu; aceste caracteristici descriu relaţia dintre Fiul şi Tatăl. Aceasta este calea pentru fiecare urmaş al lui Christos din orice timp. Prin pocăinţă, Dumnezeu ne dă dorinţa de a încredinţa toată viaţa noastră în mâinile Lui, încredinţând conducerea noastră Lui şi identificându-ne cu voia Tatălui. După cum scrie în Biblie a fi una cu Christos, înseamnă a fi una cu alţi creştini (Faptele Apostolilor 2:37–38).
Cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi… (Faptele Apostolilor 2:41)
Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi… (Faptele Apostolilor 2:46b)
Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet… (Faptele Apostolilor 4:32a)
Din cauză că aceşti oameni au căutat părtăşia cu Dumnezeu şi cu alţi creştini, Dumnezeu a putut să îi conducă să fie împreună, chiar dacă au provenit din medii diferite. Dumnezeu vrea ca fiecare om să se pocăiască şi EL a făcut şi face încă totul ca să se întâmple asta, dar ştie că e nevoie de o decizie personală, de o voinţă liberă a creaturilor Sale.
Ce înseamnă unitatea între creştini?
1. Atitudinea, întrebările importante privitoare la viaţă
…Faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând! (Filipeni 2:2)
Urmaţi-mă pe mine fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei care se poartă după modelul pe care îl aveţi în noi. Căci de multe ori v‑am spus şi vă mai spun şi acum, plângând. (Filipeni 3:17–18)
De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Pentru aceasta v‑am trimis pe Timotei, care este copilul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Christos, aşa cum învăţ eu pretutindeni, în fiecare biserică. (1 Corinteni 4:16–17)
Vă îndemn, deci, eu cel întemniţat în Domnul, să umblaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit‑o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste şi căutând să păstraţi unirea Duhului, în legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre; este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez; este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, lucrează prin toţi şi este în noi toţi. (Efeseni 4:1–6)
Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, potrivit lui Christos Isus, ca într-un gând şi cu o gură să slăviţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Christos. (Romani 15:5–6)
Aceasta nu înseamnă uniformitate, ci mai degrabă exprimă atitudinea fiecărui frate de a zidi adunarea, trupul lui Christos cu propriile daruri şi abilităţi (1 Corinteni 12:4.13 şi Efeseni 4:16). Fiecare membru este la fel de important (1 Corinteni 12:14–27).
Biblia nu face diferenţă între teorie şi practică:
Tu însă mi-ai urmărit de aproape învăţătura, purtarea, năzuinţa, credinţa, îndelunga răbdare, dragostea, stăruinţa… (2 Timotei 3:10)
Urmaţi, deci, exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi. Umblaţi în dragoste, după cum şi Christos ne‑a iubit şi S‑a dat pe sine Însuşi… (Efeseni 5:1–2a)
Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste între voi. (Ioan 13:35)
2. Învăţătura
Ei stăruiau în învăţătura apostolilor… (Faptele Apostolilor 2:42)
Au primit cuvântul cu toată bunăvoinţa şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. (Faptele Apostolilor 17:11b)
Şi intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei şi înduplecându‑i despre lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Dar, fiindcă unii erau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, discutând în fiecare zi, în şcoala unuia numit Tiranus. Lucrul aceasta a ţinut doi ani, încât toţi cei care locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 19:8–10)
Dacă vei pune înaintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Christos Isus, fiind hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat‑o pe deplin. (1 Timotei 4:6)
Dar tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să îţi dea înţelepciune spre mântuire, prin credinţa în Christos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:14–17)
Aceste pasaje ilustrează importanţa cunoaşterii învăţăturii apostolilor, care provine de la Christos. Duhul Sfânt conduce pe orice creştin şi pe oricine caută pe Dumnezeu, către această învăţătură.
… pentru că m‑ai M‑ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n‑au văzut şi au crezut. (Ioan 20:29)
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit vă va vesti lucrurile viitoare. (Ioan 16:13)
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu‑L poate primi, pentru că nu‑L vede şi nu‑L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. (Ioan 14:16–17)
El este acela care face ca toţi credincioşii mântuiţi să ajungă la unitate în învăţătură, înţelegere şi interpretare, pentru că dorinţa lor este “să se închine Tatălui în Duh şi adevăr” (Ioan 4:23:24 şi Filipeni 2:1–2).
Ideea că în întrebările esenţiale (ex: mântuirea prin Christos, predestinarea, primatul papal, infailibilitatea papei etc.) Duhul lui Dumnezeu ar conduce către diferite înţelegeri pe cei deschişi care iubesc adevărul, este ridicolă (Efeseni 4:1–6). Pentru că El doreşte ca toţi creştinii să ajungă…
… la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Christos; ca să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rătăcirii. (Efeseni 4:13–14)
Rătăcirea de la învăţătura corectă a prezentat un pericol real chiar de la început. De aceea Isus şi ucenicii i‑au avertizat pe creştini să fie atenţi şi capabili să deosebească învăţăturile adevărate de cele false (1 Corinteni 2:12–15).
Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. (Tit 2:1)
Timotei! Păzeşte ce ţi s‑a încredinţat; fereşte-te de vorbele goale şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei pe nedrept numită astfel. (1 Timotei 6:20)1
Tu însă mi-ai urmărit de aproape învăţătura, purtarea, năzuinţa, credinţa…(2 Timotei 3:10a)
Dacă cineva învaţă pe oameni într-alt fel şi nu se ţine de cuvintele sănătoase, de cele despre Domnul nostru Isus Christos şi de învăţătura potrivită cu evlavia, este plin de mândrie şi nu ştie nimic. (1 Timotei 6:3–4a)
Având o formă de evlavie dar tăgăduindu‑i puterea. Depărtează-te şi de aceştia! (2 Timotei 3:5)
Recunoaşterea semnificaţiei unităţii se găseşte atât în Vechiul Testament cât şi printre scrierile ecleziastice din primele secole.
Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate! Este ca mirul de preţ pe cap, care curge pe barbă, pe barba lui Aaron şi se scurge pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo a rânduit Dumnezeu binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie. (Psalm 133)
Ascultă acum despre pietrele care intră la zidire. Pietrele cele pătrate, albe şi care se potrivesc bine între ele, acelea sunt apostolii, episcopii, dascălii şi diaconii, care au mers potrivit sfinţeniei lui Dumnezeu, care şi-au îndeplinit slujba de episcopi, de dascăli şi de diaconi, în curăţie şi bună cuviinţă pentru aleşii lui Dumnezeu; unii au adormit, dar alţii mai trăiesc încă. Totdeauna s‑au înţeles între ei, au avut pace unii cu alţii şi au ascultat unii de alţii. De aceea la zidirea turnului potrivirea lor este armonioasă (Păstorul lui Herma, Vedenia III, 13:1).2