Sabatul și semnificația sa

„Trebuie să păzească creștinii toate cele Zece Porunci?” sau „Cum să înțelegem cea de‑a patra poruncă, Sabatul?” Mulți oamenii care studiază Biblia își pun adesea astfel de întrebări.

În textul următor, am dorim să explicăm ce atitudine ar trebui să avem, ca și creștini, față de Sabat. De asemenea, am vrea să abordăm, pe scurt, scopul și înțelesul acestei porunci în Vechiul Testament și împlinirea ei în Noul Testament.

1 Cui și când a fost dat Sabatul?

În cele Zece Porunci scrie:

Ţine ziua de odihnă, ca s‑o sfinţeşti, cum ţi‑a poruncit Domnul Dumnezeul tău.
Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul, şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te‑a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi‑a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă. (Deuteronom 5:12–15)

Scopul principal al poruncii Sabatului a fost ca poporul lui Dumnezeu să dedice (cel puțin1) această zi a săptămânii în întregime lui Dumnezeu.

Mai mult, din acest pasaj putem vedea că Sabatul a fost o amintire a ieșirii din Egipt. Israeliții trebuiau să-și amintească că și ei au fost cândva robi în Egipt și să fie drepți față de slujitorii lor oferindu-le și lor o zi de odihnă.
Aceeași idee este exprimată și în Exod 23:12:

Timp de şase zile, să-ţi faci lucrul. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.

Ținând cont de aceste aspecte, ar trebui să înțelegem într-un mod asemănător și următoarele versete:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu‑l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S‑a odihnit şi a răsuflat.“ (Exod 31:13–17)

Acest pasaj exprimă clar faptul că Sabatul a fost dat ca semn al legământului dintre Dumnezeu și poporul Său Israel.

Te-ai coborât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate. Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învăţături şi o Lege. (Neemia 9:13–14)

Din aceste versete putem vedea că Sabatul nu fusese cunoscut de la bun începutul creației, ci Dumnezeu l‑a făcut cunoscut poporului Israel atunci când le‑a dat Legea, pe muntele Sinai. De asemenea, așa cum citim în celelalte cărți ale Bibliei, Sabatul nu a fost ținut înainte de Moise.

Şi i‑am scos astfel din ţara Egiptului, şi i‑am dus în pustiu. Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care‑i sfinţesc.
… Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru! (Ezechiel 20:10–12 + 20)

Pasajul menționează de două ori că Sabatul este semnul legământului dintre Dumnezeu și poporul Său pe care l‑a scos din țara Egiptului.

Pe baza tuturor pasajelor de mai sus, putem vedea că Dumnezeu a dat Sabatul poporului Israel atunci când l‑a scos din țara Egiptului, ca un semn al legământului pe care l‑a încheiat cu ei. Legea Sabatului a fost dată exclusiv poporului Israel. A fost un semn distinctiv, pe care nu îl regăsim la niciun alt popor (neamurile nu au avut o zi de odihnă).

2 Cum să înțelegem expresia ”Dumnezeu s‑a odihnit în ziua a șaptea”?

Unii oameni susțin că pasajul din Geneza 2:2–3 arată faptul că porunca Sabatului a fost dată de Dumnezeu încă de la începutul creației și fiindcă Dumnezeu Însuși S‑a odihnit, trebuie să respectăm și noi ziua de odihnă ca pe o „lege a creației”.

În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi‑a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S‑a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit‑o, pentru că în ziua aceasta S‑a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.

Ca să putem înțelege corect ființa lui Dumnezeu, trebuie să examinăm și versetele care vorbesc clar despre faptul că Dumnezeu niciodată nu încetează să lucreze.

Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. (Psalmul 121:2–4)

Dar Isus le‑a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.“ (Ioan 5:17)

Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. (Iacov 1:17)

Dacă ne gândim la natura eternă și neschimbătoare a lui Dumnezeu, că „El nu oboseşte, nici nu-Şi poate pierde puterea” (Isaia 40:28), putem găsi înțelesul corect al versetelor din Geneza 2:2–3. Nu Dumnezeu este cel care are nevoie de odihnă, ci omul.

În loc să înțelegem aceste versete în mod literal, este important să încercăm să le armonizăm cu alte afirmații clare ale Bibliei.
Când autorul spune că Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea, că a binecuvântat‑o și a sfințit‑o, el vrea să exprime ce a înțeles despre Creator.

Odihna și pacea caracterizează ființa lui Dumnezeu la fel de mult ca activitatea și lucrarea Sa. Acestă stare de odihnă este evidențiată prin mai multe aspecte:

- Dumnezeu Şi‑a sfârşit lucrarea creatoare și a văzut că totul era foarte bun, perfect. Nu avea nevoie de nicio îmbunătățire, corectare, revizuire. Dumnezeu s‑a bucurat de lucrarea Sa și a sărbătorit‑o, pentru că o crease din iubire (Psalmul 104:31).

- Pasajul exprimă, de asemenea, că scopul creației este odihna — dar nu o odihnă pasivă, ci părtășia vie cu Dumnezeu: să‑L slăvim și să experimentăm că Dumnezeu are timp pentru noi. Realitatea aceasta o putem trăi deja acum, pe pământ, iar împlinirea ei se va desăvârși în eternitate. Acesta este motivul pentru care Noul Testament interpretează odihna din ziua a șaptea ca fiind părtășia eternă ce va avea loc în ceruri (Evrei 4:10–11 — ”să intrăm în odihna lui Dumnezeu”).

- Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. De aceea, scopul vieții lui nu este munca și truda, ci relația cu Creatorul Său. Nu trebuie să ne pierdem în propriile noastre activități, ci să avem mereu înaintea ochilor noștri scopul suprem pentru care am fost creați.
Dumnezeu lucrează mereu și se odihnește mereu.

- Dumnezeu a găsit odihnă în lucrarea Sa perfectă. La fel și noi, putem găsi odihna atunci când facem voia Lui.

Putem învăța foarte multe lucruri din Geneza 2:3 și din istorisirile creației, în general. Sunt adevăruri spirituale importante. Cu toate acestea, nu putem trage concluzia că Dumnezeu este limitat de timp și că se oprește din lucrarea Sa pentru 24 de ore. Vechiul Testament a fost scris inițial pentru israeliți, motiv pentru care și modul de exprimare este evreiesc: actul creației este descris în cadrul unei săptămâni cu șapte zile, care se încheie cu odihna Sabatului. Prin această poruncă, israeliții au fost încurajați să țină Sabatul, pe care îl neglijaseră deseori de‑a lungul istoriei lor, fiind astfel necredincioși lui Dumnezeu.

3 Cum s‑a raportat Isus la Sabat?

Deși Isus a ținut legile evreiești, El nu a făcut nicio diferență între zile, în ceea ce privea devotamentul și slujirea Sa față de oameni. Conform învățăturii lui Isus, așa cum vedem și din situația când ucenicii Săi culegeau spice de grâu în ziua Sabatului (Matei 12:1–8), Dumnezeu nu apreciază respectarea formală a interdicțiilor Sabatului, ci ne condamnă sau ne îndreptățește, în funcție de atitudinea inimii noastre.

Spre indignarea adversarilor Săi, Isus a vindecat de mai multe ori în Sabat. De exemplu, a făcut tină din salivă şi a uns ochii unui orb (Ioan 9:6–7). Într‑o altă situație, El a cerut unui om, pe care îl vindecase, să-și ia patul și să umble (Ioan 5:8–10).
Apostolul Ioan scrie în legătură cu acest lucru:

Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să‑L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. (Ioan 5:18)

Isus de asemenea a spus:

Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului. (Matei 12:8)

Prin afirmații ca acestea, Isus a dorit să scoată la lumină religiozitatea ipocrită a criticilor Săi. Din Predica de pe Munte (Matei 5) putem vedea atitudinea pe care a avut‑o Isus față de Lege. În versetul 17, El a spus că „nu a venit să desființeze, ci să împlinească Legea”. Apoi enumeră câteva exemple în felul următor: „Ați auzit că s‑a zis… dar Eu vă spun…”. De exemplu, Isus extinde înțelesul poruncii „Să nu comiţi adulter” la gânduri și priviri necurate, iar porunca „Să nu ucizi”, la ură și dispreț. De asemenea, Isus i‑a mai învățat pe oameni lucruri noi cu privire la jurământ și la iubirea față de dușmani. Prin Isus, Legea Vechiului Testament și‑a dobândit semnificația sa reală, inițială. Aceasta se referă și la Sabat. Chiar dacă acest lucru nu este menționat explicit în acest pasaj, putem vedea că Isus, prin devotamentul și iubirea Sa de zi cu zi, a împlinit perfect Sabatul.

4 Care a fost atitudinea primilor creștini față de Sabat?

Primul lucru pe care îl remarcăm este faptul că nu putem găsi nici măcar un singur pasaj în Noul Testament2 unde creștinii să fi fost mustrați pentru că au neglijat Sabatul. Ținând cont de faptul că Legea Sabatului a fost dată poporului Israel, a fost natural ca atât Isus, cât și apostolii, ca evrei, să țină această poruncă.3 Dar prin aceasta nu au vrut să arate că ținerea Sabatului este necesară pentru mântuire sau că și noi astăzi ar trebui să ținem Sabatul. Pentru noi este mult mai relevantă situația creștinilor proveniți dintre neamuri.

O întrebare importantă este dacă găsim măcar un singur indiciu în Noul Testament potrivit căruia creștinii, care nu erau de origine evreiască, au trebuit să țină Sabatul.
Când apostolii s‑au adunat la Ierusalim pentru a decide asupra lucrurilor pe care trebuiau să le țină creștinii convertiți dintre neamuri, patru puncte au fost menționate. Acestea au fost considerate necesare pentru a putea menține părtășia cu creștinii evrei, precum și pentru a le putea vesti Evanghelia fără a cauza vreo pricină de poticnire. Printre acestea puncte nu este menționat Sabatul. Niciunul dintre apostoli nu a îndrăznit să pună jugul legii asupra creștinilor dintre neamuri. Ceea ce s‑a așteptat de la ei a fost doar să se ferească de idoli4, de curvie5, de carnea animalelor sugrumate și de a mânca cu sânge (Faptele apostolilor 15:10–21).

Pavel a scris creștinilor din Roma:

Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n‑o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu. (Romani 14:5–6)

Faptul că unii considerau „o zi mai presus decât alta” este un indiciu clar că unii dintre creștinii evrei încă mai țineau Sabatul, deoarece nu a existat o altă zi ”deosebită pentru Domnul”. Pavel nu a vrut ca Sabatul și legile de mâncare să fie ținute de către toți creștinii. Din context (versetele 2 și 14) putem vedea că acei creștini, care încă mai țineau Legea (aici e vorba despre Sabat și legile de mâncare), erau considerați ca fiind slabi în credință. Pe de altă parte, creștinii evrei, care înțeleseseră că nu mai e nevoie să țină Legea, erau considerați tari. Dacă Pavel nu le‑a cerut creștinilor evrei să țină Sabatul, cu cât mai puțin ar aștepta aceasta de la creștinii proveniți dintre neamuri!

Noul Testament conține câteva scrisori adresate bisericilor dintre neamuri, unde unii creștini erau în pericolul de a se îndrepta spre ținerea Legii evreiești. Pavel îi mustră foarte aspru:

Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.
Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Galateni 4:8–11)

Să observăm cum argumentează Pavel: galatenii erau neamuri și se închinau idolilor. Practicile lor religioase nu au avut puterea de a‑i apropia de Dumnezeu. Prin ținerea Legii evreiești, s‑ar întoarce, de fapt, la același nivel. Păzind ”zile, luni, vremuri şi ani” (care se referă la Sabat și la alte sărbători evreiești) înseamnă o întoarcere la învăţăturile începătoare, slabe şi sărace — adică la același nivel cu sărbătorile și ritualurile păgâne cărora le-au fost cândva robi.

În alte capitole Pavel le scrie:

Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v‑a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. (Galatians 1:6)

O, galateni nechibzuiţi! Cine v‑a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească*CARNE? În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă în adevăr, e în zadar! Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei? (Galateni 3:1–5)

Toate acestea sunt avertismente foarte serioase adresate creștinilor. Dacă acum, după ce au crezut în Isus, se îndreaptă către Lege (inclusiv ținerea zilelor), nu vor fi mântuiți.

Biserica din Colose se afla în același pericol de a accepta învățăturile omenești și de a ține Legea. Prin urmare, înseamnă că înainte ei nu ținuseră nici Legea, nici Sabatul:

Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. (Coloseni 2:16–17)6

Pasajele biblice din această secțiune sunt doar câteva exemple. Pentru o înțelegere mai aprofundată e necesar să citim contextul fiecărui pasaj.

5 Trebuie să ținem și noi Sabatul conform celor Zece porunci?

Unii oameni susțin că Legea mozaică este formată din două părți: legea morală (legea lui Dumnezeu), care se regăsește în cele Zece Porunci și legea ceremonială (legea lui Moise), care include rânduielile cu privire la jertfe, circumcizie etc. Ei consideră că legea morală este etern valabilă — pentru toți oamenii din orice timp, inclusiv pentru creștinii din ziua de azi — în timp ce legea ceremonială se încheie cu Isus. În Biblie, însă, nu găsim nicio distincție în acest sens. De exemplu, în Neemia, capitolul 8, versetele 1 și 8, autorul folosește alternativ expresiile Legea lui Moise și Legea lui Dumnezeu, referindu-se la același lucru. Un exemplu asemănător găsim și în Luca 2:22–24.

Putem menționa și alte pasaje când Isus a vorbit despre legi și porunci și nu s‑a referit doar la Decalog7. De exemplu, când tânărul bogat L‑a întrebat ce porunci ar trebui să țină ca să dobândească viață veșnică, Isus i‑a răspuns:

El i‑a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?“ Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.“ „Care?“, I‑a zis el. Şi Isus i‑a răspuns: „Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta“; şi: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Tânărul I‑a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?“ „Dacă vrei să fii desăvârşit“, i‑a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.“ Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii. (Matei 19:17–22)

Isus nu a menționat toate poruncile Decalogului (nici chiar Sabatul). Pe de altă parte, El vorbește despre o poruncă care nu se găsește printre cele Zece Porunci: ”Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Levitic 19:18). A ne iubi aproapele înseamnă mult mai mult decât a nu lua ceea ce îi aparține (a fura) sau a nu‑l omorî. Isus vrea să lămurească ce este cel mai important: să fim desăvârșiți în a‑L urma pe El. Isus nu l‑a încurajat pe tânărul bogat să dea doar o parte (să țină unele porunci), ci să facă totul, din toată inima, pentru Dumnezeu.

Aceasta este atitudinea la care Isus i‑a încurajat pe oameni în diferite moduri. Într‑o situație asemănătoare, când Isus a fost întrebat care este cea mai importantă poruncă, El a răspuns:

„Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn“; şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta“; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.“ (Marcu 12:29–31)

Isus a dat o poruncă nouă (Ioan 13:34–35). El le‑a explicat ucenicilor Săi într-un mod mult mai profund ce ar trebui să facă și ce nu: ar fi foarte rău dacă cineva ar fi satisfăcut cu sine însuși pentru faptul că nu și‑a ucis fratele, dar între timp s‑a mâniat pe el (Matei 5:22), nu numai adulterul este o faptă foarte gravă, ci și a privi o femeie într-un mod necurat (Matei 5:28). Isus nu a desființat Legea și cele Zece Porunci (Matei 5:17), ci le‑a dat un sens mai profund.
Prin cele Zece Porunci, Dumnezeu i‑a învățat pe oameni principii și legi morale foarte de bază. Chiar și cei care își caută îndreptățirea prin faptele lor pot fi de acord cu ele (Matei 23:23).

Doar cei care vor să‑L iubească pe Dumnezeu și pe aproapele lor cu toată inima vor înțelege și faptul că a‑L urma pe Isus înseamnă dăruire totală și necondiționată și nu vor pune nicio limită în devotamentul lor.

Pavel explică în scrisoarea sa către Romani 7:4–7 că noi am murit față de Lege ca să slujim lui Dumnezeu într‑o mod nou, conform Duhului:

Nu ştiţi, fraţilor — căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea — că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l‑am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n‑aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“ (Romani 7:1–7)

Prin exemplul unei femei căruia i‑a murit soțul, Pavel vrea să ilustreze ce înseamnă a muri față de Lege, prin Hristos. Legea menționată în versetele 4–6 se referă la cele Zece Porunci, deoarece porunca din versetul 7 face parte din Decalog („Să nu pofteşti!“).

După cum putem vedea din învățăturile ulterioare ale lui Pavel (Romani 7 și 8), libertatea față de Lege nu înseamnă a ne coborî sub nivelul Legii mozaice, ci dimpotrivă: a‑L urma pe Isus și a ne dedica întreaga viață lui Dumnezeu. Doar în acest mod și porunca Sabatului își găsește semnificația ei reală.

6 Concluzii: Sabatul, duminica sau fiecare zi?

Este într-adevăr foarte important pentru relația noastră cu Dumnezeu să dedicăm timp pentru El. Dar este suficient să oferim o zi pentru Dumnezeu?
Primii creștini se întâlneau în fiecare zi să se roage împreună și să se încurajeze unul pe altul (Faptele apostolilor 2:37–47; 5:42; Evrei 3:12–14). Credem că este natural ca fiecare creștin să folosească tot timpul liber pe care‑l are pentru a zidi împărăția lui Dumnezeu. Ne bucurăm că trăim într‑o societate unde nu trebuie să lucrăm nici sâmbăta (Sabat), nici duminica. Putem folosim tot acest timp pentru a ne întâlni cu frații și surorile noastre de credință, și astfel să‑L lăudăm pe Dumnezeu împreună și să‑i ajutăm pe ceilalți oameni să găsească calea spre El.

Sabatul și‑a găsit împlinirea în Noul Testament nu prin faptul că creștinii au ținut o zi specială (sâmbăta sau duminica), ci pentru că și-au dăruit fiecare zi din viața lor lui Dumnezeu.
Noul Testament, de asemenea, nu oferă niciun indiciu că sâmbăta ar trebui să fie înlocuită cu duminica.
Să credem oare, potrivit mesajului lui Isus, că cea mai mare luptă spirituală din istorie este dacă trebuie să ținem sâmbăta sau duminica ca zi de odihnă?!
Când cineva aduce argumente pentru ținerea sâmbetei sau a duminicei, aceasta arată faptul că încă nu a înțeles mesajul lui Isus. (Alte subiecte care ar putea fi de ajutor în aprofundarea acestor gânduri: „Viața primilor creștini” și „Unitatea tuturor creștinilor”).

Dumnezeu nu vrea să ținem anumite forme, ci să ne dăruim în totalitate Lui, căutând voia Sa. Dar dacă punem accentul pe o anumită zi, în ciuda faptului că Noul Testament ne cheamă la un standard mult mai înalt de dăruire, nu arată acest lucru lipsa dorinței de a‑i dărui lui Dumnezeu și restul zilelor nostre?

Isus i‑a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.“ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.„
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.“ (Matei 22:37–40)

Suntem conștienți că Sabatul este un subiect foarte larg și că în acest scurt articol nu putem să abordăm toate aspectele. Am vrea să te încurajăm să ne contactezi și să ne împărtășești întrebările tale.

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. Cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu a fost dintotdeauna: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta!” (Deuteronom 6:5). Chiar și pentru credincioșii din Vechiului Testament a fost un lucru natural să‑I slujească lui Dumnezeu și să‑L laude în fiecare zi, din toată inima lor: Psalmul 35:28; 61:8; 71:8,15,24; 145: 2, 1 Cronici 16:37. Cei care se încred în Dumnezeu îl cheamă în fiecare zi: Psalmul 86:3; 88:9. Toți aceștia Îl așteptau pe Mesia, care ”ne va îngădui să‑I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.” (Luca 1:74–75). Există un mod mai bun decât acesta de a sfinți o zi? 
  2. Spre deosebire de Vechiul Testament: Neemia 13:15–22; Isaia 58:13–14; Ieremia 17:19–27. 
  3. Putem asuma acest lucru despre timpul când biserica era încă în formare, la început. Dar după ce Evanghelia a ajuns la neamuri, există motive întemeiate să presupunem că Petru (Galateni 2:14) și Pavel (1 Corinteni 9:19–22) de exemplu, au renunțat la ținerea Sabatului. 
  4. De exemplu, carnea jertfită idolilor. 
  5. De exemplu, incestul sau căsătoria între rude. 
  6. Aici sărbătorile sunt aranjate în funcție de frecvența lor anuală: anuale, lunare și săptămânale. 
  7. Cele Zece porunci.