Des­pre valoa­rea purităţii

Fie­ca­re om se con­frun­tă cu tema sexu­a­li­tă­ţii. Puţini oameni sunt însă conş­ti­enţi de rolul deo­se­bit de impor­tant pe care îl joa­că rapor­ta­rea corec­tă la acest subiect în for­ma­rea conş­ti­inţei şi a între­gii per­so­na­li­tă­ţi uma­ne. De ase­me­nea, puțini sunt cei care rea­li­zea­ză fap­tul că numai printr‑o rapor­ta­re corec­tă la sexu­a­li­ta­te putem să îi tra­tăm cu res­pect pe seme­nii noș­tri şi mai ales pe per­soa­ne­le de sex opus.

Din păca­te foar­te mulţi oameni, chiar şi în cadrul gru­pu­ri­lor și deno­mi­na­țiu­ni­lor reli­gi­oa­se, s‑au înde­păr­tat de stan­dar­dul lui Dum­ne­zeu în acest dome­niu în ceea ce pri­veș­te com­por­ta­men­tul, sen­ti­men­te­le, modul de gân­di­re și vor­bi­re. Câte­va exem­ple dove­desc clar acest lucru: mulţi pun sub sem­nul între­bă­rii dacă mas­tur­ba­rea este păcat, rar se întâm­plă ca cine­va să nu aibă rela­ţii sexu­a­le îna­in­te de căsă­to­rie, şi cei care vor să fie puri până la ziua căsă­to­ri­ei sunt con­si­de­ra­ţi a fi de modă veche şi cu pri­vi­re obtu­ză. Deși por­no­gra­fia este pri­vi­tă încă ca ceva greşit sau anor­mal, chiar şi în lumea „cre­ş­ti­nă” foar­te puţini sunt tine­rii care să nu fi con­su­mat încă ast­fel de ima­gini jos­ni­ce şi mur­da­re. Foar­te puţin se vor­beş­te şi des­pre cură­ţia în cadrul căsă­to­ri­ei, iar recă­să­to­ria după divorţ este un lucru cât se poa­te de nor­mal în mul­te cer­curi reli­gi­oa­se. Un alt subiect tabu este şi îmbră­că­min­tea feme­i­lor care îi ispi­teş­te pe băr­ba­ţi, dând ast­fel pri­lej la mul­te gân­duri şi pri­viri necurate.

Prin arti­co­lul de faţă dorim să îi aju­tăm pe oameni să devi­nă conş­ti­enţi de res­pon­sa­bi­li­ta­tea pe care o pre­zin­tă con­tac­tul cu sexu­a­li­ta­tea. Tot­o­da­tă vrem să îi încu­ra­jăm pe tine­rii care mai au încă un simţ pen­tru valo­rea cură­ţi­ei sufle­teşti să se opu­nă pre­siu­nii pe care o exer­ci­tă antu­ra­jul sau mass-media prin exal­ta­rea dorinţei sexuale.

În cele ce urmea­ză pre­zen­tăm doar pe scurt con­vin­ge­ri­le noas­tre cu pri­vi­re la acest subiect, dar sun­tem des­chi­şi să răs­pun­dem la ori­ce între­bări sau nelă­mu­riri care izvo­răsc dintr-un inte­res sincer.

O fetiță și un băiețel ținând în mână o floare.

1. Sfân­ta Scrip­tu­ră ne îndeam­nă la curăţie

În  Biblie găsim încu­ra­jări şi mus­trări cla­re cu pri­vi­re la cură­ţia sufle­teas­că şi tru­peas­că. Nive­lul îna­lt de mora­li­ta­te la care sun­tem îndem­nați prin Biblie, rele­vă fiinţa şi voia lui Dum­ne­zeu, aces­ta fiind un semn dis­tinc­tiv clar faţă de cele­lal­te reli­gii şi ideologii.

Urma­ţi dar pil­da lui Dum­ne­zeu ca niş­te copii prea­iu­bi­ţi. Tră­i­ţi în dra­gos­te, după cum şi Hris­tos ne‑a iubit, şi S‑a dat pe Sine pen­tru noi „ca un pri­nos şi ca o jert­fă de bun miros“, lui Dum­ne­zeu. Cur­via, sau ori­ce alt­fel de necu­ră­ţie, sau lăco­mia de ave­re, nici să nu fie pome­ni­te între voi, aşa cum se cuvi­ne unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvin­te porcoa­se, nici vor­be nechi­b­zu­i­te, nici glu­me proas­te, care nu sunt cuvi­in­cioa­se; ci mai degra­bă cuvin­te de mulţu­mi­re. Căci şti­ţi bine că nici un cur­var, nici un stri­cat, nici un lacom de ave­re, care este un închi­nă­tor la idoli, n‑are par­te de moş­te­ni­re în Împă­ră­ţia lui Hris­tos şi a lui Dum­ne­zeu. (Efe­seni 5:1–5)

Căsă­to­ria să fie ţinu­tă în toa­tă cin­stea, şi patul să fie nespur­cat, căci Dum­ne­zeu va jude­ca pe cur­vari şi pe pre­a­cur­vari. (Evrei 13:4)

Nu şti­ţi că cei nedre­pţi nu vor moş­te­ni Împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu? Nu vă înşe­la­ţi în pri­vinţa aceas­ta: nici cur­va­rii, nici închi­nă­to­rii la idoli, nici pre­a­cur­va­rii, nici mala­hii, nici sodo­mi­ţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţi­vii, nici defă­i­mă­to­rii, nici hră­pă­reţii nu vor moş­te­ni Împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu. Şi aşa era­ţi unii din voi! Dar aţi fost spă­la­ţi, aţi fost sfinţi­ţi, aţi fost soco­ti­ţi nepri­hă­ni­ţi, în Nume­le Dom­nu­lui Isus Hris­tos, şi prin Duhul Dum­ne­ze­u­lui nos­tru. (1 Corin­te­ni 6:9–11)

Este remar­ca­bil fap­tul că în Biblie dese­ori cur­via, necu­ră­ţia şi lăco­mia sunt amin­ti­te împre­u­nă, un exem­plu evi­dent fiind pasa­jul din Epis­to­la către Efe­seni 4:17–20.

Iată dar ce vă spun şi măr­tu­ri­sesc eu în Dom­nul: să nu mai tră­i­ţi cum tră­iesc păgâ­nii, în deşer­tă­ciu­nea gân­du­ri­lor lor, având min­tea întu­ne­ca­tă, fiind stră­ini de via­ţa lui Dum­ne­zeu, din pri­ci­na neş­ti­inţei în care se află în urma împie­tri­rii ini­mii lor. Ei şi-au pier­dut ori­ce pic de simţi­re, s‑au dedat la desfrâ­na­re, şi săvârşesc cu lăco­mie ori­ce fel de necu­ră­ţie. Dar voi n‑aţi învă­ţat aşa pe Hris­tos. (Efe­seni 4:17–20)

Biblia dez­vă­lu­ie carac­te­rul ego­ist şi lacom al unor ast­fel de păca­te, dând ast­fel la ive­a­lă că aces­tea se opun foar­te mult carac­te­ru­lui altru­ist al dra­gos­tei şi dis­trug în oameni capa­ci­ta­tea de a iubi.

2. Dra­gos­tea

Poa­te că pare ciu­dat pen­tru unii, dar dra­gos­tea şi sexu­a­li­ta­tea nu sunt deloc iden­ti­ce. Sexu­a­li­ta­tea se res­trân­ge doar la par­tea sexu­a­lă a rela­ţi­ei din­tre un băr­bat şi o feme­ie şi tre­bu­ie să fie o expre­sie a dra­gos­tei din­tre ei. Sexu­a­li­ta­tea poa­te „să fun­cţio­ne­ze” şi fără dra­gos­te, dar ini­ţi­al nu aces­ta a fost pla­nul lui Dum­ne­zeu. Fap­tul că mulţi, atunci când vor­besc des­pre dra­gos­te, se refe­ră de fapt la satis­fa­ce­rea sexu­a­lă, este un indi­ciu trist al pier­de­rii unori valori mai înalte.

Câte­va pasa­je scri­se de apos­to­lul Pavel ara­tă ce ar tre­bui să carac­te­ri­ze­ze dragostea.

Dra­gos­tea este înde­lung răb­dă­toa­re, este pli­nă de bună­ta­te: dra­gos­tea nu pizmu­ieş­te; dra­gos­tea nu se lau­dă, nu se umflă de mân­drie, nu se poar­tă necu­vi­in­cios, nu cau­tă folo­sul său, nu se mânie, nu se gân­deş­te la rău,
nu se bucu­ră de nele­giu­i­re, ci se bucu­ră de ade­văr, aco­pe­ră totul, cre­de totul, nădăj­du­ieş­te totul, sufe­ră totul. (1 Corin­te­ni 13:4–7)

Dra­gos­tea cau­tă ce este cel mai bine pen­tru cei­la­lţi, chiar şi atunci când dă de greu. Dra­gos­tea nu este ego­is­tă şi nu vrea să-şi împli­neas­că pro­pri­i­le dorinţe şi închi­pu­iri. Dra­gos­tea vrea să îi pro­te­je­ze pe cei­la­lţi de ori­ce le-ar putea dis­tru­ge capa­ci­ta­tea de a iubi şi ono­ra­bi­li­ta­tea. De ace­ea dra­gos­tea mer­ge une­ori mână în mână cu stric­teţea faţă de cei­la­lţi, dar în spe­cial cu stric­teţea faţă de sine şi față de pro­pri­ul ego­ism şi pro­pria vani­ta­te. Dra­gos­tea nu pune stă­pâ­ni­re pe cei­la­lţi, ci le res­pec­tă liber­ta­tea şi res­pon­sa­bi­li­ta­tea în faţa lui Dum­ne­zeu, a cre­a­to­ru­lui. Dat fiind că dra­gos­tea este altru­is­tă, nu se trans­for­mă în amă­ră­ciu­ne când e dis­preţu­i­tă sau nu e împărtăşită.

3. Mulţi oameni con­fun­dă ter­me­nul de a iubi cu cel de a fi îndrăgostit

Mulţi oameni cred că a iubi înseam­nă ace­la­şi lucru cu a fi îndră­gos­tit, adi­că o sta­re de exal­ta­re emoţio­na­lă, care poa­te foar­te uşor să se înche­ie cu un eşec emoţio­nal major. Exal­ta­rea emoţio­na­lă puter­ni­că apa­re ade­sea când oame­nii se au reci­proc în cen­trul vieţii, ocu­pând ast­fel pri­mul loc în via­ţa par­te­ne­ru­lui, care i s‑ar cuve­ni, de fapt, doar lui Dumnezeu.

Mulţi îşi cau­tă valoa­rea, conş­ti­ent sau inconş­ti­ent, în cât de atrac­tivi sunt pen­tru per­soa­ne­le de sex opus. Când o ast­fel de rela­ţie dă greş şi dez­a­mă­gi­rea e pe măsu­ră. Izbi­rea de rea­li­ta­te, fap­tul că nu sunt chiar atât de impor­tanți pen­tru cea­lal­tă per­soa­nă pe cât au cre­zut, e foar­te dure­roa­să şi duce ade­sea la dis­pe­ra­re. Dar chiar şi atunci când par­te­ne­rii de via­ţă rămân cre­din­cioşi până la adânci bătrâ­neţi, moar­tea tot îi va des­pă­rţi oda­tă. Cel târ­ziu în acest moment devi­ne clar că nu ne putem clă­di feri­ci­rea pe oameni, pe care cu sigu­ranţă îi vom pier­de la un moment dat.

Doar cei care îşi găsesc sigu­ranţa în dra­gos­tea lui Dum­ne­zeu sunt păzi­ţi de dis­pe­ra­rea aso­ci­a­tă mul­tor ast­fel de situ­a­ţii de via­ţă. Numai sigu­ranţa în Dum­ne­zeu ne fereş­te de zidi­rea rela­ți­i­lor cu par­te­ne­rul de via­ţă pe sen­ti­men­te schim­bă­toa­re. Bine­înţe­les că şi sen­ti­men­te­le îşi au locul lor în ast­fel de rela­ţii, dar pen­tru o rela­ţie de via­ţă, până la moar­te, e nevo­ie de dra­gos­te sobră, altru­is­tă. Aceas­ta se mani­fes­tă în dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a pune la o par­te pro­pri­i­le închi­pu­iri, dorinţe şi sen­ti­men­te, în ati­tu­di­nea de slu­ji­re unul faţă de altul pre­cum şi în cău­ta­rea voii lui Dum­ne­zeu atât împre­u­nă cât şi pen­tru celălalt.

Tine­ri­lor le lip­seş­te de mul­te ori matu­ri­ta­tea nece­sa­ră pen­tru a se putea rapor­ta corect la atra­cţia emoţio­na­lă aso­ci­a­tă stă­rii de îndră­gos­ti­re şi alu­ne­că uşor în rela­ţii sexu­a­le. Ast­fel, nici nu apu­că să rea­li­ze­ze că ast­fel de rela­ţii sunt în ace­ea­şi măsu­ră preţi­oa­se și pli­ne de res­pon­sa­bi­li­ta­te, fiind­că baza corec­tă e deja dis­tru­să, întru­cât folo­si­rea sexu­a­li­tă­ţii ca mij­loc de satis­fa­ce­re a plă­ce­ri­lor, hră­neş­te ego­is­mul nesă­ţi­os, con­du­când la depen­denţă fata­lă de sen­ti­men­tul sexu­al. În cele din urmă, aceas­ta nu mai are nimic de a face cu o rela­ţie, fiind­că rela­ţia înseam­nă că cei doi sunt axa­ţi pe celă­lalt, nu pe sine, cau­tă folo­sul, bine­le şi slu­ji­rea celui­lalt. Din păca­te, ast­fel, chiar aceas­tă capa­ci­ta­te de a iubi, de a‑l res­pec­ta pe celă­lalt, de a‑l tra­ta ca om şi nu ca fiinţă sexu­a­lă, se dis­tru­ge din ce în ce mai mult. Astăzi, prin fap­tul că mass-media tra­tea­ză acest subiect fără ruşi­ne sau inhi­bi­ţii, se pro­mo­vea­ză din ce în ce mai mult înce­pe­rea unor ast­fel de expe­rienţe la o vâr­stă cât mai pre­co­ce. Din nefe­ri­ci­re, în jurul nos­tru se găsesc pes­te tot ima­gini, tex­te, slo­ga­ne necu­ra­te, cu dublu înţe­les și cu ast­fel de sugestii.

Aspec­tul fizic este cel ce stă de mul­te ori la baza unor ast­fel de rela­ţii. Oame­nii „iubesc” tru­pul, aspec­tul exte­ri­or fără să cunoas­că inte­ri­o­rul celui­lalt. De ace­ea mulţi, nu doar tine­rii, se îngri­jesc foar­te mult de faţa­dă în loc să se îngri­jeas­că de fru­mu­seţea carac­te­ru­lui şi a sufle­tu­lui şi să devi­nă ast­fel oameni sta­bili, în sta­re să-şi stă­pâ­neas­că ins­tinc­te­le în loc să se lase stă­pâ­ni­ţi de ele. Moda este un alt fac­tor care con­tri­bu­ie la sta­rea actu­a­lă, pen­tru că sco­pul ei este de a crea hai­ne care scot în evi­denţă anu­mi­te părţi ale cor­pu­lui făcându‑l ast­fel atrac­tiv pen­tru per­soa­ne­le de sex opus, ceea ce con­du­ce la mul­te gân­duri necu­ra­te. Când oame­nii sunt axa­ţi pe exte­ri­or ara­tă cât de goi şi săraci sunt pe dinăuntru.

Pasa­jul urmă­tor din Noul Tes­ta­ment vor­beș­te des­pre cum a vrut Dum­ne­zeu să fie fru­mu­seţea femeilor:

Tot ast­fel, neves­te­lor, fiţi supu­se şi voi băr­ba­ţi­lor voş­tri; pen­tru ca, dacă unii nu ascul­tă Cuvân­tul, să fie câş­ti­ga­ţi fără cuvânt, prin pur­ta­rea neves­te­lor lor, când vă vor vedea felul vos­tru de trai: curat şi în teme­re. Podoa­ba voas­tră să nu fie podoa­ba de afa­ră, care stă în împle­ti­tu­ra păru­lui, în pur­ta­rea de scu­le de aur sau în îmbră­ca­rea hai­ne­lor, ci să fie omul ascuns al ini­mii, în cură­ţia nepie­ri­toa­re a unui duh blând şi lini­ş­tit, care este de mare preţ îna­in­tea lui Dum­ne­zeu. (1 Petru 3:1–4)

4. Sexu­a­li­ta­tea

Sexu­a­li­ta­tea a fost dăru­i­tă omu­lui de către Dum­ne­zeu, un dar prin care băr­ba­tul şi feme­ia se pot dărui unul altu­ia într‑o dra­gos­te sin­ce­ră, pen­tru a trans­mi­te darul vieţii urma­şi­lor lor. Omu­lui i s‑a încre­dinţat aceas­tă dem­ni­ta­te de a‑şi păs­tra inte­gri­ta­tea sexu­a­lă numai în cadrul rela­ţi­ei de căsă­to­rie, unde fie­ca­re par­te­ner apa­rţi­ne celui­lalt şi nimă­nui alt­cui­va. Rela­ţia de căsă­to­rie se bazea­ză pe dorinţa şi anga­ja­men­tul reci­proc, pen­tru întrea­ga via­ţă, la loia­li­ta­te, gri­jă şi res­pon­sa­bi­li­ta­te. Numai bazându-se pe aces­te valori nobi­le sexu­a­li­ta­tea poa­te fi după voia lui Dum­ne­zeu. Lip­sa aces­to­ra cau­zea­ză mul­te divorţuri şi lasă urme adânci în sufle­tul copi­i­lor şi al par­te­ne­ri­lor răma­şi singuri.

5. Rela­ţie cu par­te­ne­rul fără asu­ma­rea responsabilităţii?

Astăzi este des­tul de nor­mal ca tine­rii să tră­i­as­că împre­u­nă fără a fi căsă­to­ri­ţi. Dar dacă un băr­bat şi o feme­ie vor să tră­i­as­că împre­u­nă fără să fie căsă­to­ri­ţi, prin asta evi­tă să expri­me toc­mai esenţa a ceea ce legă­tu­ra lor vrea să însem­ne: iubi­re, loia­li­ta­te necon­di­ţio­na­tă şi dorinţa de a‑şi asu­ma res­pon­sa­bi­li­ta­tea unul pen­tru celă­lalt. Într‑o ast­fel de rela­ţie în care un par­te­ner vrea doar „să‑l încer­ce“ pe celă­lalt, nu se poa­te for­ma o încre­de­re pro­fun­dă, pen­tru că sco­pul este mai degra­bă satis­fa­ce­rea dorin­țe­lor și aştep­tă­ri­lor per­so­na­le decât dis­po­ni­bi­li­ta­tea de a sluji şi a dărui. O ast­fel de rela­ţie por­neș­te de la ide­ea că ori­când par­te­ne­rii se pot des­păr­ți în cazul în care „nu merge”.

Mulţi îşi doresc doar plă­ce­rea aces­tei expe­rienţe, dar nu şi res­pon­sa­bi­li­ta­tea pe care o impli­că. Vor să fie adulţi, dar nu vor să-şi asu­me con­se­cinţe­le deci­zi­i­lor şi acţiu­ni­lor lor. Vor doar să tră­i­as­că expe­rienţa sexu­a­lă, dar nu doresc să dea via­ţa. Ast­fel, acest abuz al sexu­a­li­tă­ţii devi­ne un act îndrep­tat direct împo­tri­va vieţii. În caz de sar­ci­nă, mul­te per­soa­ne recurg la avort pen­tru a stârpi via­ţa. Iar acest fapt cutre­mu­ră­tor al mul­tor copii uci­şi, care încă nici nu s‑au năs­cut, nu con­du­ce pe nimeni la conş­ti­en­ti­za­rea nece­si­tă­ţii unei schim­bări fun­damen­ta­le în dome­ni­ul sexu­a­li­tă­ţii, atât la nivel indi­vi­du­al, cât şi la nive­lul men­ta­li­tă­ţii colective.

Pilu­le­le con­tra­cep­ti­ve par a fi o solu­ţie ino­fen­si­vă şi sunt între­bu­inţa­te foar­te frec­vent de feme­i­le tine­re în cadrul rela­ţi­i­lor fizi­ce îna­in­te de căsă­to­rie. Cu toa­te aces­tea, mulți nu sunt con­ști­enți de efec­te­le nega­ti­ve pe care uti­li­za­rea con­tra­cep­ti­ve­lor o are asu­pra sănă­tă­ții (infor­ma­ți­i­le nece­sa­re cu pri­vi­re la acest fapt sunt ușor regă­si­bi­le). Cu mult mai grav este fap­tul că aces­te table­te nu au doar un efect „con­tra­cep­tiv”. În cazul în care fer­ti­li­za­rea are loc, efec­tul con­tra­cep­ti­ve­lor este de a împie­di­ca implan­ta­rea ovu­lu­lui fecun­dat în ute­rul feme­ii – deci a omu­lui care toc­mai a înce­put să exis­te! – și negă­sind acest adă­post în ute­rul mamei se des­prin­de și ast­fel moare.

Ordi­nea sta­bi­li­tă de Dum­ne­zeu în cre­a­ție este ca omul să res­pec­te via­ța și aceas­ta ne obli­gă pe fie­ca­re la asu­ma­rea celei mai mari res­pon­sa­bi­li­tăți și în legă­tu­ră cu pro­ble­ma sexu­a­li­tă­ții. Având în vede­re fap­tul că rela­ți­i­le cu par­te­ne­rul au meni­rea de a trans­mi­te mira­co­lul vie­ții, omul tre­bu­ie să fie apt pen­tru asu­ma­rea aces­tei res­pon­sa­bi­li­tăți fami­li­a­le, iar pen­tru aceas­ta, îna­in­te de toa­te, tre­bu­ie să fie în sta­re să se auto­dis­ci­pli­ne­ze. Una din­tre însu­și­ri­le impor­tan­te care îl carac­te­ri­zea­ză pe un om matur este toc­mai pute­rea de a‑și stă­pâni por­ni­ri­le și dorin­țe­le sexu­a­le. De ace­ea fie­ca­re om care doreș­te să tra­te­ze cu res­pon­sa­bi­li­ta­te tema căs­ni­ci­ei și a sexu­a­li­tă­ții va exer­ci­ta con­tro­lul de sine și își va păs­tra dorin­țe­le faţă de sexul opus doar pen­tru par­te­ne­rul cu care își va petre­ce întrea­ga via­ță în spa­ți­ul pro­te­jat al căsătoriei.

6. Comoa­ra unei inimi curate

Când noi, în cali­ta­te de cre­ş­tini, vor­bim des­pre cură­ţie, nu ne res­trân­gem doar la dome­ni­ul sexu­a­li­tă­ţii. Lup­ta noas­tră pen­tru puri­ta­te se reflec­tă în toa­te aspec­te­le vieţii: în sen­ti­men­te şi gân­duri, în ati­tu­dini şi moti­va­ţii, în rela­ţi­i­le pe care le zidim cu cei­la­lţi, în cuvin­te şi în fapte.

Hris­tos spu­ne că cei care au o ini­mă cura­tă sunt feri­ci­ţi, fiind­că ini­ma cura­tă le dă acces la Dum­ne­zeu, care însu­şi este întru totul lumină:

Ves­tea, pe care am auzit‑o de la El şi pe care v‑o pro­po­vă­duim, este că Dum­ne­zeu e lumi­nă, şi în El nu este întu­ne­ric. (1 Ioan 1:5)

Feri­ce de cei cu ini­ma cura­tă, căci ei vor vedea pe Dum­ne­zeu! (Matei 5:8)

Şi cre­din­cioşii din Vechiul Tes­ta­ment şti­au deja acest lucru:

Cine va putea să se suie la mun­te­le Dom­nu­lui? Cine se va ridi­ca până la locul Lui cel Sfânt? – Cel ce are mâi­ni­le nevi­no­va­te şi ini­ma cura­tă, cel ce nu-şi dedă sufle­tul la min­ciu­nă, şi nu jură ca să înşe­le. (Psalm 24: 3–4)

Pen­tru evrei ini­ma repre­zen­ta sedi­ul gân­du­ri­lor, al moti­va­ţi­i­lor şi al deci­zi­i­lor. Aşa­dar omul nos­tru dină­un­tru, care nu e vizi­bil în exte­ri­or, tre­bu­ie să fie curat, lumi­nos, lim­pe­de, fiind­că Dum­ne­zeu ne cunoa­ş­te ini­ma. Ini­ma cura­tă este sin­ce­ră și libe­ră de moti­va­ții ego­is­te. Ea slu­jeș­te cu modes­tie și umi­lin­ță și îi este groa­ză de ori­ce necu­ră­ție, fiind­că mereu aspi­ră spre o con­ști­in­ță cura­tă și nu arun­că nicio pri­vi­re curi­oa­să spre atrac­ți­i­le lumii.
Se odih­neş­te în Dum­ne­zeu, cu depli­nă încre­de­re că El ne dăru­ieș­te tot ceea ce avem nevoie.

Dra­gos­tea la care vrea să ne con­du­că Dum­ne­zeu cuprin­de și aces­te însu­șiri pe care le regă­sim în pasa­je­le următoare:

Ţin­ta porun­cii este dra­gos­tea, care vine dintr‑o ini­mă cura­tă, dintr-un cuget bun, şi dintr‑o cre­dinţă nepre­fă­cu­tă. (1 Timo­tei 1:5)

Deci, ca unii care, prin ascul­ta­rea de ade­văr, v‑aţi cură­ţit sufle­te­le prin Duhul, ca să aveţi o dra­gos­te de fra­ţi nepre­fă­cu­tă, iubiţi-vă cu căl­du­ră unii pe alţii, din toa­tă ini­ma. (1 Petru 1:22)

Isus este exem­plul aces­tei dra­gos­te desă­vâr­și­te. S‑a apro­pi­at cu ade­văr și sin­ce­ri­ta­te de oameni descoperindu-le ast­fel ipo­cri­zia și chemându‑i la pocă­in­ță pe cei păcă­toși. I‑a cău­tat pe cei rătă­ciți și le‑a ofe­rit ier­ta­re și mân­gâi­e­re celor cu ini­ma zdro­bi­tă, ace­lo­ra care cu ade­vă­rat s‑au întris­tat în urma păca­te­lor lor. I‑a întă­rit pe cei sme­riți, asigurându‑i de mila lui Dum­ne­zeu, iar celor care s‑au încre­zut în sine le‑a spul­be­rat ori­ce spe­ran­ță fal­să. Fap­tul că Isus a fost gata să îndu­re o moar­te nedreap­tă con­fir­mă și mai mult ade­vă­rul cuvin­te­lor sale și sin­ce­ri­ta­tea dra­gos­tei lui. Dum­ne­zeu L‑a învi­at din morți și aceas­tă ves­te bună a fost mesa­jul pe care uce­ni­cii Săi, care s‑au întâl­nit cu El în mod per­so­nal după învi­e­rea Lui, l‑au trans­mis între­gii ome­niri. Ast­fel a luat naș­te­re bise­ri­ca, comu­ni­ta­tea ace­lo­ra care cu seri­o­zi­ta­te și devo­ta­ment vor să tră­i­as­că o via­ță cura­tă, slujindu‑l pe Dum­ne­zeu. În ciu­da fap­tu­lui că sunt puțini oame­nii care își doresc o ast­fel de via­ță, Bise­ri­ca lui Hris­tos exis­tă și astăzi. Și prin­tre noi sunt ast­fel de oameni, care au tră­it în păca­te­le amin­ti­te mai sus. Dar când Isus ne‑a che­mat la pocă­in­ță, am expe­ri­men­tat o mare schim­ba­re în via­ța noas­tră. Prin pute­rea și liber­ta­tea pe care le pri­mim de la Isus putem să spu­nem NU ace­lor dorin­țe sexu­a­le care ne-au încă­tu­șat mai demult. Dra­gos­tea lui Dum­ne­zeu față de noi a dat sens vie­ții noas­tre. Avem depli­nă încre­de­re că El ne doreș­te tot ceea ce este bun, că este mereu ală­tu­ri de noi pen­tru a ne oferi aju­to­rul în ispi­te­le și lup­te­le pe care le avem. De ace­ea nu ne mai cău­tăm valoa­rea în ochii oame­ni­lor ca să fim cât mai atrac­tivi și de dorit pen­tru ei. Putem fi liberi de ego­ism ca să le dăruim celor­lalți ceea ce este bun și să‑i iubim cu cură­ție și sin­ce­ri­ta­te. În aceas­tă lup­tă comu­nă, ne încu­ra­jăm reci­proc ca să rămâ­nem cre­din­cioși aces­tei deci­zii de a trăi o via­ță pe pla­cul lui Dumnezeu.

Te invi­tăm și pe tine să cunoști via­ța tră­i­tă cu Dumnezeu!