Descărcare PDFDescărcare eBook (ePub)

1 Susţine Biblia separarea creştinilor în două categorii?

Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i‑ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat‑o Tu; fiindcă Tu M‑ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17:20–21, 24)

Principalele semne despre care vorbeşte Isus, prin care lumea îi va cunoaşte pe ucenicii Săi sunt dragostea şi unitatea. Unitatea perfectă, pentru care s‑a rugat, este realizată în această viaţă şi în viaţa viitoare.

Dumnezeu, care a vrut aşa de mult ca fiii Săi să fie uniţi, a promis aceeaşi speranţă pentru toţi cei care cred în El: viaţa veşnică într‑o părtăşie adâncă cu El în rai.¹

Scopul venirii lui Isus a fost „… Să caute şi să mântuiască ce era pierdut“ (Luca 12:10). Din cauza păcatelor noastre am ajuns departe şi străini faţă de Dumnezeu², Creatorul nostru: am fost ca duşmanii Lui³. Isus a biruit păcatul⁴, ne‑a adus iertarea, ne‑a împăcat cu Dumnezeu⁵, ne‑a înnoit viaţa⁶ şi ne‑a readus înfierea. Aşadar putem să‑L numim din nou pe Dumnezeu Tatăl nostru⁷, putem fi în părtăşie veşnică cu El şi cu Isus şi cu TOŢI cei care‑L iubesc.

Toţi cei care Îl slujesc pe Isus vor fi acolo unde este Isus.

Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. (Ioan 12:24–26)

În contextul pasajului sus menţionat, Isus vorbeşte despre suferinţele pe care le va îndura şi roadele suferinţelor şi ascultării Sale. El va aduce multe roade prin acestea şi va aduce mântuirea tuturor celor care îl ascultă. El face şi o paralelă: cei care Îl urmează, trebuie să fie gata să-şi dăruiască viaţa (nu neapărat fizic, dar în primul rând spiritual, să nu trăiască pentru ei înşişi) şi în felul acesta El le promite că vor fi cu El pentru totdeauna; cum au luat parte la suferinţele Lui, tot aşa vor lua parte şi la slava Lui. După cum este scris în 2 Timotei şi în Ioan:

Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. (2 Timotei 2: 11–12)

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n‑ar fi aşa, v‑aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.”„Doamne”, I‑a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i‑a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.“ (Ioan 14:1–6)

Isus îi încurajează pe ucenicii Săi să aibă încredere în El, pentru că scopul venirii Lui a fost să arate drumul către Tatăl, să ne pregătească un loc şi să ne ia cu El în slava Sa cerească – în părtăşia veşnică cu El şi cu Tatăl. Afirmaţia Lui despre cale arată că aceasta este ţinta şi drumul celor care vor să‑L urmeze pe Isus.

În ciuda cuvintelor clare pe care Isus le‑a spus, Martorii lui Iehova învaţă că sunt două categorii de creştini care au speranţe diferite⁸: o categorie (constând din 144.000 aleşi) care au speranţa cerească; cealaltă categorie (marea mulţime) care au speranţă pământească. Ei pot interpreta astfel numai dacă ignoră cuvintele clare ale lui Isus şi ale apostolilor.

Pe lângă cuvintele lui Isus menţionate mai sus (unde Isus spune clar că toţi cei care Îl slujesc şi toţi cei care vor crede în cuvintele apostolilor, vor fi împreună cu El, vor vedea slava Lui în plinătatea ei şi vor împărtăşi aceeaşi bucurie⁹ ca şi El), sunt multe alte versete în Noul Testament care vorbesc despre speranţa cerească pe care o au creştinii.¹⁰ Martorii lui Iehova interpretează aceste pasaje referindu-se la cei 144.000 aleşi, sau câteodată spun pur şi simplu că: “se referă la primii creştini”.¹¹

Să cercetăm unul dintre cele mai importante pasaje ale lor, stâlpul învăţăturii lor:

Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. Şi Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care‑l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: ‚Stăpânul meu zăboveşte să vină’; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi‑l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. (Luca 12:32, 42–46)

Conform gândirii lor¹², acest pasaj se referă la cei 144.000 aleşi care formează „turma mică”. În plus, acest pasaj „le oferă“ o bază prin care pretind ca membrii lor să asculte de societatea Turnul de Veghere fără întrebări, pentru că este „slujitorul credincios care dă hrană la timpul potrivit” celorlalţi slujitori.

De fapt, nu este posibil să găsim în cuvintele lui Isus un fundament pentru o astfel de interpretare.

Dacă privim v. 32 în contextul lui, este evident că Isus nu adresează cuvintele Sale unui grup special de urmaşi ai Săi, dar ele sunt o parte a încurajării care este valabilă în toate timpurile, pentru oricine vrea să‑L urmeze. Turma este mică, nu pentru că este formată numai din cei 144.000, ci pentru că este formată din cei care merg pe calea îngustă.¹³

Mai mult, tema centrală a învăţăturii lui Isus este că nimeni nu trebuie să fie mic sau mare, noi trebuie să fim fraţi, copii ai Aceluiaşi Tată.¹⁴

În pilde nu trebuie să încercăm să dăm un sens fiecărui detaliu, acestea sunt moduri plastice de exprimare a unor idei. Această pildă are un conţinut asemănător cu al celor de dinainte (v. 36–40). Isus a spus multe pilde care accentuează vegherea, din moment ce a vrut să ne facă conştienţi că numai prin perseverenţă în bine şi prin credincioşie şi ascultare de El putem ajunge la ţintă.

Un aspect adiţional exprimat în această pildă este rezumat în v. 47–48. Fiecare este responsabil pentru ceea ce a primit: cei care ştiu voia lui Dumnezeu – creştinii, la fel ca şi cei care nu ştiu – ceilalţi. Fiecare trebuie să vegheze şi să fie atent cum îşi călăuzeşte viaţa, indiferent de nivelul lui de înţelegere sau responsabilitate.

Pentru continuarea cercetării trebuie să privim mai îndeaproape două întrebări:

2 Promisiunea Noului Testament se referă numai la primii creştini sau la toţi creştinii?

Isus a venit să mântuiască omenirea, să‑i cheme pe aceia care caută slava lui Dumnezeu. De aceea putem afirma clar că Noul Testament nu a fost scris numai pentru primii creştini sau pentru cei 144.000 de creştini aleşi.¹⁵ Promisiunile conţinute de acesta se referă la toţi creştinii din toate timpurile. Acest fapt este evident din mai multe versete:

Ioan, apostolul, scrie despre venirea lui Isus în lume:

El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L‑a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L‑au primit. Dar tuturor celor ce L‑au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le‑a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:10–13)

Isus nu a venit numai pentru cei din generaţia Lui, ci pentru fiecare (ceea ce chiar şi Martorii lui Iehova acceptă). Aşadar afirmaţia lui Ioan că celor care L‑au primit li s‑a dat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu este valabilă pentru oricine crede în El.

Oricum, conform Romani 8:12–17, copiii lui Dumnezeu sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu şi sunt moştenitorii lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Christos. Nu ar trebui să fie în rai cei care sunt moştenitori împreună cu Christos?

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n‑aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. (Romani 8:12–17)

În mod asemănător, creştinii sunt numiţi “sămânţa lui Avraam”, “moştenitorii promisiunilor”, “copiii lui Dumnezeu”, “templul lui Dumnezeu” şi “noul Israel” (Galateni 3:6–7, 16–29; Efeseni 2:11–23; 3:6–7; Romani 8:17; 1 Corinteni 3:16–17; etc.). Martorii lui Iehova susţin că aceste expresii sunt folosite numai pentru primii creştini, pentru cei 144.000 aleşi.¹⁶

Pasajul din Romani 8:17 demonstrează că această interpretare este total nefondată. Pentru aprofundare însă putem cerceta şi alte pasaje:

În Galateni 3 Pavel explică identitatea fiilor (seminţei) lui Avraam.

Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i‑a fost socotită ca neprihănire.” Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:6–9)

El spune că fiii lui Avraam sunt toţi cei care cred (v.6–7), pentru că ei urmează credinţa lui Avraam. Conform v. 9 ei sunt preamăriţi împreună cu Avraam. Ei sunt copiii lui Dumnezeu prin credinţa lor în Isus Christos (v.26) şi moştenitori potrivit făgăduinţei (v.29). Credinţa lor le asigură moştenirea (v. 26–29).

Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v‑aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:26–29)

Astfel Avraam (moştenitorul speranţei pământeşti conform învăţăturii Martorilor lui Iehova) moşteneşte aceleaşi binecuvântări ca toţi aceia care cred în Isus, care sunt copiii lui Dumnezeu şi moştenitorii speranţei cereşti.¹⁷

În acest context trebuie să cercetăm cea de‑a doua întrebare propusă:

3 Sunt credincioşi care nu merg în rai? Merg în rai credincioşii Vechiului Testament?

3.1 Unitatea tuturor credincioşilor

Pentru o abordare corectă a acestui subiect, trebuie să ne fie clar că Noul Testament vorbeşte despre unitatea tuturor credincioşilor, după cum am văzut în pasajul sus menţionat (toţi credincioşii sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam) sau şi din alte pasaje:

Luca 13:25–29 arată clar că Avraam, Isaac şi Iacov, împreună cu toţi proorocii şi cu toţi cei mântuiţi vor fi împreună în împărăţia lui Dumnezeu. 

Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod, şi călătorind spre Ierusalim. Cineva I‑a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le‑a răspuns „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ‚Doamne, Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‚Nu ştiu de unde sunteţi.’ Atunci veţi începe să ziceţi: ‚Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.’ Şi El va răspunde: ‚Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.’ Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miază-zi, şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. (Luca 13:22–29)

Isus răspunde la întrebarea legată de numărul celor care vor fi mântuiţi. El arată cât de serios trebuie să luăm lupta, nu numai să auzim cuvintele Lui, dar să le şi împlinim. El vorbeşte numai despre două categorii de oameni: cei care nu sunt mântuiţi şi cei care sunt mântuiţi – care vor sta împreună în împărăţia lui Dumnezeu. Cei care “vin de la est şi vest şi de la nord şi sud” sunt amintiţi în contrast cu aceia care în acel timp L‑au respins pe Isus. Sunt incluşi toţi cei care Îl acceptă pe Isus.

Credincioşii Noului Testament – chiar şi în perspectiva Martorilor lui Iehova – au speranţă cerească.¹⁸ Prin urmare, conform acestui pasaj, ei se vor bucura de aceeaşi părtăşie cu Dumnezeu şi cu prooroci.¹⁹

În scrisoarea către Evrei este de asemenea exprimat faptul că Dumnezeu a pregătit acelaşi dar, aceeaşi împlinire atât pentru acei credincioşi care au trăit în Vechiul Testament cât şi pentru cei din timpul Noului Testament (Evrei 11:8–10, 39–40).²⁰

Singura cale de a concluziona că cei din Vechiul Testament sunt lipsiţi de nădejdea lor cerească este interpretarea versetelor de mai sus, scoţându-le din contextul lor.

Dacă Martorii lui Iehova afirmă că, în ciuda acestor afirmaţii clare, credincioşii Vechiului Testament şi mulţi dintre credincioşii Noului Testament au o altfel de nădejde – una pământească – trebuie să asigure argumente clare pentru aceasta. Să cercetăm câteva dintre pasajele greşit interpretate pe care le folosesc pentru acest scop.²¹

3.2 Sunt credincioşi care nu vor merge în rai?

Primul argument din şirul lor de idei vrea să arate că sunt credincioşi care nu merg în rai. Ei îşi bazează această idee în principal pe versetul din Ioan 3:13, înţelegând că până în momentul în care Isus vorbeşte nimeni nu a mers în rai. Aşadar oamenii din Vechiul Testament nu au mers în rai, dar au numai o nădejde pământească.

Un ajutor în a găsi explicaţia corectă a acestui verset este să privim contextul pasajului.

Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v‑am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s‑a suit în cer, afară de Cel ce S‑a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. (Ioan 3:11–13)

Este accentuat că nimeni dintre aceia care trăiesc pe pământ nu a mers în rai (în felul în care Isus a făcut‑o), aşa că nimeni nu a putut revela ce a descoperit Isus.²² El este singurul care are origine cerească, care vine din prezenţa Tatălui de sus şi are cunoştinţa şi autoritatea să vorbească despre lucrurile cereşti şi să ne invite acolo. Isus nu a intenţionat să spună ceva despre soarta celor morţi.

Aceeaşi idee este exprimată şi mai târziu în capitolul 3:

Cel ce vine din cer, este mai pre sus de toţi; cel ce este de pe pământ, este pământesc, şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai pe sus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L‑a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu‑I dă Duhul cu măsură. (Ioan 3:31–34)

În plus, Martorii lui Iehova iau câteva exemple concrete a unor persoane importante din Vechiul Testament, susţinând că aceşti oameni nu sunt şi nu vor fi în rai:²³

a. David ( Fapte 2:34 “David nu s‑a suit în cer…”)

Este din nou un ajutor pentru găsirea explicaţiei corecte a acestor pasaje dacă cercetăm contextul în care au fost scrise.

Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le‑a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L‑aţi răstignit şi L‑aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L‑a înviat, dezlegându‑I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucură inima, şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.” Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Cristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S‑a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. Căci David nu s‑a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: ‚Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’ Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus, pe care L‑aţi răstignit voi.” (Fapte 2:22–36)

Petru vrea să dovedească că învierea lui Isus a fost proorocită şi că proorocia din Vechiul Testament nu poate fi împlinită în David, de vreme ce David nu a înviat în acelaşi mod ca şi Isus. Numai trupul lui Isus nu a rămas în mormânt. Acest contrast are ca scop accentuarea învierii lui Isus, dar nu spune nimic despre starea lui David în veşnicie.

b. Iov (Iov 14:7–15)

Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari. Când i‑a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână, înverzeşte iarăşi de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este? Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă râurile, aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui. Ah! de m‑ai ascunde în locuinţa morţilor, de m‑ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. Atunci m‑ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale. (Iov 14:7–15)

Iov 14:7–15 exprimă disperarea unui om în suferinţă, cuvinte care sunt mai târziu combătute de către Iov însuşi (Vezi Iov 19:25–27).²⁴ Aici el nu abordează în niciun fel viaţa după moarte şi nici subiectul privitor la nădejdea cerească sau pământească.

c. Ioan Botezătorul (Matei 11:11–12)

Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s‑a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea. (Matei 11:11–12)

Isus vrea să arate oamenilor că Vestea Bună pe care o aduce El are o valoare spirituală mai mare decât cea a Vechiului Testament. Aşadar, El exprimă într-un mod plastic că, deşi Ioan Botezătorul este cel mai mare prooroc, el aparţine totuşi Vechiului Testament (fiind ultimul prooroc al Vechiului Testament), de aceea oricine în Împărăţia lui Dumnezeu (cei care au trăit în timpul predicării Împărăţiei – vestea bună a lui Isus – în Noul Testament) este mai mare decât el, din moment ce ei cunosc deja mântuirea lui Isus.²⁵

În mod asemănător – privind la context – este posibil să descoperim modul greşit în care sunt folosite şi alte pasaje.²⁶

4 Promisiunea „moştenirii pământului” este dată unei alte categorii de credincioşi?

Un argument des auzit al Martorilor lui Iehova este că Biblia vorbeşte şi despre promisiunea “moştenirii Pământului”, şi care de aceea trebuie să se refere la o altă categorie de credincioşi. Oare chiar aşa este? Isus a vorbit despre această promisiune în predica de pe Munte:

Când a văzut Isus noroadele, S‑a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s‑au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să‑i înveţe astfel: Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi. (Matei 5:1–12)

Toate binecuvântările: „căci ei vor moşteni pământul”, „căci a lor este împărăţia cerurilor”, „căci ei vor fi săturaţi”, „căci ei vor găsi milă”, „căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, „căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu” exprimă bucuria adâncă şi împlinirea pe care Dumnezeu le promite celor care Îl caută cu o inimă curată. Toate “condiţiile” descrise pentru a moşteni aceste binecuvântări: „a fi sărac în spirit”, „a fi milostiv”, „a fi blând”, „a flămânzi şi înseta după dreptate”, exprimă căutarea sinceră şi cu ardoare a lui Dumnezeu. Este imposibil să despărţim în două categorii de oameni şi două categorii de binecuvântări.

5 Apocalipsa 7 şi 14 susţin oare teoria celor două clase?

Martorii lui Iehova spun că Apocalipsa 7:1–8 şi 14:1–5 vorbesc despre cei care moştenesc nădejdea cerească şi Apocalipsa 7:9–17 despre cei care vor locui într-un paradis pământesc.

Expresiile plastice folosite în cartea Apocalipsa nu sunt uşor de înţeles ceea ce face ca această carte să fie deseori folosită pentru a susţine diferite teorii.

În acest caz sunt câteva contradicţii şi greşeli logice în argumentarea Martorilor lui Iehova:

Dacă se raportează la triburile lui Israel într-un mod simbolic (de ex. ele nu‑i reprezintă pe creştinii proveniţi dintre evrei, dar în mod cert pe creştinii aleşi din toate popoarele), atunci care este baza pentru a înţelege numărul 144.000 literal? 12x12=144 este un număr simbolic. Aşa cum şi “o mie” este tot simbolic, reprezentând probabil, împlinirea.

Pe de o parte cei 144.000 (în Apocalipsa 14:3) şi pe de altă parte marea mulţime (în capitolele 7,9 şi 11 – unde ei slujesc în templul Său!) stau în faţa tronului lui Dumnezeu (deci este arbitrar a spune că cei 144.000 sunt în cer şi marea mulţime este pe Pământ!).

Cei care aparţin marii mulţimi sunt îmbrăcaţi în haine albe, care reprezintă răsplata promisă celor care “vor birui” (Apocalipsa 3:5) împreună cu siguranţa de a fi scris în Cartea Vieţii (şi astfel a avea dreptul de a intra în Ierusalimul ceresc!). În mod asemănător, cei care vor birui vor fi în templul lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:12) şi vor sta pe scaunul de domnie a lui Isus (Apocalipsa 3:21).

Nu există niciun indiciu pentru a arăta că au fost două grupuri de oameni care au biruit, dintre care unii vor fi îmbrăcaţi doar în haine albe, dar nu vor primi celelalte promisiuni.

6 Gânduri şi concluzii finale

Ca ultim pasaj, putem examina Ioan 10:14–16:

Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. (Ioan 10:14–16)

Potrivit interpretării Martorilor lui Iehova, “celelalte oi” nu sunt acceptate în noul legământ dintre Dumnezeu şi Israelul spiritual, ei sunt cei care vor moşteni promisiunea pământească.²⁷ Această interpretare este în contradicţie evidentă cu ultima afirmaţie din pasaj.

“O turmă şi un Păstor” este ideea fundamentală a Noului Testament. În timpul Vechiului Testament şi în timpul lui Isus a existat duşmănie între evrei şi neamuri. Isus a venit să distrugă această duşmănie şi să‑i unească în acelaşi trup pe toţi credincioşii în Dumnezeu.²⁸ Acesta este misterul lui Dumnezeu: El îi adună pe toţi copiii Săi împreună, oferindu-le acelaşi dar şi unificându‑i într-un mod profund.

Martorii lui Iehova vor să nimicească acest mister spunând că “din unul vor fi doi”, pe când Biblia spune că: ”din doi a făcut unul”.

Scroll to top ↑

---

1. Raiul este împlinirea finală a credinţei noastre. Nu aparţine lumii materiale, lumii vizibile (1 Corinteni 15:50, 53; 2 Corinteni 4:17–18). “Pentru că acum vedem ca într‑o oglindă întunecat, dar atunci faţă în faţă, acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin aşa cum am fost şi eu cunoscut deplin.” (1Corinteni 13:12). Acesta a fost planul original al lui Dumnezeu ca omul să trăiască în veşnicie într‑o relaţie perfectă cu El. Acolo vom avea plinătatea relaţiei cu El, Tatăl nostru şi cu cei credincioşi. ↩
2. vezi: Efeseni 2:1–3 ↩
3. vezi: Coloseni 1:21 ↩
4. vezi: Romani 8:3–4 ↩
5. vezi: Coloseni 1:21–23; 2 Corinteni 5:18–21 ↩
6. vezi: Efeseni 4:20–24; 2 Corinteni 5:17; Galateni 6:15 ↩
7. vezi: Romani 8:15; Ioan 1:12–13 ↩
8. „Guvernarea care va aduce Paradisul“, 1985, ed. de Biblia Turnului de Veghe şi Societatea de tratate din New York, p.14–15 ↩
9. Vezi de asemenea Apocalipsa 3:12–21 ↩
10. Evrei 3:1, 10:34; Filipeni 3:20; Coloseni 1:5; 1 Petru 1:4; 2 Corinteni 5:1–10; Efeseni 2:6 ↩
11. „Uniţi în închinarea Singurului Dumnezeu Adevărat“, 1983, ed. de Biblia Turnului de Veghe şi Societatea de tratate din New York, p.111–114 ↩
12. „Guvernarea care va aduce Paradisul“, 1985, ed. de Biblia Turnului de Veghe şi Societatea de tratate din New York, p. 14, 25 ↩
13. Luca 13:23–24; Matei 7:13–14 ↩
14. Chiar dacă între creştini sunt diferenţe în ceea ce priveşte responsabilitatea. Sunt bătrâni creştini, care au grijă şi îi ajută pe creştinii tineri mai mult, dar relaţia lor trebuie să fie ca între fraţii şi surorile mai mari sau mai mici într‑o familie. Fiecare creştin este responsabil pentru zidirea celorlalţi creştini. (1 Petru 5:1–5; Efeseni 5:18–21)  ↩
15. Cum afirmă Martorii lui Iehova: „Uniţii în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat“, 1983, ed. By the Watchtower Bible and Tract Society of New York, p.111, paragraful 4 ↩
16. „Poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ“, ed.1981, Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 18, p.126 ↩
17. Vezi explicaţia de mai sus la Romani 8:17 ↩
18. „Poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ“ ed.1981, Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 3, p.120 ↩
19. “a sta la masă” înseamnă, în înţelegerea evreilor, a fi împreună, a avea părtăşie. Vezi Luca 14:15–24 şi Matei 8:11–12, unde aceeaşi idee este accentuată: Evreii, care s‑au privit pe ei înşişi ca “fiii împărăţiei” pentru că ei au fost poporul ales, vor fi aruncaţi afară în întuneric şi alţii vor fi aleşi (creştinii) care vor sta împreună în Împărăţia lui Dumnezeu cu cei din Vechiul Testament care au fost ascultători. ↩
20. Cum am văzut şi mai înainte în Galateni 3 despre Avraam: el are aceeaşi moştenire şi este binecuvântat împreună cu toţi cei care cred. ↩
21. Trebuie să amintim că ei înşişi nu au avut mereu această învăţătură. Ideea separării credincioşilor în două clase a fost clară numai în 1935, când au “realizat”, că Ezechiel 9:1–11, Ioan 10:16, Matei 25:31–46, Apocalipsa 7:9–17, Fapte 2:29.34, Iov 14:13–15, Matei 11:11 şi Ioan 3:13 descriu speranţa pământească şi că numărul celor 144000 aleşi a fost complet. („Uniţi în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat“, 1983, ed. By the Watchtower Bible and Tract Society of New York, capitolul 13, paragraful 2; p. 103–104). ↩
22. Vezi de asemenea Ioan 1:18: “Nimeni n‑a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul născut Dumnezeu care este în sânul Tatălui, Acela l‑a făcut cunoscut.” Niciun om nu L‑a văzut pe Tatăl, niciun om nu L‑a cunoscut cu adevărat: numai Isus a fost capabil să‑L descopere. De aceea cuvintele Lui trebuie să aibă autoritate în faţa acelora care au dorinţa să‑L cunoască pe Dumnezeu. ↩
23. „Poţi trăi pentru totdeauna în Paradis pe Pământ“, ed.1981,Turnul de Veghe, capitolul 14, paragraful 4, p.120 ↩
24. În Iov 14:7–15 Iov vorbeşte într-un mod ca şi cum nu ar fi deloc înviere, nicio speranţă (nici măcar speranţă pământească); dar mai târziu se vede că a înţeles că distrugerea trupului pământesc nu este sfârşitul existenţei sale. ↩
25. Nu putem întotdeauna echivala expresia “împărăţia lui Dumnezeu” sau “împărăţia cerurilor” cu raiul sau cu Biserica, din moment ce Isus a spus multe pilde folosind aceste expresii pentru a arăta numai câteva aspecte ale lucrării lui Dumnezeu. A intra în împărăţia cerurilor a însemnat deseori acceptarea cuvintelor lui Isus, întoarcerea la Dumnezeu sau în general trăirea cu Dumnezeu, nu numai după moarte, dar începând de acum. ↩
26. Ezechiel 9:1–11 vorbeşte despre pedepsirea evreilor în timpul exilului Babilonian. Din cauza idolatriei şi vieţii lor păcătoase au fost cuceriţi de către Babilonieni, templul lor a fost distrus, mulţi au fost omorâţi şi cei care au rămas au fost duşi în exil. Cu toate acestea, Dumnezeu le‑a promis că nu toţi vor fi distruşi, dar va rămâne o rămăşiţă care va fi credincioasă şi va scăpa. Acest pasaj nu are nimic de a face cu întrebarea nădejdii cereşti sau pământeşti a diferitor oameni. Ioan 10:16 şi Apocalipsa 7 sunt explicate într-un alt loc în acest document. ↩
27. „Uniţi în slujirea Singurului Dumnezeu Adevărat”, 1983, ed. de Turnul de Veghe şi Societatea de Tratate din New York, p.116, paragraful 14 ↩
28. Efeseni 2:15 (11–22); 3:4–7; Evrei 11; Ioan 10:16; Galateni 3:9; Romani 4:16 ↩