Mărturisirea păcatelor și iertarea sau spovedania și dezlegarea?
Păcatul ne desparte de Dumnezeu și de semenii noștri. Acesta apasă conștiința și provoacă un sentiment de vinovăție. Prin păcat ne distrugem pe noi înșine. Cel care Îl caută pe Dumnezeu sau are deja o relație cu El, știe ce înseamnă acest lucru. Dar ce să facem cu această povară? Din Biblie reiese clar că Dumnezeu, la rândul Său, este gata să ierte, însă cum poate fi obținută această iertare? Ce ne învață Sfânta Scriptură despre iertarea păcatelor și cum ar trebui să evaluăm, în această lumină, învățătura ortodoxă despre spovedanie?[1]
1 Dumnezeu iartă
Dumnezeu este gata să ierte. Singura condiție este ca omul să se pocăiască sincer de păcatul său și să Îi ceară iertare. Un bun exemplu în acest sens este rugăciunea lui David din Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. […] Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu‑l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. […] Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. (Psalmul 50:1–5.10–13.18)
2 Este suficient să ne mărturisim păcătele doar lui Dumnezeu?
Biblia ne învață să ne mărturisim păcătele și unii altora.
Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii[2] Bisericii şi să se roage pentru el, ungându‑l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s‑a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s‑a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa. (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov 5:13–18)
Prin faptul că ne mărturisim păcatele și fraților noștri credincioși, Dumnezeu ne ajută să ne eliberăm de povara păcatului. Frații noștri, în care avem încredere deoarece știm că și ei se străduiesc să ducă o viață de ascultare înaintea lui Dumnezeu, ne pot ajuta în cercetarea mai profundă a păcatului și în găsirea unei pocăințe mai sincere. Astfel, cu o inimă din nou curățită și cu o conștiință eliberată, putem continua calea cu Dumnezeu, știind că frații noștri ne sunt alături prin rugăciune și ne vor sprijini în continuare dacă vom cădea. Dumnezeu așteaptă de la creștini ca ei să-și poarte poverile unii altora:
Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi‑l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos. (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 6:1–2)
Fiind creștini, trebuie să umblăm în lumină. Iar aceasta înseamnă că ne mărturisim sincer păcatele și slăbiciunile nu doar înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea fraților noștri credincioși. Apostolul Ioan, în epistola sa, condiționează experimentarea iertării de umblarea în lumină și de părtășia cu frații.
Şi aceasta este vestirea pe care am auzit‑o de la El şi v‑o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 1:5–9)
3 Mărturisire reciprocă sau spovedanie?
Din cele de mai sus reiese că Dumnezeu i‑a chemat pe creștini la o relație frățească vie într-un singur trup, care este Biserica.
[…] Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte, Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 12:24–27)
Mărturisirea păcatelor este, de asemenea, o parte firească a acestei relații. Spovedania ortodoxă poate aduce ușurare celui care se luptă singur cu păcatele sale, deoarece simplul fapt de a le spune cuiva diminuează considerabil povara sufletească. Însă, oare instituția spovedaniei și învățăturile ortodoxe legate de aceasta sunt în acord cu Sfânta Scriptură? Pot ele să mijlocească iertarea lui Dumnezeu și să ajute la restabilirea relației cu El?
Conform învățăturii Bisericii Ortodoxe, doar preoții hirotoniți au puterea de a da dezlegare.[3] Pe lângă dezlegare, preotul impune și un canon (repetarea unor rugăciuni sau alte fapte religioase). Dacă preotul este sau nu vrednic în viața sa personală, nu contează; acesta poate trăi chiar și în păcate grave, însă, în virtutea harului preoțesc, dezlegarea dată de el este validă.
Care este problema cu acest lucru? Un credincios sincer știe că orice păcat îl desparte de Dumnezeu. El se străduiește să rânduiască toate lucrurile cu Dumnezeu și să își asume slăbiciunile și în fața fraților săi. Să îți mărturisești păcatele unilateral, în cadrul unui ritual prescris, unui duhovnic (poate fi cineva complet necunoscut) – care nu își mărturisește niciodată păcatele în fața ta și care s‑ar putea să ducă o viață imorală –, seamănă mai degrabă cu modul de funcționare a unei organizații decât cu o comunitate frățească.
4 Are preotul putere de dezlegare?
Numai Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele. Creștini fiind, ne putem ajuta reciproc să găsim această iertare și ne putem încuraja unii pe alții să o acceptăm. Biserica Ortodoxă susține însă că Iisus le‑a dat apostolilor (și doar lor!) puterea de a dezlega, putere pe care aceștia au transmis‑o mai departe ierarhilor bisericești de mai târziu. Pentru a susține acest lucru, pe lângă tradiția bisericească, sunt aduse și câteva pasaje biblice. Ca argument principal, sunt folosite cuvintele lui Iisus de la sfârșitul Evangheliei după Ioan.
4.1 „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate.“
Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le‑a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s‑au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le‑a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le‑a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Sfânta Evanghelie după Ioan 20:19–23)
La o primă lectură, ar putea părea într-adevăr că Iisus a întemeiat aici taina spovedaniei și că le‑a acordat exclusiv apostolilor puterea de a ierta. Cu toate acestea, contextul nu atestă acest lucru.
Conform versetului 21, Iisus Își trimite ucenicii (latina: missio) așa cum Tatăl L‑a trimis pe El, pentru a vesti Evanghelia și iertarea păcatelor (Luca 4:16–19). Prin suflarea asupra lor, El prefigurează venirea Duhului Sfânt de la Rusalii, prin care ucenicii vor primi putere pentru a depune mărturie înaintea tuturor oamenilor. Prin suflarea asupra lor, El prefigurează venirea Duhului Sfânt de la Rusalii, prin care ucenicii vor primi putere pentru a depune mărturie înaintea tuturor oamenilor. Această mărturie (misiune sau evanghelizare) este datoria fiecărui creștin în parte (Matei 28:18–20; 1 Petru 2:9). Celui care aude această mărturie despre Evanghelie și o primește, îi putem vesti iertarea lui Dumnezeu. Celui care o respinge, păcatele nu îi sunt iertate. De altfel, și evanghelistul Luca relatează despre aceeași arătare a lui Iisus de după înviere, fapt care confirmă cele spuse mai sus (Luca 24:33–36.46–49). Citind relatarea completă a lui Luca, se poate vedea că este vorba despre același eveniment ca în pasajul din Ioan 20, din seara zilei învierii. Conform versetului 33, nu doar apostolii erau prezenți (ci probabil și Maria Magdalena și alte femei). Tuturor celor prezenți le vorbește Iisus despre iertarea păcatelor, ai cărei martori vor fi după ce vor primi Duhul Sfânt.
Așadar, în această seară, Iisus nu a întemeiat taina spovedaniei, ci le‑a încredințat tuturor ucenicilor Săi (și, prin aceasta, fiecărui creștin de mai târziu) îndatorirea să vestească iertarea păcatelor prin credința în Evanghelie.
4.2 Slujirea împăcării
Despre această încredințare vorbește și apostolul Pavel:
Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi. Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat.[…] Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne‑a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne‑a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v‑ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 5:14–15.18–20)
Dragostea lui Hristos îl îndeamnă pe fiecare credincios să împărtășească Vestea Bună cu alții și, astfel, să îi cheme și pe alții la împăcarea cu Dumnezeu. Acest lucru nu se referă doar la cei care nu cred încă, ci și la acei credincioși a căror relație cu Dumnezeu a slăbit din cauza vreunui păcat (așa cum i‑a ajutat și Pavel pe corinteni).
4.3 „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer…“
În cele din urmă, dorim să discutăm despre un alt pasaj biblic citat frecvent, prin care Biserica Ortodoxă încearcă, de asemenea, să sprijine puterea de dezlegare:
De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră‑l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu‑i va asculta pe ei, spune‑l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Sfânta Evanghelie după Matei 18:15–20)
Versetul 18 nu poate fi scos din context: dacă un frate păcătuiește în cadrul adunării creștine, este important să fie ajutat să își regrete păcatul și să se pocăiască. Dacă nu ascultă de îndemnurile personale, întreaga comunitate va încerca să îl cheme la pocăință. Dacă nici atunci nu ascultă, adunarea îl va excomunica. Aceasta este „puterea“ de a lega, pe care Iisus a dat‑o comunității (și nu unui preot). Dacă persoana respectivă își regretă ulterior păcatul, Biserica este cea care o primește înapoi. Aceasta din urmă fiind dezlegarea excomunicării. Se poate observa că nici acest pasaj nu are nicio legătură cu ritualul spovedaniei sau cu puterea preoțească.[4]
5 Rezumat
Dumnezeu își dorește o relație profundă cu noi, în care să ne putem îndrepta spre El cu încredere, ca spre un Tată iubitor și mult iertător:
Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător. (Isaia 55:6–7)
Comunitatea frățească – Biserica – este darul lui Dumnezeu; în cadrul acesteia, creștinii, ca mădulare ale trupului lui Hristos, se ajută reciproc în lupta împotriva păcatului. De aceea, își mărturisesc unii altora păcatele și se ajută unii pe alții să trăiască în iertarea lui Dumnezeu.
Note de subsol
- Toate citatele biblice sunt din traducerea ortodoxă: https://www.bibliaortodoxa.ro/
- În greacă: presbyteros = bătrân. Pentru mai multe detalii în legătură cu acest subiect citiţi articolul nostru despre: Strucrura Bisericii
- Cleopa Ilie — Călăuză în credința ortodoxă, ediția a IV‑a, capitolul 20, Despre Taina pocăinței, pagina 282
- Când Iisus îi dă apostolului Petru o însărcinare similară de a lega și de a dezlega, în capitolul 16 din Evanghelia după Matei, o face într-un context complet diferit. Nu vom analiza în detaliu acest pasaj acum, ci vom adăuga doar explicația cu privire la „cheile” date lui Petru și anume, că ele se referă la deschiderea Împărăției Cerurilor înaintea neamurilor (păgânilor), misiune în care Petru a avut ulterior un rol foarte important (de exemplu, Faptele Apostolilor 15:7, cu referire la capitolele 10 și 11)