Descărcare PDFDescărcare eBook (ePub)
Credem în Isus ca fiind Dumnezeu adevărat care a devenit om pentru noi. De aceea nici mama Sa nu poate să rămână neimportantă pentru noi. Încercăm să avem o imagine obiectivă despre mama Domnului nostru pe baza singurelor surse demne de încredere în ceea ce o priveşte: Evangheliile şi Faptele Apostolilor. În acest tratat vrem să arătăm respect faţă de credinţa celei care singură se numea „slujnica Domnului“ (Luca 1,38), dar vrem, de asemenea, să criticăm venerarea Mariei care nu corespunde voii lui Dumnezeu şi nici voii slujitoarei Sale.
1 Mariam, mama lui Isus
Un nou capitol al implicării lui Dumnezeu în istoria omenirii a început în anul 8 sau 7 î.Chr. când fata numită Mariam1 din oraşul galilean Nazaret a fost pe neaşteptate confruntată cu chemarea Lui Dumnezeu de a deveni mama Mântuitorului (Luca 1:26–38). Mariam a acceptat această datorie pe care Dumnezeu i‑a încredinţat‑o. A devenit mama Mântuitorului omenirii, Isus, Logosul etern care a devenit om. În fiul ei, Dumnezeul infinit s‑a unit într‑o singură persoană cu una din creaturile Sale, cu un om.
Fiind mama lui Mesia, ea a luat parte de la început la umilirea Fiului ei. La naşterea Lui a rămas fără adăpost (Luca 2:7), la scurt timp după aceea a trebuit să emigreze cu soţul şi copilul său (Matei 2:13–15). Când fiul său avea doisprezece ani a experimentat că sentimentele ei materne trebuiau să se subordoneze relaţiei fiului său cu Tatăl său veşnic (Luca 2:48–49).
Încă de la începutul lucrării publice a lui Isus, Mariam a fost confruntată cu o problemă. Aflându-se cu Isus şi cu ucenicii Săi la o nuntă în Cana, ea observă că nu mai era vin şi îl roagă indirect pe fiul ei să găsească o soluţie pentru această situaţie. La aceasta, Isus îi răspunde direct că felul în care Dumnezeu îşi duce la îndeplinire planurile nu depinde de intervenţia ei:
Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi‑a venit încă ceasul? (Ioan 2:4)2
Mariam a înţeles această mustrare şi în continuare a lăsat totul în mâna lui Isus. Trebuie să înţelegem ultimele ei cuvinte care apar în Noul Testament ca fiind principiul ce a călăuzit‑o mai departe în viaţă:
Să faceţi orice vă va zice. (Ioan 2:5)
Maria a trebuit să treacă prin experiența dezbinării familiei sale cauzată de apariția publică a lui Isus, deoarece frații Lui nu au crezut în El (Ioan 7:5). Ei au vrut să intervină în situația descrisă în Marcu 3:20–35. Ca mamă a lui Mesia, putem să presupunem că încrederea ei în Isus nu a fost niciodată zguduită. Cu toate acestea, în acest conflict, Isus a explicat clar — nu numai celorlalte rude ale Sale, ci și mamei Lui — că relațiile spirituale sunt prioritare relațiilor de sânge:
„Iată” a zis El „mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Matei 12:48–50)
După aceasta Mariam a rămas în umbră. Deşi, adesea nu înţelegea purtarea Fiului său, ea i‑a rămas credincioasă până la moartea Sa pe cruce. În această situaţie Isus a preferat să o încredinţeze ucenicului Său Ioan decât rudelor sale care erau încă necredincioase în acel moment (Ioan 19:25–27). După învierea şi înălţarea lui Isus o găsim pe Mariam în mijlocul ucenicilor săi atunci când se rugau împreună (Faptele Apostolilor 1:14). Acesta este ultimul lucru pe care îl ştim despre ea. Putem presupune că a rămas cu Ioan şi a murit ca o ucenică fidelă. Faptul că următoarele capitole a Faptelor Apostolilor şi scrisorile Noului Testament3 nu vorbesc despre ea, arată că Mariam nu şi‑a văzut locul într‑o poziţie conducătoare. A contribuit la zidirea bisericii în supunere şi smerenie.
2 Venerarea Mariei?
Însăşi Maria a spus:
Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită. (Luca 1:48)
Nu ar fi corect să ne rugăm cu încredere Mariei, mama lui Isus?
O numim pe Maria binecuvântată la fel cum Elisabeta, ruda sa, a exprimat aceasta:
Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i‑au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini. (Luca 1:45)
În acelaşi fel, conform spuselor lui Isus, numim binecuvântat pe orice credincios:
Ferice de cei ce n‑au văzut, şi au crezut. (Ioan 20:29)
Maria a rostit cuvintele de mai sus urmând exemplul lui Lea, care la naşterea lui Aşer, strămoşul unuia din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel a spus:
„Ce fericită sunt!” a zis Lea „căci femeile mă vor numi fericită.” (Geneza 30:13)
Importanţa naşterii lui Isus întrece cu mult importanţa venirii pe lume a unui patriarh. Naşterea lui Isus atinge toate generaţiile. De aceea toţi oamenii din toate timpurile au destule motive de a se bucura pentru credinţa Mariei. Dar creştinii nu au mai multe motive pentru a se ruga Mamei lui Mesia decât au avut fiicele Israelului pentru a se ruga lui Leah. Doar Dumnezeu este vrednic să primească rugăciunile noastre! Când Maria a exprimat într‑o rugăciune bucuria şi recunoştinţa ei pentru că a fost aleasă ca mamă a Mântuitorului, ea s‑a concentrat în totalitate la Dumnezeu pe care l‑a numit Mântuitorul ei (Luca 1:47). Nici în cuvintele Mariei, nici intr-un alt loc din Sfânta Scriptură nu găsim nici cel mai mic motiv pentru a o adora pe Maria în rugăciunile noastre sau pentru a‑i cere să mijlocească. Biblia este plină de rugăciuni. Dar toate rugăciunile sunt îndreptate către Dumnezeu sau către Isus. Nu este nici o rugăciune îndreptată către un om oricât de perfect ar fi fost în timpul vieţii sale.
Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să‑I slujeşti. (Matei 4:10)
“Adoratorii” Mariei spun adesea că nu o adoră, ci doar îi cer mijlocirea la fel cum putem cere oricărui creştin să se roage pentru noi. Această argumentare nu este valabilă doar pentru că nu are o bază biblică, ci şi pentru că Maria nu se mai află printre noi, trăind acum în prezenţa lui Dumnezeu. Au existat dintotdeauna limite între această lume trecătoare şi lumea veşnică a lui Dumnezeu. Următoarea afirmaţie a unui profet din Vechiul Testament despre Avraam şi Israel (=Iacov), strămoşii poporului evreu, este valabilă şi pentru Maria:
Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti „Mântuitorul nostru.” (Isaia 63:16)
Cine dintre ucenici o cunoştea mai bine pe Maria decât Ioan care a avut grijă de ea după moartea lui Isus? Mai mult ca probabil, Ioan a trăit cu câţiva ani mai mult decât Maria şi a terminat toate scrierile sale din Noul Testament doar după moartea ei. Dacă Ioan ar fi rugat‑o pe Maria după moartea ei să mijlocească, ar trebui să fie menţionat aceasta în scripturile sale şi de asemenea în tradiţia secolului al doilea. Dar nu găsim nimic menţionat despre acest lucru. Cine suntem noi să ştim acest lucru mai bine decât apostolii? Cei care au într-adevăr respect pentru Maria, îi urmează exemplul şi Îl preamăresc pe Domnul şi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul lor (Luca 1:46–47).
3 Maria — mijlocitoarea noastră?
Biblia conţine afirmaţii clare cu privire la mijlocire:
Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos. (1 Timotei 2:5)
De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)
„Adoratorii“ Mariei sunt de acord în mod formal cu aceste afirmaţii, dar fac din Maria „mijlocitoarea către mijlocitor“. Astfel „papa“ Leo al 13-lea a pretins:
Aşa cum nici un om nu ajunge la Tatăl decât prin Fiul, tot aşa nici un om nu ajunge la Christos decât prin Mama Sa. (Slujba de octombrie, enciclica lui papa Leo al 13-lea la rosariu, 1891)
Dacă totuşi legătura noastră cu Isus se realizează numai prin Maria, atunci această încuviinţare formală este de fapt o negare a unicităţii mijlocirii lui Isus.
Dar, atunci când atârna pe cruce, nu a făcut‑o Isus pe Maria mama întregii lumi (Ioan 19:25–27)? Nu este acest fapt de ajuns pentru a ne îndrepta către Maria plini de încredere? Cine ne cunoaşte mai bine decât mama noastră?
Este o certitudine că nu găsim nimic despre aceasta în Biblie. Isus a fost un fiu responsabil faţă de mama Sa. A încredinţat‑o mai degrabă celui mai apropiat ucenic decât „fraţilor„4 Lui care atunci încă nu credeau în El. Chiar pe cruce Isus şi‑a arătat, pe de o parte, responsabilitatea faţă de mama Sa, şi, pe de altă parte, faptul că relaţia spirituală este mai importantă decât cea omenească.
Dar nu‑i aşa că Isus ascultă în mod deosebit pe mama Sa? Cum poate un fiu să dispreţuiască cererile mamei sale? Cine se gândeşte în felul acesta neagă dragostea lui Dumnezeu care se îndreaptă spre toţi oamenii indiferent de persoană. Dacă mă apropii de Dumnezeu cu o atitudine sinceră El mă va asculta. Dacă nu am această atitudine sinceră nici măcar Maria nu mă poate ajuta. Isus este Cel care ne cheamă:
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară. (Matei 11:28–30)
Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu‑l voi izgoni afară. (Ioan 6:37)
4 Maria — fără de păcat?
Conform mărturiei Noului Testament Isus a fost fără păcat:
Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? (Ioan 8:46)
Cine vorbeşte în acest mod fie este megaloman, fie are dreptate. La fel ca primii creştini, credem că Isus este singurul care a avut dreptul să spună aşa ceva.
Căci n‑avem un Mare Preot, care să n‑aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15)
Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri. (Evrei 7:26)
El n‑a făcut păcat, şi în gura Lui nu s‑a găsit vicleşug. (1 Petru 2:22)
Însă, în ceea ce o priveşte pe Maria nu găsim o afirmaţie similară în Biblie. De aceea salutul îngerului din Luca 1:28 este adesea citat ca o dovadă biblică:
Plecăciune, ţie, căreia ţi s‑a făcut mare har; Domnul este cu tine.
„Adoratorii“ Mariei au construit pe expresia „ţi s‑a făcut mare har“ pe care Vulgata5 o traduce prin „gratia plena“, adică “plină de har“, o întreagă teologie cu privire la faptul că ea ar fi fost fără păcat. Dar, nici traducerile moderne catolice nu mai folosesc expresia „plină de har“. Cu toate acestea, Maria este încă adorată cu aceste cuvinte. Expresia „ţie care ţi s‑a făcut mare har“ este doar o aluzie la faptul că ea a avut nevoie de harul lui Dumnezeu, prin urmare nu poate fi folosită pentru a argumenta că ar fi fost fără păcat. Despre Ştefan însă găsim următoarea afirmaţie:
Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod. (Fapte 6:8)
În cazul lui nimeni nu trage aceeaşi concluzie ca în cazul Mariei. Nici în cazul lui Ştefan nu putem spune că nu a avut păcat, deşi respectăm foarte mult ascultarea şi devoţiunea primului martir.
Şi pentru scriitorii bisericeşti din primele secole a fost clar că Maria a păcătuit. Ca exemplu, să vedem comentariul lui Ioan Gură de Aur cu privire la Matei 12:46–50:
Căci, într-adevăr, ceea ce a încercat ea să facă a arătat o vanitate inutilă; ea a vrut să arate oamenilor că are putere şi autoritate asupra Fiului său, neînchipuindu-şi încă ceva măreţ în legătură cu El, de aici şi apropierea ei nepotrivită. (Ioan Chrisostom, Homilii la Matei, Homilia 44)
Poate că Ioan Gură de Aur a accentuat prea mult situaţia din Matei 12. Totuşi, exemplul lui arată că pentru un “sfânt” catolic din secolul al patrulea faptul că Maria ar fi fost fără păcat nu era o dogmă.
Aşa că mărturisim în unitate cu Clement din Alexandria:
… de aceea doar El singur este judecător pentru că numai El este fără păcat. (Clement din Alexandria, Pedagogul, I,4,2)
5 Maria — mama lui Dumnezeu?
Consiliul din Efes (431) a numit‑o pe Maria „theotokos“ (purtătoarea lui Dumnezeu). Această expresie este corectă căci cel născut de ea este şi Dumnezeu şi om. Bineînţeles este evident că Dumnezeu, veşnicul creator al universului, nu are vreo origine. Este imposibil ca El să aibă mamă sau tată.
La fel cum Pavel a putut să spună:
… n‑ar fi răstignit pe Domnul slavei. (1 Corinteni 2:8)
ceea ce înseamnă că L‑au răstignit pe Dumnezeu, tot aşa putem spune că Maria a născut pe Dumnezeu. Totuşi, această afirmaţie Îl priveşte pe Isus şi nu pe Maria. Din păcate învăţătura corectă a consiliului din Efes, dar greşit evidenţiată, a condus la o puternică accentuare a idolatrizării Mariei care nu se găseşte în Biblie. În acel timp mulţimi de păgâni erau integraţii în biserică influenţând ca acest cult păgân Magna Mater – cu care Pavel deja se confruntase în Efes — să fie, în cele din urmă, acceptat în cadrul creştinismului.
Mai ales oamenii fără educaţie religioasă înţeleg în mod greşit termenul de „purtătoare a lui Dumnezeu“ (sau simplificat „mama lui Dumnezeu“) şi, îl asociază unor stări emoţionale speciale. „Tatăl ceresc“ O primeşte lângă Sine pe „Mama cerească“. Monoteismul este încă formal menţinut, dar în mod practic este introdus politeismul. Majoritatea rugăciunilor sunt îndreptate către Împărăteasa Cerurilor6. Dumnezeu Tatăl este departe. Maria trebuie să oprească mâna fiului ei care pedepseşte7.
Însă Biblia vorbeşte despre un altfel de Dumnezeu. Dumnezeul despre care vorbeşte Biblia nu este departe de noi:
… ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să‑L găsească bâjbâind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa… (Fapte 17:27–28)
Dumnezeul Bibliei nu poate fi cuprins între termenii bărbat — femeie: Dumnezeu Tatăl, Zeiţa Mamă. Creatorul infinit al universului se află deasupra acestor categorii. De aceea, în Biblie găsim nu numai multe pasaje care ni‑L arată pe Dumnezeu ca Tată, dar şi afirmaţii care Îl compară cu o mamă:
Poate o femeie să uite copilul pe care‑l alăptează, şi să n‑aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l‑ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip. (Isaia 49:15)
Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu. (Isaia 66:13)
Vrem să Îi slujim doar Lui, care este pentru noi mai mult decât mamă şi tată. Vrem să Îi slujim Lui, singurul Dumnezeu şi Mântuitor aşa cum a făcut şi Maria, în cadrul părtăşiei cu ucenicii lui Isus.
MARIA
Vezi ce i‑au făcut Mariei?
Cum s‑au distrat pe seama ei?
Este făcută de ruşine,
Batjocorită în idolatrie.
Odată era o simplă fecioară,
Ce doar lui Dumnezeu îi dădea slavă.
Dar azi e numită „Împărăteasa Cerurilor“,
Ce ne dă alinarea tuturor durerilor.
Este numită „Mama Măreaţă“
La fel ca la păgâni o zeiţă,
Umila fecioară a Domnului din Nazaret
Este acum adorată la fel ca Aştoret.8
I‑au dat numele de „Imaculată“
Ei, o păcătoasă binecuvântată,
Prin credinţă s‑a întărit,
Astfel păcatul a biruit.
„Mediatoarea harului“
— zic unii mamei Domnului,
Deşi ea le‑a spus bine:
„Faceţi tot ce El vă spune!“.
După exemplul ei, crede!
Fără rozariu, întoarce-te!
Lasă pelerinajul, medalionul,
Nu eşti ca şi vrăjitorul.
E un singur mijlocitor:
Doar Isus e mântuitor,
La Dumnezeu cu El ne ia,
Dacă ascultăm ca Maria.
Lauda fie a Domnului,
Şi ea se închina doar Lui,
Să venim toţi la Dumnezeu,
Domnul ei, al tău şi al meu.
- În multe pasaje din Noul Testament (ex. Luca 1,27.30.34 …) mama lui Isus este numită “Mariam”. Forma ebraică a numelui ei a fost “Miriam”, iar în aramaică, limba ei maternă, a fost numită “Mariam”. În această scriere am ales în mod conştient această variantă (originală) a numelui ei, pentru a avea o abordare nouă a mamei lui Isus ca o persoană istorică. ↩
- Contextul sugerează traducerea acestei propoziţii sub formă de întrebare (în contrast cu traducerile obişnuite). Textul original a fost scris fără semne de punctuaţie. Textul grecesc permite această traducere. ↩
- “Născut din femeie” nu poate fi înţeles ca o menţionare deosebită a Mariei. Pavel a vrut să accentueze deplina încarnare a Fiului lui Dumnezeu. ↩
- “Fraţii lui Isus” au fost probabil verişorii lui. Aici nu putem trata mai detaliat această întrebare, fiindcă ea nu corespunde scopului acestui tratat. ↩
- Traducerea latină a Bibliei din secolul al 5‑lea, făcută de Ieronim. ↩
- Compară cu Ieremia 7:18 ↩
- Afirmaţia “Mariei” la Salette (la o apariţie a Mariei oficial acceptată de biserica romano-catolică) ↩
- Aştoret (sau Aştarte) era numele unei zeiţe canaanite a fertilităţii. ↩