Este aproa­pe reve­ni­rea lui Isus și sfâr­și­tul lumii?

Categorii: Timpurile din urmă

Mulți cred că reve­ni­rea lui Isus este la ușă, deo­a­re­ce sem­ne­le sfâr­și­tu­lui tim­pu­ri­lor ar fi clar vizi­bi­le în epo­ca noas­tră. Dar este oare într-adevăr așa? În arti­co­lul de mai jos, abor­dăm aceas­tă temă pe baza ver­se­te­lor bibli­ce. Expli­căm de ce nu se potri­veș­te cu ati­tu­di­nea creș­ti­nă încer­ca­rea de a cal­cu­la momen­tul reve­ni­rii lui Isus. Isus ne chea­mă să Îl urmăm, să Îl slu­jim cu cre­din­cio­șie în fie­ca­re zi, în sme­re­nie și ascul­ta­re. Știm că va veni, dar data exac­tă nu este importantă.

Ceasul arată că va fi miezul nopții în cinci minute: suntem în ultima oră a zilei. Spune Biblia același lucru despre întoarcerea lui Isus?

1 Putem ști cu apro­xi­ma­ție când se va întoar­ce Isus?

După învi­e­rea Dom­nu­lui, uce­ni­cii au pri­vit din nou cu depli­nă spe­ran­ță spre insta­u­ra­rea Împă­ră­ți­ei lui Dum­ne­zeu și L‑au între­bat pe Isus:

„Doam­ne, în vre­mea aceas­ta ai de gând să așezi din nou Împă­ră­ţia lui Isra­el?” El le‑a răs­puns: „Nu este trea­ba voas­tră să ști­ţi vre­mu­ri­le sau soroa­ce­le; pe aces­tea Tatăl le‑a păs­trat sub stă­pâ­ni­rea Sa. Ci voi veţi pri­mi o pute­re, când Se va cobo­rî Duhul Sfânt pes­te voi, și-Mi veţi fi mar­tori în Ieru­sa­lim, în toa­tă Iude­ea, în Sama­ria și până la mar­gi­ni­le pămân­tu­lui.” (Fap­te­le Apos­to­li­lor 1:6–8)

Prin răs­pun­sul Său, Isus a scos în evi­den­ță sar­ci­na pe care o aveau de înde­pli­nit uce­ni­cii. Pe de altă par­te, a expri­mat clar fap­tul că nu este trea­ba lor să se pre­o­cu­pe în vre­un fel de tim­pul întoar­ce­rii Sale. „Vre­mu­ri­le“ și „soroa­ce­le“ (gre­ces­cul khro­nos și kai­ros) cuprind atât epo­ci­le, cât și punc­te­le con­cre­te în timp. Dacă Isus nu a vrut ca apos­to­lii să se pre­o­cu­pe de peri­oa­da sau chiar de data exac­tă a reve­ni­rii Sale, atunci acest lucru este la fel de vala­bil și pen­tru noi astăzi.

Cu pri­vi­re la reve­ni­rea Sa, Isus le spu­se­se uce­ni­ci­lor săi deja mai înainte:

Des­pre ziua ace­ea și des­pre cea­sul ace­la, nu știe nimeni: nici înge­rii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24:36)

Așa­dar, nici Însuși Fiul nu cunoaș­te tim­pul. Cu toa­te aces­tea, unii sus­țin, invo­când cuvin­te­le lui Isus, că deși nu știm ziua și cea­sul, peri­oa­da apro­xi­ma­ti­vă poa­te fi totuși recu­nos­cu­tă. Isus însă nu s‑a refe­rit la fap­tul că nici El, nici înge­rii nu cunosc cu exac­ti­ta­te tim­pul jude­că­ții de apoi,[1] ci la fap­tul că nu îl cunosc deloc. El cla­ri­fi­că acest lucru și prin cuvin­te­le Sale des­pre hoțul care vine noaptea:

Veghea­ţi dar, pen­tru că nu ști­ţi în ce zi va veni Dom­nul vos­tru. Să ști­ţi că, dacă ar ști stă­pâ­nul casei la ce stra­jă din noap­te va veni hoţul, ar veghea și n‑ar lăsa să‑i spar­gă casa. De ace­ea, și voi fiţi gata; căci Fiul omu­lui va veni în cea­sul în care nu vă gân­di­ţi. (Matei 24:42–44)

Atât Petru (2 Petru 3:10), cât și apos­to­lul Pavel folo­sesc ase­mă­na­rea cu hoțul care vine noap­tea, ară­tând prin aceas­ta că este impo­si­bil de pre­vă­zut tim­pul reve­ni­rii lui Isus:

Cât des­pre vre­muri și soroa­ce, n‑aveţi tre­bu­inţă să vi se scrie, fra­ţi­lor. Pen­tru că voi înși­vă ști­ţi foar­te bine că ziua Dom­nu­lui va veni ca un hoţ noap­tea. Când vor zice: „Pace și liniș­te!”, atunci o pră­pă­de­nie neaș­tep­ta­tă va veni pes­te ei, ca dure­ri­le naș­te­rii pes­te feme­ia însăr­ci­na­tă, și nu va fi chip de scă­pa­re. Dar voi, fra­ţi­lor, nu sun­teţi în întu­ne­ric, pen­tru ca ziua ace­ea să vă prin­dă ca un hoţ. Voi toţi sun­teţi fii ai lumi­nii și fii ai zilei. Noi nu sun­tem ai nopţii, nici ai întu­ne­ri­cu­lui. (1 Tesa­lo­ni­ceni 5:1–5)

Para­le­la cu cuvin­te­le lui Isus face clar fap­tul că „ziua și cea­sul” repre­zin­tă pur și sim­plu o altă for­mu­la­re pen­tru „vre­muri și soroa­ce”. Nu știm și nici nu putem ști când se va întoar­ce Dom­nul. Pen­tru fiii lumi­nii, acest lucru nici nu este impor­tant. În schimb, ei așteap­tă cu bucu­rie ziua Dom­nu­lui, deo­a­re­ce tră­iesc în fie­ca­re zi spre pla­cul Lui și sunt gata să Îl întâmpine.

2 De ce vor­beș­te totuși Dom­nul des­pre sem­ne care pot fi recunoscute?

Din cele spu­se de Isus con­tem­po­ra­ni­lor Săi, mul­te rămân pe deplin actu­a­le și pen­tru gene­ra­ți­i­le urmă­toa­re. Totuși, afir­ma­ți­i­le Sale des­pre dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui[2] s‑au adre­sat în pri­mul rând ascul­tă­to­ri­lor Săi, apos­to­li­lor. Ei, împre­u­nă cu creș­ti­nii din Iude­ea, tre­bu­iau să recu­noas­că sem­ne­le care pre­ce­dau catas­tro­fa și să acțio­ne­ze con­form aces­to­ra. Ne pro­te­jea­ză de con­clu­zi­i­le pri­pi­te dacă ana­li­zăm mai întâi ce tre­bu­iau să înțe­lea­gă cei căro­ra Isus li S‑a adre­sat direct. Acest lucru este vala­bil mai ales pen­tru așa-numitele dis­cur­suri des­pre sfâr­și­tul vre­mu­ri­lor din Evan­ghe­lia după Matei capi­to­lul 24, Evan­ghe­lia după Mar­cu capi­to­lul 13 și Evan­ghe­lia după Luca capi­to­lul 21.

2.1 Între­ba­rea ucenicilor

El a șezut jos, pe Mun­te­le Măsli­ni­lor. Și uce­ni­cii Lui au venit la El, la o par­te, și I‑au zis: „Spune-ne, când se vor întâm­pla aces­te lucruri? Și care va fi sem­nul veni­rii Tale și al sfâr­și­tu­lui vea­cu­lui aces­tu­ia (în tex­tul ori­gi­nal, „desă­vâr­și­rea vea­cu­lui“) ? (Matei 24:3)

Oare chiar au vrut uce­ni­cii să afle când se va întoar­ce Dom­nul lor din cer? Nu ar pre­su­pu­ne acest lucru că ei înțe­le­se­se­ră și accep­ta­se­ră deja, până în acel moment[3] fap­tul că Isus va fi res­pins, mal­tra­tat, exe­cu­tat, iar apoi va învia, Se va duce la Tatăl și după ace­ea Se va întoar­ce? Deși cuvân­tul gre­cesc paro­u­sia, redat aici prin „veni­re“, ar putea însem­na și „întoar­ce­re“, evan­ghe­li­i­le ates­tă în mod una­nim că uce­ni­cii nu au înțe­les nici măcar o dată afir­ma­ți­i­le lui Isus des­pre sufe­rin­țe­le Sale (Luca 18:31–34). Așa­dar, ei nici nu s‑au putut gân­di la o even­tu­a­lă reîn­toar­ce­re atunci când L‑au între­bat pe Isus des­pre sem­nul veni­rii Sale. În între­ba­rea lor, uce­ni­cii au legat veni­rea lui Isus de înce­pu­tul vizi­bil al pute­rii Sale – ca Mesia și ca împă­rat incon­tes­ta­bil al lui Isra­el. Tot ast­fel, nici între­ba­rea refe­ri­toa­re la „sfâr­și­tul vea­cu­lui“ nu se refe­ră la sfâr­și­tul lumii, ci se lea­gă de domnia împă­ra­tu­lui pro­mis, de înce­pu­tul noii ere mesianice.

În răs­pun­sul Său, Isus a vor­bit mai întâi des­pre sem­ne­le care pre­ce­dau dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui. Creș­ti­nii din Iude­ea tre­bu­iau să recu­noas­că din aces­tea când sosi­se ziua lor, adi­că momen­tul în care tre­bu­iau să pără­seas­că ora­șul. Dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui a fost o jude­ca­tă pen­tru iude­ii care L‑au ucis pe Mesia. În aceas­tă jude­ca­tă, Isus apa­re ca Jude­că­to­rul ce vine să pedep­seas­că popo­rul neas­cul­tă­tor. Por­nind de la acest eve­ni­ment, Isus face tranzi­ția către reve­ni­rea Sa, când va veni, de ase­me­nea, în cali­ta­te de Jude­că­tor. Pen­tru acest eve­ni­ment însă, nu va exis­ta niciun semn.

2.2. Ziua Domnului

La pri­ma vede­re, poa­te părea de neîn­țe­les de ce Isus des­crie dis­tru­ge­rea ora­șu­lui ca fiind veni­rea Sa sau ziua Sa. Pen­tru a înțe­le­ge acest lucru, ne poa­te fi de aju­tor fap­tul că, une­ori, și pro­fe­ții Vechiu­lui Tes­ta­ment au folo­sit ace­leași expre­sii atunci când ves­teau jude­ca­ta pes­te popo­rul neascultător:

„Vai! ce zi!” Da, ziua Dom­nu­lui este aproa­pe, vine ca o pus­ti­i­re de la Cel Ato­tpu­ter­nic. (Ioel 1:15)

Așa vor­beș­te Dom­nul Dum­ne­zeu: ‘Iată, vine o neno­ro­ci­re, o neno­ro­ci­re nemai­po­me­ni­tă! Vine sfâr­și­tul, vine sfâr­și­tul; se tre­zeș­te împo­tri­va ta! Iată că a și venit! Îţi vine rân­dul, locu­i­tor al ţării! Vine vre­mea, se apro­pie ziua de necaz, și nu de bucu­rie, pe munţi! (Eze­chiel 7:5–7)

Sfâr­și­tul pe care l‑a ves­tit Eze­chiel a fost sfâr­și­tul ora­șu­lui și al tem­plu­lui. Cuvin­te­le sale s‑au împli­nit la scurt timp după ace­ea, pes­te câți­va ani: în 587 î.Hr., babi­lo­nie­nii au dis­trus Ieru­sa­li­mul și pri­mul templu.

Por­nind de la pro­fe­ția des­pre dis­tru­ge­rea Tem­plu­lui, Isus le‑a vor­bit uce­ni­ci­lor Săi și des­pre sfâr­șit, prin care înțe­le­gea sfâr­și­tul Ierusalimului:

Când veţi auzi de răz­bo­a­ie și de răscoa­le, să nu vă înspă­i­mân­ta­ţi, pen­tru că întâi tre­bu­ie să se întâm­ple aces­te lucruri. Dar sfâr­și­tul nu va fi înda­tă. (Luca 21:9)

Când veţi vedea Ieru­sa­li­mul încon­ju­rat de oști, să ști­ţi că atunci pus­ti­i­rea lui este aproa­pe. Atunci, cei din Iude­ea să fugă la munţi, cei din mij­lo­cul Ieru­sa­li­mu­lui să iasă din el și cei de prin ogoa­re să nu intre în el. Căci zile­le ace­lea vor fi zile de răz­bu­na­re, ca să se împli­neas­că tot ce este scris. (Luca 21:20–22)

În altă par­te, El numeș­te acest eve­ni­ment ziua Fiu­lui Omu­lui și îi îndeam­nă stă­ru­i­tor pe ascul­tă­to­rii Săi să fugă, lucru care nu ar avea niciun sens la sfâr­și­tul lumii:

Tot așa va fi și în ziua când Se va ară­ta Fiul omu­lui. În ziua ace­ea, cine va fi pe aco­pe­ri­șul casei și își va avea vase­le în casă să nu se cobo­a­re să le ia și cine va fi pe câmp, de ase­me­nea, să nu se mai întoar­că. (Luca 17:30–31)

2.3 Ieru­sa­li­mul și dis­tru­ge­rea tem­plu­lui ca judecată

Isra­e­li­ții au pier­dut ade­sea pro­tec­ția lui Dum­ne­zeu din cau­za răz­vră­ti­rii lor împo­tri­va Legii. Dar când a fost vreo­da­tă o mai mare împo­tri­vi­rea a Isra­e­lu­lui față de Dum­ne­zeu decât atunci când El L‑a tri­mis la ei pe sin­gu­rul Său Fiu prea­iu­bit, pe care L‑au res­pins? Prin urma­re, cine alt­ci­ne­va ar putea vedea mai clar jude­ca­ta vii­toa­re decât Însuși Fiul Omului?

Când S‑a apro­pi­at de ceta­te și a văzut‑o, Isus a plâns pen­tru ea și a zis: „Dacă ai fi cunos­cut și tu, măcar în aceas­tă zi, lucru­ri­le care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascun­se de ochii tăi. Vor veni pes­te tine zile când vră­j­ma­șii tăi te vor încon­ju­ra cu șanţuri, te vor împre­su­ra și te vor strân­ge din toa­te părţi­le: te vor face una cu pămân­tul, pe tine și pe copi­ii tăi din mij­lo­cul tău, și nu vor lăsa în tine pia­tră pe pia­tră, pen­tru că n‑ai cunos­cut vre­mea când ai fost cer­ce­ta­tă.” (Luca 19:41–44)

Isus s‑a refe­rit la acest eve­ni­ment și cu alte oca­zii. El le‑a spus uce­ni­ci­lor Săi:

Când vă vor pri­go­ni într‑o ceta­te, să fugi­ţi într-alta. Ade­vă­rat vă spun că nu veţi ispră­vi de stră­bă­tut cetă­ţi­le lui Isra­el până va veni Fiul omu­lui. (Matei 10:23)

Îna­in­te de aceas­ta, în Matei 10:16–22, Isus le vor­beș­te des­pre per­se­cu­ți­i­le seve­re care vor fi adu­se împo­tri­va lor, în spe­cial de către seme­nii lor evrei. El îi mân­gâie spunându-le că până la veni­rea Sa – adi­că până când Dum­ne­zeu Își va jude­ca popo­rul din cau­za res­pin­ge­rii Mesi­ei – vor găsi întot­dea­u­na adă­post. Dacă Isus ar fi vrut să spu­nă prin aceas­ta că Se va întoar­ce încă în tim­pul vie­ții uce­ni­ci­lor Săi, ar fi greșit. Însă aceas­ta nu este o gre­șe­a­lă: Isus a accen­tu­at impor­tan­ța dis­tru­ge­rii Tem­plu­lui, eve­ni­ment pe care unii din­tre uce­nici l‑au și tră­it. Aceas­tă jude­ca­tă asu­pra lui Isra­el este, tot­o­da­tă, și un pre­ves­ti­tor al jude­că­ții de apoi, care îi va ajun­ge pe toți.

Urmă­to­rul pasaj cla­ri­fi­că legă­tu­ra din­tre cele două „zile ale judecății“:

(27) Căci Fiul omu­lui are să vină în sla­va Tată­lui Său, cu înge­rii Săi, și atunci va răs­plăti fie­că­ru­ia după fap­te­le lui. (28) Ade­vă­rat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gus­ta moar­tea până nu vor vedea pe Fiul omu­lui venind în Împă­ră­ţia Sa. (Matei 16:27–28)

În ver­se­tul 27, Isus vor­beș­te fără îndo­ia­lă des­pre jude­ca­ta care va avea loc la reve­ni­rea Sa. De ace­ea, este evi­dent că și ver­se­tul 28 se refe­ră la un fel de jude­ca­tă, pe care unii din­tre uce­nici aveau să o tră­i­as­că. Aceas­tă altă jude­ca­tă este dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui, men­țio­na­tă mai sus, care a avut loc apro­xi­ma­tiv 40 de ani mai târ­ziu. În acea peri­oa­dă, unii uce­nici nu mai erau în via­ță, dar au fost alții care încă nu gus­ta­se­ră moartea.

3 Împli­ni­rea vre­mii, ulti­me­le zile și ulti­mul ceas

3.1 Ple­ni­tu­di­nea timpului

Încă de la înce­pu­tul lucră­rii Sale, Isus a vor­bit des­pre împli­ni­rea vre­mii și i‑a che­mat pe ascul­tă­to­rii Săi la pocăință:

După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Gali­le­ea și pro­po­vă­du­ia Evan­ghe­lia lui Dum­ne­zeu. El zicea: „S‑a împli­nit vre­mea și Împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu este aproa­pe. Pocăiţi-vă și cre­deţi în Evan­ghe­lie.” (Mar­cu 1:14–15)

Vre­mea s‑a împli­nit, însă nu pen­tru că sfâr­și­tul lumii era aproa­pe, ci pen­tru că în Isus s‑a ară­tat harul lui Dum­ne­zeu prin­tre ei. Sosi­se tim­pul ca iude­ii să renun­țe la con­cep­ți­i­le lor greși­te des­pre Mesia[4] și des­pre pozi­ția lor spe­cia­lă îna­in­tea lui Dum­ne­zeu.[5] În schimb, tre­bu­iau să învețe să‑L slu­jeas­că pe Dom­nul prin cre­din­ță, adi­că printr‑o încre­de­re profundă.

3.2 Ulti­me­le zile

Con­form Nou­lui Tes­ta­ment, oda­tă cu veni­rea lui Isus au înce­put zile­le de pe urmă:

După ce a vor­bit în vechi­me părinţi­lor noș­tri prin pro­roci, în mul­te rân­duri și în mul­te chi­puri, Dum­ne­zeu, la sfâr­și­tul aces­tor zile, ne‑a vor­bit prin Fiul, pe care L‑a pus moș­te­ni­tor al tutu­ror lucru­ri­lor și prin care a făcut și vea­cu­ri­le. (Evrei 1:1–2)

Cu aces­te cuvin­te înce­pe Epis­to­la către Evrei.[6] Putem vedea din aceas­ta că nu doar oame­nii din seco­le­le XX sau XXI, ci și pri­mii creș­tini tră­iau deja în sfâr­și­tul zile­lor. Via­ța lui Isus, tră­i­tă într‑o ascul­ta­re desă­vâr­și­tă, ne ara­tă calea către Tatăl mult mai clar decât au făcut‑o pro­ro­cii îna­in­te de El. Mai mult, El, în cali­ta­te de Fiu, este înti­pă­ri­rea exac­tă a Fiin­ței lui Dum­ne­zeu – cea mai depli­nă și, ast­fel, ulti­ma reve­la­ție a lui Dum­ne­zeu în isto­rie. Urmă­to­rul eve­ni­ment în isto­ria mân­tu­i­rii va fi a doua veni­re a lui Isus, adi­că reve­ni­rea Sa. Prin urma­re, „sfâr­și­tul aces­tor zile” tre­bu­ie inter­pre­tat în con­tex­tul dife­ri­te­lor epoci ale isto­ri­ei mân­tu­i­rii. „Sfâr­și­tul zile­lor” repre­zin­tă ulti­ma eta­pă a isto­ri­ei mân­tu­i­rii, care se va înche­ia cu jude­ca­ta de apoi. De ace­ea, expre­sia în sine nu spu­ne nimic des­pre dura­ta aces­tei perioade.

Apos­to­lul Pavel îi scrie lui Timo­tei des­pre ulti­me­le zile astfel:

Dar să știți că în ulti­me­le zile vor veni vre­muri gre­le. Căci oame­nii vor fi ego­iști, lacomi de bani, lău­dă­roși, mân­dri, blasfe­mi­a­tori, neas­cul­tă­tori de părinți, nere­cu­nos­că­tori, nepri­hă­niți, neiu­bi­tori, necru­ță­tori, calomni­a­tori, nechi­b­zu­iți, neîn­frâ­nați, neplă­cuți, tră­dă­tori, nechi­b­zu­iți, încre­zuți, iubi­tori de plă­ceri mai degra­bă decât iubi­tori de Dum­ne­zeu. (5) Aceștia păs­trea­ză apa­ren­ța evla­vi­ei, dar nea­gă pute­rea ei. (2 Timo­tei 3:1–5)

Din păca­te, majo­ri­ta­tea oame­ni­lor din toa­te tim­pu­ri­le au fost iubi­tori de sine, iubi­tori de bani și lău­dă­roși, așa cum ne înva­ță deja și isto­ria poto­pu­lui. Pavel nu vor­beș­te aici des­pre o epo­că ce avea să încea­pă mult mai târ­ziu. Nu ar fi avut sens să îi scrie lui Timo­tei des­pre stri­căciu­nea omu­lui din seco­lul XXI. Așa cum reie­se din ver­se­tul 5, Timo­tei și cei­lalți tră­iau deja în ulti­me­le zile­le, deo­a­re­ce Timo­tei tre­bu­ia să se depăr­te­ze de „aceștia” (adi­că de oame­nii men­țio­nați în ver­se­te­le anterioare).

După Isus, vor fi mulți care se vor simți aproa­pe de Dum­ne­zeu și „vor avea doar o for­mă de evla­vie, dar îi vor tăgă­dui pute­rea”. Pavel, pe baza evo­lu­ți­ei pe care a observat‑o în vre­mea sa, a pre­vă­zut deja apa­ri­ția unui creș­ti­nism fățar­nic. Semin­țe­le aces­tu­ia exis­tau deja în pri­mul secol, fapt ce reie­se din ver­se­te­le de la 1 Timo­tei 4:1–5. Pavel aver­ti­zea­ză aici că mulți cre­din­cioși sau per­soa­ne inte­re­sa­te de cre­din­ță se vor întoar­ce de la ade­văr și își vor îndrep­ta aten­ția către bas­me. De ace­ea, îl îndeam­nă pe Timo­tei să rămâ­nă neclin­tit în învă­ță­tu­ra sănă­toa­să. Din 1 Timo­tei 4:1–11, 1 Timo­tei 6:20–21, pre­cum și din Fap­te 20:29–31 se vede clar că aceas­tă situ­a­ție nu urma să se întâm­ple doar mult mai târ­ziu, ci era încă din tim­pul lui Pavel o rea­li­ta­te în sta­diu ini­țial care avea să se dezvolte.

3.3 Cea­sul cel de pe urmă și veni­rea lui antihrist

Apos­to­lul Ioan scrie des­pre veni­rea lui anti­hrist, în spa­te­le căre­ia stă, de ase­me­nea, fal­si­fi­ca­rea învă­ță­tu­rii creștine.

Copi­la­și­lor, este cea­sul cel de pe urmă. Și, după cum aţi auzit că are să vină anti­hris­tul, să ști­ţi că acum s‑au ridi­cat mulţi anti­hriști — prin aceas­ta cunoaș­tem că este cea­sul de pe urmă. (1 Ioan 2:18)

Ioan nu a dorit să‑i orien­te­ze pe citi­to­rii săi spre o reve­ni­re tim­pu­rie a lui Isus – nu face nici cea mai scur­tă refe­ri­re la acest lucru în res­tul epis­to­lei sale. Apa­ri­ția pri­mi­lor învă­ță­tori falși în bise­ri­ci­le nou-testamentale con­fir­mă cuvin­te­le lui Isus:

Isus a zis uce­ni­ci­lor Săi: „Este cu nepu­tinţă să nu vină pri­le­juri de păcă­tu­i­re, dar vai de ace­la prin care vin! Ar fi mai de folos pen­tru el să i se lege o pia­tră de moa­ră de gât și să fie arun­cat în mare, decât să facă pe unul din acești micu­ţi să păcă­tu­ias­că.“ (Luca 17:1–2)

Așa­dar, vor fi pri­le­juri de păcă­tu­i­re. Bise­ri­ci­le pri­ma­re au fost ame­nin­ța­te în prin­ci­pal de influ­en­ța iudais­mu­lui[7] și a gnos­ti­cis­mu­lui.[8] Învă­ță­turi spe­ci­fi­ce exis­tau deja îna­in­te de Isus. Totuși, puri­ta­tea cuvin­te­lor lui Isus și exi­gen­ța Sa abso­lu­tă față de ade­văr au făcut ca învă­ță­tu­ri­le fal­se să devi­nă mult mai sofis­ti­ca­te. Apos­to­lul Ioan ara­tă în epis­to­la sa că sem­nul sigur al fal­si­tă­ții învă­ță­to­ri­lor falși este – pe lân­gă dife­ren­țe­le de con­ți­nut doc­tri­nar – în pri­mul rând lip­sa dra­gos­tei fră­țești. Și astăzi este vala­bil fap­tul că cel cu ini­ma des­chi­să, în ciu­da nume­roa­se­lor rătă­ciri, este capa­bil să deo­se­beas­că dacă o comu­ni­ta­te urmea­ză cu cre­din­cio­șie porun­ci­le lui Isus sau nu.

4 Reve­ni­rea lui Isus

Isus accen­tu­ea­ză mereu cât de impor­tan­te sunt sin­ce­ri­ta­tea și veghe­rea. În tex­te­le evan­ghe­li­ce des­pre reve­ni­rea Sa, nu se vor­beș­te nici­o­da­tă des­pre sem­ne vizi­bi­le, ci mai degra­bă des­pre o via­ță pli­nă de cre­din­cio­șie și dreptate:

Mij­lo­cul să vă fie încins și făcli­i­le, aprin­se. Și să fiţi ca niș­te oameni care așteap­tă pe stă­pâ­nul lor să se întoar­că de la nun­tă, ca să‑i des­chi­dă înda­tă, când va veni și va bate la ușă. Feri­ce de robii ace­ia pe care stă­pâ­nul îi va găsi veghind la veni­rea lui! Ade­vă­rat vă spun că el se va încin­ge, îi va pune să șadă la masă și se va apro­pia să le slu­jeas­că. Fie că vine la a doua stra­jă din noap­te, fie că vine la a tre­ia stra­jă, feri­ce de robii ace­ia, dacă‑i va găsi veghind! (Luca 12:35–38)

Numai dra­gos­tea sin­ce­ră față de Dom­nul ne păzeș­te de o via­ță tră­i­tă în fățăr­ni­cie. Isus întă­reș­te acest lucru prin pil­da des­pre hoțul care vine noap­tea (Luca 12:39–40), iar apoi prin pil­da des­pre robul cre­din­cios și cel necredincios:

Feri­ce de robul ace­la pe care stă­pâ­nul, la veni­rea lui, îl va găsi făcând așa! Ade­vă­rat vă spun că îl va pune pes­te toa­tă avu­ţia sa. Dar, dacă robul ace­la zice în ini­ma lui: Stă­pâ­nul meu zăbo­veș­te să vină, dacă va înce­pe să bată pe slugi și pe slu­j­ni­ce, să mănân­ce, să bea și să se îmbe­te, stă­pâ­nul robu­lui ace­lu­ia va veni în ziua în care el nu se așteap­tă și în cea­sul în care nu știe și‑l va tăia în bucă­ţi; și soar­ta lui va fi soar­ta celor necre­din­cioși în lucrul încre­dinţat lor. (Luca 12:43–46)

Isus ne înva­ță în mod clar să fim mereu atenți să Îi slu­jim cu ascul­ta­re și cu o ini­mă neîm­păr­ți­tă, fără să ne lăsăm cuprinși de alte lucruri, și cu atât mai puțin să ne urmăm pro­pri­i­le pofte.

De ase­me­nea, tre­bu­ie să avem în vede­re fap­tul că majo­ri­ta­tea oame­ni­lor tră­iesc ziua întoar­ce­rii Dom­nu­lui în momen­tul în care mor. Robul necre­din­cios din pil­dă nu repre­zin­tă doar ulti­ma gene­ra­ție a ome­ni­rii. Stă­ru­in­ța în lepă­da­rea de sine și în ascul­ta­re este întot­dea­u­na nece­sa­ră, deo­a­re­ce împo­tri­vi­rea față de legi­le lui Dum­ne­zeu duce rapid la împie­tri­rea ini­mii. Nu tre­bu­ie să fim „îngă­du­i­tori” cu noi înși­ne și să cre­dem că ne vom putea pocăi mai târ­ziu. Acest lucru nu este în mâi­ni­le noas­tre. De ace­ea îi îndeam­nă Isus bise­ri­ci­le și le vor­beș­te des­pre veni­rea Sa, indi­fe­rent dacă aceas­ta este deja la ușă sau nu:

Veghea­ză și întă­reș­te ce rămâ­ne, care e pe moar­te, căci n‑am găsit fap­te­le tale desă­vâr­și­te îna­in­tea Dum­ne­ze­u­lui Meu. Adu-ţi amin­te dar cum ai pri­mit și auzit! Ţine și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ și nu vei ști în care ceas voi veni pes­te tine. (Apo­ca­lip­sa 3:2–3)

Isus folo­seș­te aici pil­da hoțu­lui pen­tru a‑i aver­ti­za pe cre­din­cio­șii încre­ză­tori în sine din bise­ri­ca din Sar­des cu pri­vi­re la pier­de­rea mân­tu­i­rii lor. Dacă cine­va, în ciu­da îndem­nu­ri­lor rămâ­ne neas­cul­tă­tor, nu va putea lua par­te împre­u­nă cu Isus la ospă­țul ceresc.

4.1 Câte­va cuvin­te des­pre Car­tea Apocalipsei

Unul din­tre mesa­je­le cen­tra­le ale Căr­ții Apo­ca­lip­sei este îndem­nul la cre­din­cio­șie necon­di­țio­na­tă și ascul­ta­re, chiar și în peri­oa­de de per­se­cu­ții gre­le. Din păca­te, de seco­le, aceas­tă car­te este punc­tul de spe­cu­la­ție al cal­cu­le­lor lega­te de vre­mea reve­ni­rii. De ace­ea, nu este de mira­re că mulți comen­ta­tori, din tre­cut și de astăzi, pro­iec­tea­ză anu­mi­te eta­pe isto­ri­ce con­cre­te în ima­gi­ni­le Apo­ca­lip­sei. Poa­te fi foar­te ten­tant să crezi că poți pre­zi­ce vii­to­rul, în spe­cial momen­tul reve­ni­rii lui Isus.

Însă Isus nu ne‑a dat Car­tea Apo­ca­lip­sei pen­tru a fi o sur­să de spe­cu­la­ții, ci pen­tru ca să nu ne lăsăm înșe­lați de lume. Acest lucru se vede și din fap­tul că Isus lau­dă bise­ri­ca din Fila­del­fia pen­tru ascul­ta­rea ei, promițându-le că îi va păzi în cea­sul încercării.

Fiind­că ai păzit cuvân­tul răb­dă­rii Mele, te voi păzi și Eu de cea­sul încer­că­rii care are să vină pes­te lumea întrea­gă, ca să încer­ce pe locu­i­to­rii pămân­tu­lui. Eu vin curând. Păs­trea­ză ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cunu­na. Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Tem­plul Dum­ne­ze­u­lui Meu și nu va mai ieși din el. Voi scrie pe el Nume­le Dum­ne­ze­u­lui Meu și nume­le cetă­ţii Dum­ne­ze­u­lui Meu, Noul Ieru­sa­lim, care are să se cobo­a­re din cer, de la Dum­ne­ze­ul Meu, și Nume­le Meu cel nou. Cine are urechi să ascul­te ce zice Bise­ri­ci­lor Duhul. (Apo­ca­lip­sa 3:10–13)

4.2 „Vin curând“

Expre­sia „Vin curând“ din cita­tul de mai sus, la fel ca în alte ver­se­te din Car­tea Apo­ca­lip­sei (de exem­plu: Apo­ca­lip­sa 22:12.20), este o încu­ra­ja­re adre­sa­tă cre­din­cio­și­lor pen­tru a stă­rui în ascul­ta­re în ori­ce împre­ju­ra­re. Căci mân­tu­i­rea este mereu aproa­pe de fie­ca­re credincios.

În inter­pre­ta­rea aces­tei afir­ma­ții, este impor­tant să avem în vede­re fap­tul că Apo­ca­lip­sa a fost scri­să în a doua jumă­ta­te a pri­mu­lui secol, în urmă cu aproa­pe 2000 de ani. De ace­ea, cuvân­tul „curând“ nu poa­te fi citit nici în zile­le noas­tre ca și cum reve­ni­rea lui Isus ar fi, în mod imi­nent, la ușă.

Mai sus, în capi­to­lul 3.2, am men­țio­nat că iudais­mul des­cria isto­ria prin epoci ale isto­ri­ei mân­tu­i­rii. Ast­fel, a exis­tat, de exem­plu, epo­ca patri­ar­hi­lor, a jude­că­to­ri­lor, apoi vre­mea împă­ra­ți­lor și așa mai depar­te, până la veni­rea zile­lor de pe urmă, care a înce­put oda­tă cu lucra­rea lui Isus și con­ti­nuă de atunci.

În con­tex­tul isto­ri­ei mân­tu­i­rii, urmă­to­rul și, tot­o­da­tă, ulti­mul eve­ni­ment este reve­ni­rea lui Isus, împre­u­nă cu învi­e­rea și jude­ca­ta de apoi. Deo­a­re­ce aces­ta este urmă­to­rul eve­ni­ment, el se va întâm­pla „în curând“, indi­fe­rent dacă până atunci vor tre­ce dece­nii sau seco­le. De ace­ea le‑a putut scrie și Apos­to­lul Pavel creș­ti­ni­lor din Roma că „noap­tea aproa­pe a tre­cut, se apro­pie ziua“ (Romani 13:12)

Pen­tru cei care Îl iubesc pe Isus și așteap­tă cu ade­vă­rat veni­rea Lui, chiar și un timp înde­lun­gat pare scurt, așa cum și Iacov a sim­țit că anii mulți de slu­ji­re grea pen­tru Rahe­la au fost doar câte­va zile:

Ast­fel, Iacov a slu­jit șap­te ani pen­tru Rahe­la; și anii aceștia i s‑au părut ca vreo câte­va zile, pen­tru că o iubea. (Gene­za 29:20)

Tot ast­fel, dato­ri­tă iubi­rii Sale față de noi, și pen­tru Isus este aproa­pe ziua întâl­ni­rii noas­tre cu El.

În casa Tată­lui Meu sunt mul­te loca­șuri. Dacă n‑ar fi așa, v‑aș fi spus. Eu Mă duc să vă pre­gă­tesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pre­găti un loc, Mă voi întoar­ce și vă voi lua cu Mine, ca, aco­lo unde sunt Eu, să fiţi și voi. (Ioan 14:2–3)

5 Cuvânt de încheiere

Exis­tă mul­te alte locuri în Scrip­tu­ră în care Isus și apos­to­lii ne chea­mă să păs­trăm cura­tă învă­ță­tu­ra și să tră­im con­form aces­te­ia. Spe­răm că, în ciu­da aces­tor gân­duri scur­te și care epu­i­zea­ză doar par­ți­al subiec­tul, am putut să te aju­tăm să înțe­legi mai pro­fund pasa­je­le bibli­ce des­pre sfâr­și­tul tim­pu­ri­lor. Sun­tem recu­nos­că­tori pen­tru ori­ce mesaj legat de aceas­tă temă și ne bucu­răm să cunoaș­tem oameni inte­re­sați, care doresc să schim­be idei cu noi, fie des­pre acest subiect, fie des­pre alte între­bări ale credinței.


Note de subsol

  1. Deci este ceva de genul: deși nimeni nu cunoaș­te ora și ziua, se poa­te cunoaș­te săp­tămâ­na și anul.
  2. Ieru­sa­li­mul a fost dis­trus de romani în anul 70 d.Hr., la 40 de ani după cru­ci­fi­ca­rea lui Isus.
  3. adi­că pro­ba­bil în ulti­mul an al slu­ji­rii lui Isus
  4. Sem­ni­fi­ca­ția cuvân­tu­lui ebraic Mesia este Chris­tos în grea­că, Chris­tus în lati­nă și „Unsul” în româ­nă – con­form con­cep­ți­ei iudai­ce, o per­soa­nă care a fost unsă ca împă­rat. Majo­ri­ta­tea iude­i­lor aștep­tau apa­ri­ția unui lider poli­tic puter­nic, a unui nou David.
  5. Vezi Luca 3:7–9
  6. Epis­to­la a fost scri­să pro­ba­bil în jurul anu­lui 65 d.Hr.
  7. Mai pre­cis, curen­tul repre­zen­tat de acei iudei care, deși Îl recu­noș­teau pe Isus ca Mesia, con­si­de­rau totuși nece­sar pen­tru mân­tu­i­re ca și creș­ti­nii din­tre nea­muri să res­pec­te Legea mozaică.
  8. Un ter­men gene­ric pen­tru învă­ță­tu­ri­le pro­ve­ni­te dintr-un fun­dal filo­zo­fic grec, care vedeau cau­za rău­lui în exis­ten­ța mate­ria­lă. Gnos­ti­cii au mani­fes­tat inte­res față de creș­ti­nism; ei folo­seau ter­meni creș­tini, însă le dădeau un înțe­les dife­rit, care venea în con­tra­dic­ție cu învă­ță­tu­ra apostolilor.


Deci este ceva de genul: deși nimeni nu cunoaș­te ora și ziua, se poa­te cunoaș­te săp­tămâ­na și anul.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. (2 Petru 3:10)

Ieru­sa­li­mul a fost dis­trus de romani în anul 70 d.Hr., la 40 de ani după cru­ci­fi­ca­rea lui Isus.

adi­că pro­ba­bil în ulti­mul an al slu­ji­rii lui Isus

Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim și totce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini. Căci va fi dat în mâna neamurilor: Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa și, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus. (Luca 18:31–34)

Iată , Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor și vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. Fratele va da la moarte pe frate-său, și tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor și-i vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. (Matei 10:16–22)

Sem­ni­fi­ca­ția cuvân­tu­lui ebraic Mesia este Chris­tos în grea­că, Chris­tus în lati­nă și „Unsul” în româ­nă – con­form con­cep­ți­ei iudai­ce, o per­soa­nă care a fost unsă ca împă­rat. Majo­ri­ta­tea iude­i­lor aștep­tau apa­ri­ția unui lider poli­tic puter­nic, a unui nou David.

Vezi Luca 3:7–9

Epis­to­la a fost scri­să pro­ba­bil în jurul anu­lui 65 d.Hr.

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roșu în însuși cugetul lor. Ei opresc căsătoria și întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. (1 Timotei 4:1–5)

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roșu în însuși cugetul lor. Ei opresc căsătoria și întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinţei și ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum. Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum și a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit! Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși. Poruncește și învaţă aceste lucruri. (1 Timotei 4:1–11)

Timotei, păzește comoara încredințată ție. Îndepărtează-te de discuțiile și obiecțiile nesfinte și goale, numite în mod fals cunoștințe, pe care unii le-au acceptat și s-au îndepărtat de credință. Harul să fie cu tine! (1 Timotei 6:20-21)

Știu că, după plecarea mea, vor veni printre voi lupi răpitori care nu vor cruța turma, și chiar printre voi se vor ridica oameni care vor spune minciuni ca să atragă ucenici la ei. Vegheați, deci, și aduceți-vă aminte că timp de trei ani v-am îndemnat zi și noapte neîncetat, cu lacrimi." (Fapte 20:29-31)

Mai pre­cis, curen­tul repre­zen­tat de acei iudei care, deși Îl recu­noș­teau pe Isus ca Mesia, con­si­de­rau totuși nece­sar pen­tru mân­tu­i­re ca și creș­ti­nii din­tre nea­muri să res­pec­te Legea mozaică.

Un ter­men gene­ric pen­tru învă­ță­tu­ri­le pro­ve­ni­te dintr-un fun­dal filo­zo­fic grec, care vedeau cau­za rău­lui în exis­ten­ța mate­ria­lă. Gnos­ti­cii au mani­fes­tat inte­res față de creș­ti­nism; ei folo­seau ter­meni creș­tini, însă le dădeau un înțe­les dife­rit, care venea în con­tra­dic­ție cu învă­ță­tu­ra apostolilor.

Să știţi bine că, dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. Și voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Luca 12:39–40)

„Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. […] Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! (Apocalipsa 22:12.20)

Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (Romani 13:12)