Este aproa­pe reve­ni­rea lui Isus și sfâr­și­tul lumii?

Mulți cred că reve­ni­rea lui Isus este la ușă, deo­a­re­ce sem­ne­le sfâr­și­tu­lui tim­pu­ri­lor ar fi clar vizi­bi­le în epo­ca noas­tră. Dar este oare într-adevăr așa? În arti­co­lul de mai jos, abor­dăm aceas­tă temă pe baza ver­se­te­lor bibli­ce. Expli­căm de ce nu se potri­veș­te cu ati­tu­di­nea creș­ti­nă încer­ca­rea de a cal­cu­la momen­tul reve­ni­rii lui Isus. Isus ne chea­mă să Îl urmăm, să Îl slu­jim cu cre­din­cio­șie în fie­ca­re zi, în sme­re­nie și ascul­ta­re. Știm că va veni, dar data exac­tă nu este importantă.

1 Putem ști cu apro­xi­ma­ție când se va întoar­ce Isus?

După învi­e­rea Dom­nu­lui, uce­ni­cii au pri­vit din nou cu depli­nă spe­ran­ță spre insta­u­ra­rea Împă­ră­ți­ei lui Dum­ne­zeu și L‑au între­bat pe Isus:

„Doam­ne, în vre­mea aceas­ta ai de gând să așezi din nou Împă­ră­ţia lui Isra­el?” El le‑a răs­puns: „Nu este trea­ba voas­tră să ști­ţi vre­mu­ri­le sau soroa­ce­le; pe aces­tea Tatăl le‑a păs­trat sub stă­pâ­ni­rea Sa. Ci voi veţi pri­mi o pute­re, când Se va cobo­rî Duhul Sfânt pes­te voi, și-Mi veţi fi mar­tori în Ieru­sa­lim, în toa­tă Iude­ea, în Sama­ria și până la mar­gi­ni­le pămân­tu­lui.” (Fap­te­le Apos­to­li­lor 1:6–8)

Prin răs­pun­sul Său, Isus a scos în evi­den­ță sar­ci­na pe care o aveau de înde­pli­nit uce­ni­cii. Pe de altă par­te, a expri­mat clar fap­tul că nu este trea­ba lor să se pre­o­cu­pe în vre­un fel de tim­pul întoar­ce­rii Sale. „Vre­mu­ri­le“ și „soroa­ce­le“ (gre­ces­cul khro­nos și kai­ros) cuprind atât epo­ci­le, cât și punc­te­le con­cre­te în timp. Dacă Isus nu a vrut ca apos­to­lii să se pre­o­cu­pe de peri­oa­da sau chiar de data exac­tă a reve­ni­rii Sale, atunci acest lucru este la fel de vala­bil și pen­tru noi astăzi.

Cu pri­vi­re la reve­ni­rea Sa, Isus le spu­se­se uce­ni­ci­lor săi deja mai înainte:

Des­pre ziua ace­ea și des­pre cea­sul ace­la, nu știe nimeni: nici înge­rii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24:36)

Așa­dar, nici Însuși Fiul nu cunoaș­te tim­pul. Cu toa­te aces­tea, unii sus­țin, invo­când cuvin­te­le lui Isus, că deși nu știm ziua și cea­sul, peri­oa­da apro­xi­ma­ti­vă poa­te fi totuși recu­nos­cu­tă. Isus însă nu s‑a refe­rit la fap­tul că nici El, nici înge­rii nu cunosc cu exac­ti­ta­te tim­pul jude­că­ții de apoi,^[1] ci la fap­tul că nu îl cunosc deloc. El cla­ri­fi­că acest lucru și prin cuvin­te­le Sale des­pre hoțul care vine noaptea:

Veghea­ţi dar, pen­tru că nu ști­ţi în ce zi va veni Dom­nul vos­tru. Să ști­ţi că, dacă ar ști stă­pâ­nul casei la ce stra­jă din noap­te va veni hoţul, ar veghea și n‑ar lăsa să‑i spar­gă casa. De ace­ea, și voi fiţi gata; căci Fiul omu­lui va veni în cea­sul în care nu vă gân­di­ţi. (Matei 24:42–44)

Atât Petru (2 Petru 3:10), cât și apos­to­lul Pavel folo­sesc ase­mă­na­rea cu hoțul care vine noap­tea, ară­tând prin aceas­ta că este impo­si­bil de pre­vă­zut tim­pul reve­ni­rii lui Isus:

Cât des­pre vre­muri și soroa­ce, n‑aveţi tre­bu­inţă să vi se scrie, fra­ţi­lor. Pen­tru că voi înși­vă ști­ţi foar­te bine că ziua Dom­nu­lui va veni ca un hoţ noap­tea. Când vor zice: „Pace și liniș­te!”, atunci o pră­pă­de­nie neaș­tep­ta­tă va veni pes­te ei, ca dure­ri­le naș­te­rii pes­te feme­ia însăr­ci­na­tă, și nu va fi chip de scă­pa­re. Dar voi, fra­ţi­lor, nu sun­teţi în întu­ne­ric, pen­tru ca ziua ace­ea să vă prin­dă ca un hoţ. Voi toţi sun­teţi fii ai lumi­nii și fii ai zilei. Noi nu sun­tem ai nopţii, nici ai întu­ne­ri­cu­lui. (1 Tesa­lo­ni­ceni 5:1–5)

Para­le­la cu cuvin­te­le lui Isus face clar fap­tul că „ziua și cea­sul” repre­zin­tă pur și sim­plu o altă for­mu­la­re pen­tru „vre­muri și soroa­ce”. Nu știm și nici nu putem ști când se va întoar­ce Dom­nul. Pen­tru fiii lumi­nii, acest lucru nici nu este impor­tant. În schimb, ei așteap­tă cu bucu­rie ziua Dom­nu­lui, deo­a­re­ce tră­iesc în fie­ca­re zi spre pla­cul Lui și sunt gata să Îl întâmpine.

2 De ce vor­beș­te totuși Dom­nul des­pre sem­ne care pot fi recunoscute?

Din cele spu­se de Isus con­tem­po­ra­ni­lor Săi, mul­te rămân pe deplin actu­a­le și pen­tru gene­ra­ți­i­le urmă­toa­re. Totuși, afir­ma­ți­i­le Sale des­pre dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui^[2] s‑au adre­sat în pri­mul rând ascul­tă­to­ri­lor Săi, apos­to­li­lor. Ei, împre­u­nă cu creș­ti­nii din Iude­ea, tre­bu­iau să recu­noas­că sem­ne­le care pre­ce­dau catas­tro­fa și să acțio­ne­ze con­form aces­to­ra. Ne pro­te­jea­ză de con­clu­zi­i­le pri­pi­te dacă ana­li­zăm mai întâi ce tre­bu­iau să înțe­lea­gă cei căro­ra Isus li S‑a adre­sat direct. Acest lucru este vala­bil mai ales pen­tru așa-numitele dis­cur­suri des­pre sfâr­și­tul vre­mu­ri­lor din Evan­ghe­lia după Matei capi­to­lul 24, Evan­ghe­lia după Mar­cu capi­to­lul 13 și Evan­ghe­lia după Luca capi­to­lul 21.

2.1 Între­ba­rea ucenicilor

El a șezut jos, pe Mun­te­le Măsli­ni­lor. Și uce­ni­cii Lui au venit la El, la o par­te, și I‑au zis: „Spune-ne, când se vor întâm­pla aces­te lucruri? Și care va fi sem­nul veni­rii Tale și al sfâr­și­tu­lui vea­cu­lui aces­tu­ia (în tex­tul ori­gi­nal, „desă­vâr­și­rea vea­cu­lui“) ? (Matei 24:3)

Oare chiar au vrut uce­ni­cii să afle când se va întoar­ce Dom­nul lor din cer? Nu ar pre­su­pu­ne acest lucru că ei înțe­le­se­se­ră și accep­ta­se­ră deja, până în acel moment^[3] fap­tul că Isus va fi res­pins, mal­tra­tat, exe­cu­tat, iar apoi va învia, Se va duce la Tatăl și după ace­ea Se va întoar­ce? Deși cuvân­tul gre­cesc paro­u­sia, redat aici prin „veni­re“, ar putea însem­na și „întoar­ce­re“, evan­ghe­li­i­le ates­tă în mod una­nim că uce­ni­cii nu au înțe­les nici măcar o dată afir­ma­ți­i­le lui Isus des­pre sufe­rin­țe­le Sale (Luca 18:31–34). Așa­dar, ei nici nu s‑au putut gân­di la o even­tu­a­lă reîn­toar­ce­re atunci când L‑au între­bat pe Isus des­pre sem­nul veni­rii Sale. În între­ba­rea lor, uce­ni­cii au legat veni­rea lui Isus de înce­pu­tul vizi­bil al pute­rii Sale – ca Mesia și ca împă­rat incon­tes­ta­bil al lui Isra­el. Tot ast­fel, nici între­ba­rea refe­ri­toa­re la „sfâr­și­tul vea­cu­lui“ nu se refe­ră la sfâr­și­tul lumii, ci se lea­gă de domnia împă­ra­tu­lui pro­mis, de înce­pu­tul noii ere mesianice.

În răs­pun­sul Său, Isus a vor­bit mai întâi des­pre sem­ne­le care pre­ce­dau dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui. Creș­ti­nii din Iude­ea tre­bu­iau să recu­noas­că din aces­tea când sosi­se ziua lor, adi­că momen­tul în care tre­bu­iau să pără­seas­că ora­șul. Dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui a fost o jude­ca­tă pen­tru iude­ii care L‑au ucis pe Mesia. În aceas­tă jude­ca­tă, Isus apa­re ca Jude­că­to­rul ce vine să pedep­seas­că popo­rul neas­cul­tă­tor. Por­nind de la acest eve­ni­ment, Isus face tranzi­ția către reve­ni­rea Sa, când va veni, de ase­me­nea, în cali­ta­te de Jude­că­tor. Pen­tru acest eve­ni­ment însă, nu va exis­ta niciun semn.

2.2. Ziua Domnului

La pri­ma vede­re, poa­te părea de neîn­țe­les de ce Isus des­crie dis­tru­ge­rea ora­șu­lui ca fiind veni­rea Sa sau ziua Sa. Pen­tru a înțe­le­ge acest lucru, ne poa­te fi de aju­tor fap­tul că, une­ori, și pro­fe­ții Vechiu­lui Tes­ta­ment au folo­sit ace­leași expre­sii atunci când ves­teau jude­ca­ta pes­te popo­rul neascultător:

„Vai! ce zi!” Da, ziua Dom­nu­lui este aproa­pe, vine ca o pus­ti­i­re de la Cel Ato­tpu­ter­nic. (Ioel 1:15)

Așa vor­beș­te Dom­nul Dum­ne­zeu: ‘Iată, vine o neno­ro­ci­re, o neno­ro­ci­re nemai­po­me­ni­tă! Vine sfâr­și­tul, vine sfâr­și­tul; se tre­zeș­te împo­tri­va ta! Iată că a și venit! Îţi vine rân­dul, locu­i­tor al ţării! Vine vre­mea, se apro­pie ziua de necaz, și nu de bucu­rie, pe munţi! (Eze­chiel 7:5–7)

Sfâr­și­tul pe care l‑a ves­tit Eze­chiel a fost sfâr­și­tul ora­șu­lui și al tem­plu­lui. Cuvin­te­le sale s‑au împli­nit la scurt timp după ace­ea, pes­te câți­va ani: în 587 î.Hr., babi­lo­nie­nii au dis­trus Ieru­sa­li­mul și pri­mul templu.

Por­nind de la pro­fe­ția des­pre dis­tru­ge­rea Tem­plu­lui, Isus le‑a vor­bit uce­ni­ci­lor Săi și des­pre sfâr­șit, prin care înțe­le­gea sfâr­și­tul Ierusalimului:

Când veţi auzi de răz­bo­a­ie și de răscoa­le, să nu vă înspă­i­mân­ta­ţi, pen­tru că întâi tre­bu­ie să se întâm­ple aces­te lucruri. Dar sfâr­și­tul nu va fi înda­tă. (Luca 21:9)

Când veţi vedea Ieru­sa­li­mul încon­ju­rat de oști, să ști­ţi că atunci pus­ti­i­rea lui este aproa­pe. Atunci, cei din Iude­ea să fugă la munţi, cei din mij­lo­cul Ieru­sa­li­mu­lui să iasă din el și cei de prin ogoa­re să nu intre în el. Căci zile­le ace­lea vor fi zile de răz­bu­na­re, ca să se împli­neas­că tot ce este scris. (Luca 21:20–22)

În altă par­te, El numeș­te acest eve­ni­ment ziua Fiu­lui Omu­lui și îi îndeam­nă stă­ru­i­tor pe ascul­tă­to­rii Săi să fugă, lucru care nu ar avea niciun sens la sfâr­și­tul lumii:

Tot așa va fi și în ziua când Se va ară­ta Fiul omu­lui. În ziua ace­ea, cine va fi pe aco­pe­ri­șul casei și își va avea vase­le în casă să nu se cobo­a­re să le ia și cine va fi pe câmp, de ase­me­nea, să nu se mai întoar­că. (Luca 17:30–31)

2.3 Ieru­sa­li­mul și dis­tru­ge­rea tem­plu­lui ca judecată

Isra­e­li­ții au pier­dut ade­sea pro­tec­ția lui Dum­ne­zeu din cau­za răz­vră­ti­rii lor împo­tri­va Legii. Dar când a fost vreo­da­tă o mai mare împo­tri­vi­rea a Isra­e­lu­lui față de Dum­ne­zeu decât atunci când El L‑a tri­mis la ei pe sin­gu­rul Său Fiu prea­iu­bit, pe care L‑au res­pins? Prin urma­re, cine alt­ci­ne­va ar putea vedea mai clar jude­ca­ta vii­toa­re decât Însuși Fiul Omului?

Când S‑a apro­pi­at de ceta­te și a văzut‑o, Isus a plâns pen­tru ea și a zis: „Dacă ai fi cunos­cut și tu, măcar în aceas­tă zi, lucru­ri­le care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascun­se de ochii tăi. Vor veni pes­te tine zile când vră­j­ma­șii tăi te vor încon­ju­ra cu șanţuri, te vor împre­su­ra și te vor strân­ge din toa­te părţi­le: te vor face una cu pămân­tul, pe tine și pe copi­ii tăi din mij­lo­cul tău, și nu vor lăsa în tine pia­tră pe pia­tră, pen­tru că n‑ai cunos­cut vre­mea când ai fost cer­ce­ta­tă.” (Luca 19:41–44)

Isus s‑a refe­rit la acest eve­ni­ment și cu alte oca­zii. El le‑a spus uce­ni­ci­lor Săi:

Când vă vor pri­go­ni într‑o ceta­te, să fugi­ţi într-alta. Ade­vă­rat vă spun că nu veţi ispră­vi de stră­bă­tut cetă­ţi­le lui Isra­el până va veni Fiul omu­lui. (Matei 10:23)

Îna­in­te de aceas­ta, în Matei 10:16–22, Isus le vor­beș­te des­pre per­se­cu­ți­i­le seve­re care vor fi adu­se împo­tri­va lor, în spe­cial de către seme­nii lor evrei. El îi mân­gâie spunându-le că până la veni­rea Sa – adi­că până când Dum­ne­zeu Își va jude­ca popo­rul din cau­za res­pin­ge­rii Mesi­ei – vor găsi întot­dea­u­na adă­post. Dacă Isus ar fi vrut să spu­nă prin aceas­ta că Se va întoar­ce încă în tim­pul vie­ții uce­ni­ci­lor Săi, ar fi greșit. Însă aceas­ta nu este o gre­șe­a­lă: Isus a accen­tu­at impor­tan­ța dis­tru­ge­rii Tem­plu­lui, eve­ni­ment pe care unii din­tre uce­nici l‑au și tră­it. Aceas­tă jude­ca­tă asu­pra lui Isra­el este, tot­o­da­tă, și un pre­ves­ti­tor al jude­că­ții de apoi, care îi va ajun­ge pe toți.

Urmă­to­rul pasaj cla­ri­fi­că legă­tu­ra din­tre cele două „zile ale judecății“:

(27) Căci Fiul omu­lui are să vină în sla­va Tată­lui Său, cu înge­rii Săi, și atunci va răs­plăti fie­că­ru­ia după fap­te­le lui. (28) Ade­vă­rat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gus­ta moar­tea până nu vor vedea pe Fiul omu­lui venind în Împă­ră­ţia Sa. (Matei 16:27–28)

În ver­se­tul 27, Isus vor­beș­te fără îndo­ia­lă des­pre jude­ca­ta care va avea loc la reve­ni­rea Sa. De ace­ea, este evi­dent că și ver­se­tul 28 se refe­ră la un fel de jude­ca­tă, pe care unii din­tre uce­nici aveau să o tră­i­as­că. Aceas­tă altă jude­ca­tă este dis­tru­ge­rea Ieru­sa­li­mu­lui, men­țio­na­tă mai sus, care a avut loc apro­xi­ma­tiv 40 de ani mai târ­ziu. În acea peri­oa­dă, unii uce­nici nu mai erau în via­ță, dar au fost alții care încă nu gus­ta­se­ră moartea.

3 Împli­ni­rea vre­mii, ulti­me­le zile și ulti­mul ceas

3.1 Ple­ni­tu­di­nea timpului

Încă de la înce­pu­tul lucră­rii Sale, Isus a vor­bit des­pre împli­ni­rea vre­mii și i‑a che­mat pe ascul­tă­to­rii Săi la pocăință:

După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Gali­le­ea și pro­po­vă­du­ia Evan­ghe­lia lui Dum­ne­zeu. El zicea: „S‑a împli­nit vre­mea și Împă­ră­ţia lui Dum­ne­zeu este aproa­pe. Pocăiţi-vă și cre­deţi în Evan­ghe­lie.” (Mar­cu 1:14–15)

Vre­mea s‑a împli­nit, însă nu pen­tru că sfâr­și­tul lumii era aproa­pe, ci pen­tru că în Isus s‑a ară­tat harul lui Dum­ne­zeu prin­tre ei. Sosi­se tim­pul ca iude­ii să renun­țe la con­cep­ți­i­le lor greși­te des­pre Mesia^[4] și des­pre pozi­ția lor spe­cia­lă îna­in­tea lui Dum­ne­zeu.^[5] În schimb, tre­bu­iau să învețe să‑L slu­jeas­că pe Dom­nul prin cre­din­ță, adi­că printr‑o încre­de­re profundă.

3.2 Ulti­me­le zile

Con­form Nou­lui Tes­ta­ment, oda­tă cu veni­rea lui Isus au înce­put zile­le de pe urmă:

După ce a vor­bit în vechi­me părinţi­lor noș­tri prin pro­roci, în mul­te rân­duri și în mul­te chi­puri, Dum­ne­zeu, la sfâr­și­tul aces­tor zile, ne‑a vor­bit prin Fiul, pe care L‑a pus moș­te­ni­tor al tutu­ror lucru­ri­lor și prin care a făcut și vea­cu­ri­le. (Evrei 1:1–2)

Cu aces­te cuvin­te înce­pe Epis­to­la către Evrei.^[6] Putem vedea din aceas­ta că nu doar oame­nii din seco­le­le XX sau XXI, ci și pri­mii creș­tini tră­iau deja în sfâr­și­tul zile­lor. Via­ța lui Isus, tră­i­tă într‑o ascul­ta­re desă­vâr­și­tă, ne ara­tă calea către Tatăl mult mai clar decât au făcut‑o pro­ro­cii îna­in­te de El. Mai mult, El, în cali­ta­te de Fiu, este înti­pă­ri­rea exac­tă a Fiin­ței lui Dum­ne­zeu – cea mai depli­nă și, ast­fel, ulti­ma reve­la­ție a lui Dum­ne­zeu în isto­rie. Urmă­to­rul eve­ni­ment în isto­ria mân­tu­i­rii va fi a doua veni­re a lui Isus, adi­că reve­ni­rea Sa. Prin urma­re, „sfâr­și­tul aces­tor zile” tre­bu­ie inter­pre­tat în con­tex­tul dife­ri­te­lor epoci ale isto­ri­ei mân­tu­i­rii. „Sfâr­și­tul zile­lor” repre­zin­tă ulti­ma eta­pă a isto­ri­ei mân­tu­i­rii, care se va înche­ia cu jude­ca­ta de apoi. De ace­ea, expre­sia în sine nu spu­ne nimic des­pre dura­ta aces­tei perioade.

Apos­to­lul Pavel îi scrie lui Timo­tei des­pre ulti­me­le zile astfel:

Dar să știți că în ulti­me­le zile vor veni vre­muri gre­le. Căci oame­nii vor fi ego­iști, lacomi de bani, lău­dă­roși, mân­dri, blasfe­mi­a­tori, neas­cul­tă­tori de părinți, nere­cu­nos­că­tori, nepri­hă­niți, neiu­bi­tori, necru­ță­tori, calomni­a­tori, nechi­b­zu­iți, neîn­frâ­nați, neplă­cuți, tră­dă­tori, nechi­b­zu­iți, încre­zuți, iubi­tori de plă­ceri mai degra­bă decât iubi­tori de Dum­ne­zeu. (5) Aceștia păs­trea­ză apa­ren­ța evla­vi­ei, dar nea­gă pute­rea ei. (2 Timo­tei 3:1–5)

Din păca­te, majo­ri­ta­tea oame­ni­lor din toa­te tim­pu­ri­le au fost iubi­tori de sine, iubi­tori de bani și lău­dă­roși, așa cum ne înva­ță deja și isto­ria poto­pu­lui. Pavel nu vor­beș­te aici des­pre o epo­că ce avea să încea­pă mult mai târ­ziu. Nu ar fi avut sens să îi scrie lui Timo­tei des­pre stri­căciu­nea omu­lui din seco­lul XXI. Așa cum reie­se din ver­se­tul 5, Timo­tei și cei­lalți tră­iau deja în ulti­me­le zile­le, deo­a­re­ce Timo­tei tre­bu­ia să se depăr­te­ze de „aceștia” (adi­că de oame­nii men­țio­nați în ver­se­te­le anterioare).

După Isus, vor fi mulți care se vor simți aproa­pe de Dum­ne­zeu și „vor avea doar o for­mă de evla­vie, dar îi vor tăgă­dui pute­rea”. Pavel, pe baza evo­lu­ți­ei pe care a observat‑o în vre­mea sa, a pre­vă­zut deja apa­ri­ția unui creș­ti­nism fățar­nic. Semin­țe­le aces­tu­ia exis­tau deja în pri­mul secol, fapt ce reie­se din ver­se­te­le de la 1 Timo­tei 4:1–5. Pavel aver­ti­zea­ză aici că mulți cre­din­cioși sau per­soa­ne inte­re­sa­te de cre­din­ță se vor întoar­ce de la ade­văr și își vor îndrep­ta aten­ția către bas­me. De ace­ea, îl îndeam­nă pe Timo­tei să rămâ­nă neclin­tit în învă­ță­tu­ra sănă­toa­să. Din 1 Timo­tei 4:1–11, 1 Timo­tei 6:20–21, pre­cum și din Fap­te 20:29–31 se vede clar că aceas­tă situ­a­ție nu urma să se întâm­ple doar mult mai târ­ziu, ci era încă din tim­pul lui Pavel o rea­li­ta­te în sta­diu ini­țial care avea să se dezvolte.

3.3 Cea­sul cel de pe urmă și veni­rea lui antihrist

Apos­to­lul Ioan scrie des­pre veni­rea lui anti­hrist, în spa­te­le căre­ia stă, de ase­me­nea, fal­si­fi­ca­rea învă­ță­tu­rii creștine.

Copi­la­și­lor, este cea­sul cel de pe urmă. Și, după cum aţi auzit că are să vină anti­hris­tul, să ști­ţi că acum s‑au ridi­cat mulţi anti­hriști — prin aceas­ta cunoaș­tem că este cea­sul de pe urmă. (1 Ioan 2:18)

Ioan nu a dorit să‑i orien­te­ze pe citi­to­rii săi spre o reve­ni­re tim­pu­rie a lui Isus – nu face nici cea mai scur­tă refe­ri­re la acest lucru în res­tul epis­to­lei sale. Apa­ri­ția pri­mi­lor învă­ță­tori falși în bise­ri­ci­le nou-testamentale con­fir­mă cuvin­te­le lui Isus:

Isus a zis uce­ni­ci­lor Săi: „Este cu nepu­tinţă să nu vină pri­le­juri de păcă­tu­i­re, dar vai de ace­la prin care vin! Ar fi mai de folos pen­tru el să i se lege o pia­tră de moa­ră de gât și să fie arun­cat în mare, decât să facă pe unul din acești micu­ţi să păcă­tu­ias­că.“ (Luca 17:1–2)

Așa­dar, vor fi pri­le­juri de păcă­tu­i­re. Bise­ri­ci­le pri­ma­re au fost ame­nin­ța­te în prin­ci­pal de influ­en­ța iudais­mu­lui^[7] și a gnos­ti­cis­mu­lui.^[8] Învă­ță­turi spe­ci­fi­ce exis­tau deja îna­in­te de Isus. Totuși, puri­ta­tea cuvin­te­lor lui Isus și exi­gen­ța Sa abso­lu­tă față de ade­văr au făcut ca învă­ță­tu­ri­le fal­se să devi­nă mult mai sofis­ti­ca­te. Apos­to­lul Ioan ara­tă în epis­to­la sa că sem­nul sigur al fal­si­tă­ții învă­ță­to­ri­lor falși este – pe lân­gă dife­ren­țe­le de con­ți­nut doc­tri­nar – în pri­mul rând lip­sa dra­gos­tei fră­țești. Și astăzi este vala­bil fap­tul că cel cu ini­ma des­chi­să, în ciu­da nume­roa­se­lor rătă­ciri, este capa­bil să deo­se­beas­că dacă o comu­ni­ta­te urmea­ză cu cre­din­cio­șie porun­ci­le lui Isus sau nu.

4 Reve­ni­rea lui Isus

Isus accen­tu­ea­ză mereu cât de impor­tan­te sunt sin­ce­ri­ta­tea și veghe­rea. În tex­te­le evan­ghe­li­ce des­pre reve­ni­rea Sa, nu se vor­beș­te nici­o­da­tă des­pre sem­ne vizi­bi­le, ci mai degra­bă des­pre o via­ță pli­nă de cre­din­cio­șie și dreptate:

Mij­lo­cul să vă fie încins și făcli­i­le, aprin­se. Și să fiţi ca niș­te oameni care așteap­tă pe stă­pâ­nul lor să se întoar­că de la nun­tă, ca să‑i des­chi­dă înda­tă, când va veni și va bate la ușă. Feri­ce de robii ace­ia pe care stă­pâ­nul îi va găsi veghind la veni­rea lui! Ade­vă­rat vă spun că el se va încin­ge, îi va pune să șadă la masă și se va apro­pia să le slu­jeas­că. Fie că vine la a doua stra­jă din noap­te, fie că vine la a tre­ia stra­jă, feri­ce de robii ace­ia, dacă‑i va găsi veghind! (Luca 12:35–38)

Numai dra­gos­tea sin­ce­ră față de Dom­nul ne păzeș­te de o via­ță tră­i­tă în fățăr­ni­cie. Isus întă­reș­te acest lucru prin pil­da des­pre hoțul care vine noap­tea (Luca 12:39–40), iar apoi prin pil­da des­pre robul cre­din­cios și cel necredincios:

Feri­ce de robul ace­la pe care stă­pâ­nul, la veni­rea lui, îl va găsi făcând așa! Ade­vă­rat vă spun că îl va pune pes­te toa­tă avu­ţia sa. Dar, dacă robul ace­la zice în ini­ma lui: Stă­pâ­nul meu zăbo­veș­te să vină, dacă va înce­pe să bată pe slugi și pe slu­j­ni­ce, să mănân­ce, să bea și să se îmbe­te, stă­pâ­nul robu­lui ace­lu­ia va veni în ziua în care el nu se așteap­tă și în cea­sul în care nu știe și‑l va tăia în bucă­ţi; și soar­ta lui va fi soar­ta celor necre­din­cioși în lucrul încre­dinţat lor. (Luca 12:43–46)

Isus ne înva­ță în mod clar să fim mereu atenți să Îi slu­jim cu ascul­ta­re și cu o ini­mă neîm­păr­ți­tă, fără să ne lăsăm cuprinși de alte lucruri, și cu atât mai puțin să ne urmăm pro­pri­i­le pofte.

De ase­me­nea, tre­bu­ie să avem în vede­re fap­tul că majo­ri­ta­tea oame­ni­lor tră­iesc ziua întoar­ce­rii Dom­nu­lui în momen­tul în care mor. Robul necre­din­cios din pil­dă nu repre­zin­tă doar ulti­ma gene­ra­ție a ome­ni­rii. Stă­ru­in­ța în lepă­da­rea de sine și în ascul­ta­re este întot­dea­u­na nece­sa­ră, deo­a­re­ce împo­tri­vi­rea față de legi­le lui Dum­ne­zeu duce rapid la împie­tri­rea ini­mii. Nu tre­bu­ie să fim „îngă­du­i­tori” cu noi înși­ne și să cre­dem că ne vom putea pocăi mai târ­ziu. Acest lucru nu este în mâi­ni­le noas­tre. De ace­ea îi îndeam­nă Isus bise­ri­ci­le și le vor­beș­te des­pre veni­rea Sa, indi­fe­rent dacă aceas­ta este deja la ușă sau nu:

Veghea­ză și întă­reș­te ce rămâ­ne, care e pe moar­te, căci n‑am găsit fap­te­le tale desă­vâr­și­te îna­in­tea Dum­ne­ze­u­lui Meu. Adu-ţi amin­te dar cum ai pri­mit și auzit! Ţine și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ și nu vei ști în care ceas voi veni pes­te tine. (Apo­ca­lip­sa 3:2–3)

Isus folo­seș­te aici pil­da hoțu­lui pen­tru a‑i aver­ti­za pe cre­din­cio­șii încre­ză­tori în sine din bise­ri­ca din Sar­des cu pri­vi­re la pier­de­rea mân­tu­i­rii lor. Dacă cine­va, în ciu­da îndem­nu­ri­lor rămâ­ne neas­cul­tă­tor, nu va putea lua par­te împre­u­nă cu Isus la ospă­țul ceresc.

4.1 Câte­va cuvin­te des­pre Car­tea Apocalipsei

Unul din­tre mesa­je­le cen­tra­le ale Căr­ții Apo­ca­lip­sei este îndem­nul la cre­din­cio­șie necon­di­țio­na­tă și ascul­ta­re, chiar și în peri­oa­de de per­se­cu­ții gre­le. Din păca­te, de seco­le, aceas­tă car­te este punc­tul de spe­cu­la­ție al cal­cu­le­lor lega­te de vre­mea reve­ni­rii. De ace­ea, nu este de mira­re că mulți comen­ta­tori, din tre­cut și de astăzi, pro­iec­tea­ză anu­mi­te eta­pe isto­ri­ce con­cre­te în ima­gi­ni­le Apo­ca­lip­sei. Poa­te fi foar­te ten­tant să crezi că poți pre­zi­ce vii­to­rul, în spe­cial momen­tul reve­ni­rii lui Isus.

Însă Isus nu ne‑a dat Car­tea Apo­ca­lip­sei pen­tru a fi o sur­să de spe­cu­la­ții, ci pen­tru ca să nu ne lăsăm înșe­lați de lume. Acest lucru se vede și din fap­tul că Isus lau­dă bise­ri­ca din Fila­del­fia pen­tru ascul­ta­rea ei, promițându-le că îi va păzi în cea­sul încercării.

Fiind­că ai păzit cuvân­tul răb­dă­rii Mele, te voi păzi și Eu de cea­sul încer­că­rii care are să vină pes­te lumea întrea­gă, ca să încer­ce pe locu­i­to­rii pămân­tu­lui. Eu vin curând. Păs­trea­ză ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cunu­na. Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Tem­plul Dum­ne­ze­u­lui Meu și nu va mai ieși din el. Voi scrie pe el Nume­le Dum­ne­ze­u­lui Meu și nume­le cetă­ţii Dum­ne­ze­u­lui Meu, Noul Ieru­sa­lim, care are să se cobo­a­re din cer, de la Dum­ne­ze­ul Meu, și Nume­le Meu cel nou. Cine are urechi să ascul­te ce zice Bise­ri­ci­lor Duhul. (Apo­ca­lip­sa 3:10–13)

4.2 „Vin curând“

Expre­sia „Vin curând“ din cita­tul de mai sus, la fel ca în alte ver­se­te din Car­tea Apo­ca­lip­sei (de exem­plu: Apo­ca­lip­sa 22:12.20), este o încu­ra­ja­re adre­sa­tă cre­din­cio­și­lor pen­tru a stă­rui în ascul­ta­re în ori­ce împre­ju­ra­re. Căci mân­tu­i­rea este mereu aproa­pe de fie­ca­re credincios.

În inter­pre­ta­rea aces­tei afir­ma­ții, este impor­tant să avem în vede­re fap­tul că Apo­ca­lip­sa a fost scri­să în a doua jumă­ta­te a pri­mu­lui secol, în urmă cu aproa­pe 2000 de ani. De ace­ea, cuvân­tul „curând“ nu poa­te fi citit nici în zile­le noas­tre ca și cum reve­ni­rea lui Isus ar fi, în mod imi­nent, la ușă.

Mai sus, în capi­to­lul 3.2, am men­țio­nat că iudais­mul des­cria isto­ria prin epoci ale isto­ri­ei mân­tu­i­rii. Ast­fel, a exis­tat, de exem­plu, epo­ca patri­ar­hi­lor, a jude­că­to­ri­lor, apoi vre­mea împă­ra­ți­lor și așa mai depar­te, până la veni­rea zile­lor de pe urmă, care a înce­put oda­tă cu lucra­rea lui Isus și con­ti­nuă de atunci.

În con­tex­tul isto­ri­ei mân­tu­i­rii, urmă­to­rul și, tot­o­da­tă, ulti­mul eve­ni­ment este reve­ni­rea lui Isus, împre­u­nă cu învi­e­rea și jude­ca­ta de apoi. Deo­a­re­ce aces­ta este urmă­to­rul eve­ni­ment, el se va întâm­pla „în curând“, indi­fe­rent dacă până atunci vor tre­ce dece­nii sau seco­le. De ace­ea le‑a putut scrie și Apos­to­lul Pavel creș­ti­ni­lor din Roma că „noap­tea aproa­pe a tre­cut, se apro­pie ziua“ (Romani 13:12)

Pen­tru cei care Îl iubesc pe Isus și așteap­tă cu ade­vă­rat veni­rea Lui, chiar și un timp înde­lun­gat pare scurt, așa cum și Iacov a sim­țit că anii mulți de slu­ji­re grea pen­tru Rahe­la au fost doar câte­va zile:

Ast­fel, Iacov a slu­jit șap­te ani pen­tru Rahe­la; și anii aceștia i s‑au părut ca vreo câte­va zile, pen­tru că o iubea. (Gene­za 29:20)

Tot ast­fel, dato­ri­tă iubi­rii Sale față de noi, și pen­tru Isus este aproa­pe ziua întâl­ni­rii noas­tre cu El.

În casa Tată­lui Meu sunt mul­te loca­șuri. Dacă n‑ar fi așa, v‑aș fi spus. Eu Mă duc să vă pre­gă­tesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pre­găti un loc, Mă voi întoar­ce și vă voi lua cu Mine, ca, aco­lo unde sunt Eu, să fiţi și voi. (Ioan 14:2–3)

5 Cuvânt de încheiere

Exis­tă mul­te alte locuri în Scrip­tu­ră în care Isus și apos­to­lii ne chea­mă să păs­trăm cura­tă învă­ță­tu­ra și să tră­im con­form aces­te­ia. Spe­răm că, în ciu­da aces­tor gân­duri scur­te și care epu­i­zea­ză doar par­ți­al subiec­tul, am putut să te aju­tăm să înțe­legi mai pro­fund pasa­je­le bibli­ce des­pre sfâr­și­tul tim­pu­ri­lor. Sun­tem recu­nos­că­tori pen­tru ori­ce mesaj legat de aceas­tă temă și ne bucu­răm să cunoaș­tem oameni inte­re­sați, care doresc să schim­be idei cu noi, fie des­pre acest subiect, fie des­pre alte între­bări ale credinței.