Ecu­me­nis­mul

De‑a lun­gul isto­ri­ei dese­ori s‑a folo­sit vio­lenţa ca mij­loc de „con­vin­ge­re“ a celor care aveau altă cre­dinţă și aceas­ta chiar în nume­le „cre­ş­ti­nis­mu­lui“. Astăzi însă liber­ta­tea reli­gi­oa­să con­sti­tu­ie baza incon­tes­ta­bi­lă cel puţin a cul­tu­rii euro­pe­ne. Ne bucu­răm de fap­tul că exis­tă un dia­log între deno­mi­na­ţiuni şi stră­du­inţa de a trăi în pace unii cu alţii, tra­tând cu res­pect dife­renţe­le de opi­nii. Miş­ca­rea ecu­me­ni­că repre­zin­tă însă o dire­cţie prin care se pier­de impor­tanţa învă­ţă­tu­rii sănă­toa­se. Res­pec­tul faţă de opi­nia celui­lalt nu tre­bu­ie să atra­gă după sine negli­ja­rea adevărului.

Sigla Consiliului Mondial al Bisericilor, simbolul mișcării ecumenice: o barcă pe mare cu catargul în formă de cruce și cuvântul „oikoumene” scris deasupra crucii.

Duceţi-vă și faceţi uce­nici din toa­te nea­mu­ri­le, botezându‑i în Nume­le Tată­lui și al Fiu­lui și al Sfân­tu­lui Duh. Și învăţaţi‑i să păzeas­că tot ce v‑am porun­cit. Și iată că Eu sunt cu voi în toa­te zile­le, până la sfâr­și­tul vea­cu­lui. Amin.” (Matei 28:19–20)

1 Peri­co­le­le ecumenismului

Peri­co­le­le pe care le poar­tă ecu­me­nis­mul au fost recu­nos­cu­te de‑a lun­gul isto­ri­ei chiar şi de bise­ri­ci­le cato­li­ce şi orto­do­xe, după cum se poa­te vedea din cita­te­le de mai jos:

1.1 Scri­soa­rea cir­cu­la­ră a papei cu pri­vi­re la ecu­me­nism din anul 1928:

Dacă bise­ri­ca cato­li­că ar accep­ta aces­te prin­ci­pii, atunci ar nega ade­vă­rul divin reve­lat (…). Dra­gos­tea şi uni­ta­tea cre­ş­ti­nă nu pot con­tra­zi­ce ade­vă­rul divin. Acest ade­văr divin tre­bu­ie ferit de:

a) Indi­fe­renţă reli­gi­oa­să potri­vit căre­ia fie­ca­re reli­gie are ace­ea­şi valoare;

b) Moder­nism potri­vit căru­ia ade­vă­rul reve­lat este rela­tiv şi nu abso­lut, vari­ind în fun­cţie de timp şi circumstanţe;

c) Şi în cele din urmă de fal­sa pre­zu­mţie că putem dis­tin­ge între învă­ţă­turi de bază ale cre­dinţei şi învă­ţă­turi care nu sunt de bază dat fiind fap­tul că pen­tru a fi mân­tui­ţi tre­bu­ie să cre­dem în fie­ca­re ade­văr care ne‑a fost revelat.

1.2 Sino­dul pan-ortodox de la Mosco­va din anul 1948:

1) Potri­vit opi­ni­ei bise­ri­cii orto­do­xe, bise­ri­ca ecu­me­ni­că pe care CEB (Con­si­li­ul Ecu­me­nic al Bise­ri­ci­lor) doreş­te să o insta­u­re­ze nu cores­pun­de cu spi­ri­tul cre­ş­ti­nis­mu­lui şi cu dorinţa lui Christos.

2) Obiec­ti­vul aces­tei bise­rici ecu­me­ni­ce ar fi ace­la de a obţi­ne influ­enţă inter­na­ţio­na­lă având mij­loa­ce­le poli­ti­ce potri­vi­te, fapt care este incom­pa­ti­bil cu modul de acţio­na­re al bise­ri­cii lui Christos.

3) În ulti­mii 10 ani de la con­fe­rinţa din Edin­bu­r­gh din anul 1937 subiec­tul uni­tă­ţii bise­ri­cii nu a fost exa­mi­nat dintr‑o per­spec­ti­vă teo­lo­gi­că. De fapt, subiec­tul uni­tă­ţii a fost tra­tat numai dintr‑o per­spec­ti­vă uma­ni­ta­ră, eco­no­mi­că şi politică.

4) Aces­te aştep­tări ale CEB – care sunt şi con­di­ţi­i­le pen­tru a fi mem­bru — tra­sea­ză niş­te limi­te atât de îngus­te cu pri­vi­re la învă­ţă­tu­ra cre­ş­ti­nă încât puţi­na cre­dinţă care mai rămâ­ne este insu­fi­cien­tă pen­tru a rezis­ta inter­fe­renţe­lor satanice.

1.3 Părin­te­le arhi­man­drit Arse­nie Boca (+1989):

„Ecu­me­nis­mul? Ere­zia tutu­ror ere­zi­i­lor. Căde­rea Bise­ri­cii prin slu­ji­to­rii ei. Cozi­le de topor ale apu­su­lui. Numai putre­ga­i­ul cade din Bise­ri­ca orto­do­xă, fie ei: arhi­e­rei, pre­o­ţi de mir, călu­gări sau mireni. Îna­poi la Sfîn­ta Tra­di­ţie, la Dog­me­le şi Canoa­ne­le Sfinţi­lor Părinţi ale celor şap­te Sobo­a­re Ecu­me­ni­ce, alt­fel la iad cu arhi­e­rei cu tot. Fereas­că Dum­ne­zeu!“ (Talanţii împă­ră­ţi­ei, pag.197)

Într‑o con­fe­rinţă ţinu­tă în ziua 12 mai 1970 la Facul­ta­tea de Teo­lo­gie din Ate­na, Prof. Dr. Con­stan­tin Mou­ra­ti­dis, pro­fe­sor de Drept Bise­ri­cesc şi de Pas­to­ra­lă, a spus des­pre Miş­ca­rea Ecumenică:

„Spi­ri­tul care însu­fleţeş­te aceas­tă Miş­ca­re este ace­la al sin­cre­tis­mu­lui reli­gi­os şi al mini­ma­lis­mu­lui dog­ma­tic, al elu­dă­rii deo­se­bi­ri­lor dog­ma­ti­ce de bază, în vede­rea uşu­ră­rii apro­pi­e­rii şi uni­rii dife­ri­te­lor con­fe­siuni cre­ş­ti­ne… Sin­cre­tis­mul ecu­me­nic nu este o sim­plă ere­zie, ci este o ere­zie abso­lu­tă pen­tru că, în esenţă, duce la tăgă­du­i­rea cre­ş­ti­nis­mu­lui ca ade­văr unic şi exclu­siv abso­lut din reve­la­ţie şi la cobo­rârea lui la situ­a­ţia de una din mai mul­te reli­gii, chiar dacă aceas­ta este cea mai spi­ri­tu­a­lă şi mai însem­na­tă, dar totu­şi nu uni­că. Sin­cre­tis­mul ecu­me­nic este cea mai mare pri­mej­die pen­tru Bise­ri­ca Orto­do­xă…“ (Mitro­lo­pit Nico­lae Cor­nea­nu: Quo vadis? Stu­dii, note şi comen­ta­rii teo­lo­gi­ce, Timi­şoa­ra, 1990, pag.114)

2 Uni­ta­te în diversitate?

Mulţi oameni con­si­de­ră că divi­ziu­ni­le din cadrul cre­ş­ti­nis­mu­lui şi dife­ri­te­le deno­mi­na­ţiuni nu sunt con­form voii lui Dum­ne­zeu. Biblia ara­tă în mod uni­voc fap­tul că Isus a dorit ca între cre­ş­tini să fie o uni­ta­te deplină.

Aceas­tă uni­ta­te este sem­nul pen­tru lume că Dum­ne­zeu lucrea­ză în bise­ri­ca Sa.

Și Mă rog nu numai pen­tru ei, ci și pen­tru cei ce vor cre­de în Mine prin cuvân­tul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pen­tru ca lumea să cre­a­dă că Tu M‑ai tri­mis. Eu le-am dat sla­va pe care Mi-ai dat‑o Tu, pen­tru ca ei să fie una, cum și Noi sun­tem una — Eu în ei și Tu în Mine — , pen­tru caei să fie în chip desă­vâr­șit una, ca să cunoas­că lumea că Tu M‑ai tri­mis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine. (Ioan 17:20–23)

Pen­tru pri­mii cre­ş­tini uni­ta­tea nu era o per­spec­ti­vă vii­toa­re, ci o expe­rienţă pre­zen­tă. Uni­ta­tea potri­vit voii lui Dum­ne­zeu şi potri­vit ade­vă­ru­lui este garanţia coe­ziu­nii comu­ni­tă­ţii creştine.

Mulţi­mea celor ce cre­zu­se­ră era o ini­mă și un suflet. Nici­u­nul nu zicea că ave­ri­le lui sunt ale lui, ci aveau toa­te de obș­te. (Fap­te­le Apos­to­li­lor 4:32)

Apos­to­lul Pavel, de ase­me­nea, a făcut apel la păs­tra­rea unităţii:

Vă îndemn, fra­ţi­lor, pen­tru Nume­le Dom­nu­lui nos­tru Isus Hris­tos, să aveţi toţi ace­lași fel de vor­bi­re, să n‑aveţi dez­bi­nări între voi, ci să fiţi uni­ţi în chip desă­vâr­șit într-un gând și o simţi­re. (1 Corin­te­ni 1:10)

…și cău­ta­ţi să păs­tra­ţi uni­rea Duhu­lui prin legă­tu­ra păcii. Este un sin­gur trup, un sin­gur Duh, după cum și voi aţi fost che­ma­ţi la o sin­gu­ră nădej­de a che­mă­rii voas­tre. Este un sin­gur Domn, o sin­gu­ră cre­dinţă, un sin­gur botez. (Efe­seni 4:3–5)

Baza uni­tă­ţii atât la înce­put, cât şi în pre­zent, pre­cum şi în vii­tor este ca fie­ca­re mem­bru al bise­ri­cii să se fi pocă­it, pen­tru că Dum­ne­zeu poa­te să con­du­că cu Duhul Sfânt numai pe ace­ia care Îl ascul­tă şi care se supun voii Sale. În felul aces­ta se rea­li­zea­ză uni­ta­tea în Bise­ri­că, aceas­ta fiind şi con­di­ţia realizării/atingerii uni­tă­ţii între biserici.

Isto­ria ara­tă însă că menţi­ne­rea uni­tă­ţii a eşu­at. Care este cauza?

De ce exis­tă atâ­tea divi­ziuni în „lumea cre­ş­ti­nă“? Să fie oare pute­rea lui Dum­ne­zeu prea mică şi rugă­ciu­nea lui Hris­tos fără rezultat?

Uni­ta­tea în învă­ţă­tu­ră nu se rezu­mă doar la accep­ta­rea anu­mi­tor doctrine.

Duceţi-vă şi faceţi uce­nici din toa­te nea­mu­ri­le, botezându‑i în Nume­le Tată­lui şi al Fiu­lui şi al Sfân­tu­lui Duh. Şi învăţaţi‑i să păzeas­că tot ce v‑am porun­cit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toa­te zile­le, până la sfârşi­tul vea­cu­lui. Amin. (Matei 28: 19–20)

Apos­to­lul Pavel înţe­le­ge uni­ta­tea ca un acord deplin între cre­din­cioşi. Isus, de ase­me­nea, com­pa­ră uni­ta­tea din­tre uce­ni­cii lui cu uni­ta­tea care este între El şi Tatăl. Pavel accen­tu­ea­ză că aceas­tă uni­ta­te este nece­sa­ră atât în învă­ţă­tu­ră cât şi în modul de via­ţă, care e de fapt pune­rea în prac­ti­că a teoriei.

Tu însă ai urmă­rit de aproa­pe învă­ţă­tu­ra mea, pur­ta­rea mea, hotă­rârea mea, cre­dinţa mea, înde­lun­ga mea răb­da­re, dra­gos­tea mea, răb­da­rea mea… (2 Timo­tei 3:10)

Urmaţi-mă pe mine, fra­ţi­lor şi uitaţi-vă bine la cei ce se poar­tă după pil­da pe care o aveţi în noi. Căci v‑am spus de mul­te ori şi vă mai spun şi acum, plân­gând: sunt mulţi, care se poar­tă ca vră­j­ma­şi ai cru­cii lui Hris­tos. (Fili­peni 3:17–18)

Ori­ce om sin­cer tre­bu­ie să-şi pună întrebarea:

Oare toa­te aces­te deno­mi­na­ţiuni, ale căror inva­ţă­turi se bat cap în cap, urmea­ză învă­ţă­tu­ri­le lui Isus?

Sfân­ta Scrip­tu­ră nu dă o lis­tă a tutu­ror învă­ţă­tu­ri­lor fal­se posi­bi­le. Ea trans­mi­te învă­ţă­tu­ra corec­tă pen­tru ca ori­ce cre­ş­tin din ori­ce timp şi din ori­ce cul­tu­ră să fie capa­bil să repre­zin­te voia lui Dum­ne­zeu şi să res­pingă tot ceea ce devi­a­ză de la ade­văr. Calea cea strâm­tă nu se schim­bă, ea rămâ­ne ace­ea­şi în ori­ce timp.

Prea­iu­bi­ţi­lor, pe când cău­tam cu tot din­a­din­sul să vă scriu des­pre mân­tu­i­rea noas­tră de obș­te, m‑am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să lup­ta­ţi pen­tru cre­dinţa care a fost dată sfinţi­lor o dată pen­tru tot­dea­u­na. (Iuda 3)

Intra­ţi pe poar­ta cea strâm­tă. Căci lar­gă este poar­ta, lată este calea care duce la pier­za­re și mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâm­tă este poar­ta, îngus­tă este calea care duce la via­ţă și puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:13–14)

La al tre­i­lea Con­gres al Con­si­li­u­lui Ecu­me­nic al Bise­ri­ci­lor (CEB) din 1961 s‑a ajuns la urmă­toa­rea for­mu­la­re: „CEB este o aso­ci­a­ţie fră­ţeas­că a Bise­ri­ci­lor care‑L măr­tu­ri­sesc pe Isus Hris­tos ca Dum­ne­zeu şi Mân­tu­i­tor, con­form Scrip­tu­rii şi încear­că să răs­pun­dă împre­u­nă che­mă­rii lor comu­ne pen­tru mări­rea sin­gu­ru­lui Dum­ne­zeu, în trei per­soa­ne, Tatăl, Fiul şi Sfân­tul Duh.“

Pre­mi­sa rea­li­ză­rii uni­tă­ţii nu poa­te fi doar cău­ta­rea „mini­mu­lui“ accep­tat de toţi. „Pacea“ obţi­nu­tă cu preţul redu­ce­rii cre­dinţei la mini­mum rămâ­ne doar o ten­ta­ti­vă ome­neas­că, deo­a­re­ce nu se bazea­ză pe ade­vă­rul divin.

V‑am scris nu că n‑aţi cunoaș­te ade­vă­rul, ci pen­tru că îl cunoaș­teţi și ști­ţi că nicio min­ciu­nă nu vine din ade­văr. (1 Ioan 2:21)

Ori­ci­ne o ia îna­in­te și nu rămâ­ne în învă­ţă­tu­ra lui Hris­tos n‑are pe Dum­ne­zeu. Cine rămâ­ne în învă­ţă­tu­ra aceas­ta are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cine­va la voi și nu vă adu­ce învă­ţă­tu­ra aceas­ta, să nu‑l pri­mi­ţi în casă și să nu‑i ziceţi: „Bun venit!” (2 Ioan 9–10)

Noi însă sun­tem din Dum­ne­zeu; cine cunoa­ş­te pe Dum­ne­zeu, ne ascul­tă; cine nu este din Dum­ne­zeu, nu ne ascul­tă. Prin aceas­ta cunoa­ş­tem duhul ade­vă­ru­lui şi duhul rătă­ci­rii. (1 Ioan 4:6)

Dacă doar acest „crez minim“ ar fi fun­damen­tul păr­tă­şi­ei pe care o avem unul cu altul, atunci cum să ne rapor­tăm la fap­tul că o mulţi­me de oameni în decur­sul aces­tor două mile­nii şi-au sacri­fi­cat via­ţa pen­tru cre­dinţă, alipindu-se de ceea ce au înţe­les că este adevărat?

Ade­vă­rul este sin­gu­ra lega­tu­ră care‑i apro­pie pe cre­ş­tini – ade­vă­rul este baza uni­tă­ţii. Tole­ranţa care tre­ce pes­te ade­văr: „inter­pre­ta­rea Scrip­tu­rii după felul indi­vi­du­al al fie­că­ru­ia“, împli­neş­te mai degra­bă aver­ti­za­rea apos­to­lu­lui Pavel:

Căci va veni vre­mea când oame­nii nu vor putea să sufe­re învă­ţă­tu­ra sănă­toa­să, ci îi vor gâdi­la ure­chi­le să audă lucruri plă­cu­te și își vor da învă­ţă­tori după pofte­le lor. Își vor întoar­ce ure­chea de la ade­văr și se vor îndrep­ta spre isto­ri­siri închi­pu­i­te. (2 Timo­tei 4:3–4)

O ast­fel de ati­tu­di­ne nu face ade­vă­rul mai divers, ci este o sur­să a învă­ţă­tu­ri­lor fal­se. Dife­renţe­le nu dove­desc uni­ta­tea, ci mai degra­bă neascultarea.

Dacă înva­ţă cine­va pe oameni învă­ţă­tu­ră deo­se­bi­tă şi nu se ţine de cuvin­te­le sănă­toa­se ale Dom­nu­lui nos­tru Isus Hris­tos şi de învă­ţă­tu­ra care duce la evla­vie, este plin de mân­drie şi nu ştie nimic: ba încă are boa­la cer­ce­tă­ri­lor fără rost şi a cer­tu­ri­lor de cuvin­te, din care se naş­te pizma, cer­tu­ri­le, cle­ve­ti­ri­le, bănu­ie­li­le rele … (1 Timo­tei 6:3–4)

Dova­da inter­pre­tă­rii corec­te a Scrip­tu­rii este o via­ţă cura­tă, tră­i­tă în dra­gos­te, con­form prin­ci­pi­i­lor bibli­ce. În ori­ce timp, cre­ş­ti­nii alcă­tu­iesc un sin­gur trup prin Duhul Sfânt, care este:

…Bise­ri­ca Dum­ne­ze­u­lui celui viu, stâl­pul și teme­lia ade­vă­ru­lui. (1 Timo­tei 3:15)