Domnul te va face să fii cap, nu coadă…

„Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini și nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceți după alți dumnezei și să le slujiți.” ( Deuteronom 28:23-24)

La ce se referă acest pasaj? Cum este valabil pentru noi astăzi? Ca și creștini, trebuie să fim primii – sau cel puțin printre primii – la școală sau la locul de muncă pentru a fi martori ai mareției lui Dumnezeu?

În Deuteronom 28 promisiunile lui Dumnezeu reflectă purtarea Lui de grijă pentru poporul Israel care ajunsese în Țara Promisă. Condițiile bune de trai au fost un semn pentru popoarele mai puternice din jurul lor că Dumnezeu i-a binecuvântat – atâta timp cât rămăseseră ascultători. Dar această mărturie au depus-o ca și popor al lui Dumnezeu, nu individual.

Dumnezeu nu vrea să ne binecuvânteze doar în viața personală, ci vrea să-și arate puterea salvatoare prin minunea unității dintre creștini. Această unitate nu va fi posibilă niciodată în lume…

Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:20-21)

În noul legământ, Isus spune că ascultarea și dragostea ucenicilor vor fi mărturia dragostei purtătoare de grijă a lui Dumnezeu.

Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.  Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. (Ioan 15:8-10)

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.  Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. (Ioan 13:34-35)

Pentru a iubi avem nevoie de dedicare reală. Așa cum Domnul Isus a avut drept scop dragostea în tot ceea ce a făcut, tot așa dragostea trebuie să ne determine și nouă faptele, alegerile, gândurile, motivele. Ce îmi preocupă gândurile? (…) Cum îmi petrec timpul? (…) Dacă șase zile pe săptămână învăț sau muncesc și doar jumătate de zi o petrec împreună cu frații de credință, sunt eu într-adevăr gata să-mi dau viața pentru ei? (…) Dacă îmi dedic gândurile și abilitățile dezvoltării profesionale, zidesc eu cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu? (…) Mulți oameni necredincioși sunt conștiincioși, excelează în carieră și își valorifică bine abilitățile. Dar a iubi așa cum ne-a învățat Isus e posibil doar prin dragostea vie a lui Dumnezeu în noi. De aceea dragostea este cel mai evident semn al prezenței Sale în viața noastră.

Isus ne-a învățat să stângem comori care ramân, pentru că unde este și comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. Aprecierea și respectul din partea oamenilor, diplomele, promovarea în carieră, faima, un salariu mare, toate acestea sunt comori ce ne leagă inima de această lume.

Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori in cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.(Mat. 6:19-21)

Și apostolul Pavel ne îndeamnă să ne dedicăm viețile total pentru a înțelege și a împlini voia lui Dumnezeu. Dacă nu suntem destul de sinceri față de noi înșine, foarte ușor putem să confundăm propriile vise, dorințe și ambiții cu voia lui Dumnezeu. Nu trebuie să mergem înaintea lui Dumnezeu spunând: „aș vrea să devin un doctor foarte bun și renumit, iar dacă mă vei ajuta, îți voi mulțumi”. În schimb ar trebui să renunțăm la noi înșine și smeriți să întrebăm: „ce vrei să fac, Doamne, pentru că doar făcând voia Ta pot fi sigur că mă vei binecuvânta.”

Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. (Rom. 12:1-2)

Lumea promovează frumusețea, succesul, talentele, iar oamenii caută să fie speciali și mândri de ei înșiși. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să nu ne conformăm standardelor lumii, ci să căutăm valorile care sunt cu adevărat prețioase în ochii lui Dumnezeu.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume – pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii – nu este de la Tatăl, ci este din lume. Iar lumea şi pofta ei trec, însă cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.  (1 Ioan 2:15-17)

Apostolul Pavel, care și-a folosit toate abilitățile pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu, nu a fost un om de succes în ochii lumii. Dimpotrivă, de multe ori a fost disprețuit pentru că vestea smerenia lui Hristos, care nu va fi niciodată apreciată de lume:

„…Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,  în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;  prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea;  în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile. (2 Cor. 6:4-10)

În Biserica din Corint, faptul că au apreciat mai mult unele înzestrări umane, precum înțelepciunea sau elocvența, a cauzat multe probleme. Orice dar într-adevăr vine de la Dumnezeu, dar dacă cineva are un dar, acesta nu este în sine un semn al ascultării de Dumnezeu. De aceea Pavel îi avertizează pe credincioși prin propriul exemplu, arătând că cei ce îl urmează pe Hristos nu vor fi niciodată apreciați de lume:

Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte, fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi! Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.  (1 Cor. 4:9-13)

De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.  Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. (Iacov 4:1-7)

Poate că cineva va spune: Iosif, Estera, Daniel, Neemia au fost oameni de succes, bine cunoscuți, binecuvântați de Dumnezeu. Dar scopul lor nu a fost nicidecum succesul în lumea aceasta, ci supunerea necondiționată față de Dumnezeu, pe care mai apoi Dumnezeu a folosit-o după voia Sa. Nu avem voie însă să uităm de acei simpli credincioși care în cursul celor 7 zile ale săptămânii au arătat această ascultare necondiționată, fără ca cineva să afle despre ei.

Este un lucru plăcut în ochii lui Dumnezeu dacă ne terminăm munca într-un mod conștiincios sau dacă ne străduim la învățătură conform abilităților noastre. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se vede în primul rând în faptul că suntem remarcabili sau talentați și „întotdeauna deasupra”. Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă, mai presus de toate, în faptul că Îl cunoaștem din ce în ce mai adânc prin Cuvântul Lui, că putem să creștem în smerenie și în dragoste și să ne asemănăm tot mai mult cu Isus. Trebuie să căutăm și să găsim această binecuvântare cu toată puterea noastră:

Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Fil. 3:8)

Gândește-te sincer la cele scrise mai sus, ca să vezi ce te motivează atunci când îți dorești să fii cap. Caută ca El să te poată binecuvânta cu o inimă curată și neîmpărțită, chiar dacă lumea nu va apecia acest lucru…

Scroll to top ↑