Descărcare PDFDescărcare eBook (ePub)

Căci binele pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac! (Romani 7:19)

Scopul acestui articol

O părere larg răspândită este faptul că, în capitolul al șaptelea din epistola către Romani, Pavel vorbește fie despre el însuși, fie despre viața unui creștin, în general. Dacă acestă afirmație ar fi adevărată, Pavel ar spune că un creștin este vândut păcatului și nu este capabil să facă binele. În următorul studiu, am dori să arătăm că se poate ajunge la această concluzie doar dacă ignorăm afirmațiile lui Pavel despre el însuși, contextul epistolei către Romani și mesajul fundamental al Noului Testament.

1 Ce spune Noul Testament despre viața de creștin?

Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. (Romani 6:14)

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă… (Romani 6:17a)

Când o persoană devine creștină, își schimbă întreaga atitudine, modul de gândire, voința și faptele.

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:1–2)

Biblia vorbește despre o făptură nouă — oricine decide să‑L urmeze pe Hristos, devine o persoană nouă.

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s‑au dus: iată că toate lucrurile s‑au făcut noi. (2 Corinteni 5:17)

Un creștin nu își mai găsește plăcerea în lucrurile lumești și păcătoase, ci este în schimb condus de dorința de a‑L onora pe Dumnezeu cu întreaga sa viață și de a fi ascultător din inimă. Atâta timp cât am trăit după standardele lumești, am fost robi ai păcatului, dar Isus ne‑a eliberat de sub puterea păcatului și prin aceasta ne‑a făcut capabili să înfăptuim voia lui Dumnezeu.

Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v‑aţi făcut robi ai neprihănirii. (Romani 6:18)

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti [Lit. cărnii]*¹, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:12–14)

Pasajele menționate mai sus arată clar că lupta disperată descrisă în Romani 7 nu se poate referi la viața unui creștin. Următoarele citate biblice au scopul de a întări acest lucru:

Starea persoanei descrise în Romani 7	Ce spune Biblia despre viața unui creștin
Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc [de carne]*, vândut rob păcatului. (Romani 7:14)	Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. (Romani 6:14); Romani 6:1,2,6,7,22; Galateni 5:24
Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească [în carnea mea]*, pentru că, ce‑i drept, am voinţa să fac binele, dar n‑am puterea să‑l fac. (Romani 7:18)	Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. (Filipeni 2:12–13); Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le‑a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10); … aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S‑a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. (Tit 2:13–14); 1 Ioan 2:6; 1 Corinteni 9:25–27; Efeseni 3:20–21a; Coloseni 1:10
…dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. (Romani 7:23)	Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti [Lit. cărnii]*, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m‑a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:1–2) 1 Ioan 3:6–9; Ioan 8:31–36

Acest lucru devine și mai clar dacă privim Romani 7 într-un context mai larg, împreună cu capitolele 6 și 8.

2 Cum și‑a descris Pavel viața?

Romani 7 spune:

… am voinţa să fac binele, dar n‑am puterea să‑l fac. Căci binele pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac! (Romani 7:18b–19)

Dacă Pavel ar fi scris aici despre el însuși (ca și creștin), acest lucru ar implica faptul că a fost incapabil să facă binele. Dar afirmațiile lui Pavel despre el însuși, pe care le găsim în alte pasaje biblice, ne arată cu totul altceva. Fără să vrem să spunem că Pavel a fost fără păcat, știm că a avut biruință asupra păcatului și a trăit o viață sfântă.

El mărturisește acest lucru în 1 Tesaloniceni:

Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare SFÂNTĂ, DREAPTĂ şi FĂRĂ PRIHANĂ faţă de voi care credeţi. (1 Tesaloniceni 2:10)

În alt pasaj el scrie:

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi CE AȚI VĂZUT ÎN MINE, FACEȚI. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. (Filipeni 4:8–9)

Pavel îi încurajează pe creștini să pună în practică toate aceste virtuți pe care le-au văzut în viața lui proprie. Dacă urmează exemplul lui, Dumnezeul păcii va fi cu ei. El a mai spus:

Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. (1 Corinteni 11:1)

Romani 7:9, de asemenea, arată că nu vorbește despre experiența sa personală când scrie: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam”. Pavel s‑a născut evreu și fusese instruit în Lege încă din copilărie. El nu ar putea spune că a existat un timp în viața lui când a trăit fără Lege.

În epistola către Filipeni, el își descrie originea:

… eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ce priveşte Legea, fariseu… (Filipeni 3:5)

3 Dacă Pavel nu vorbește despre el însuși și nici despre viața unui creștin, atunci la ce se referă în aceste versete?

În acest capitol Pavel vrea să le arate credincioșilor cum trebuie evaluată Legea din perspectiva unui creștin care a experimentat mântuirea adusă de Isus. Scopul lui este să ilustreze în mod clar marea diferență dintre viața trăită sub Lege (ca evreu) și viața trăită sub har (viața de creștin).

În versetele 1–6Nu ştiţi, fraţilor — căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea — că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. Pavel arată că evreii care au devenit creștini nu mai sunt îndatorați codului scris al Legii, pentru că ei slujesc lui Dumnezeu într-un duh nou. Discursul este continuat în capitolul 8, unde aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru eliberarea de păcat pe care ne‑a oferit‑o Isus (8:1–2). În versetul 5, Pavel le amintește creștinilor evrei de experiența pe care au avut‑o atunci când trăiau sub Lege: „Căci, când trăiam sub firea noastră pământească [în carne]*, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte”. Aceasta aparține trecutului, așa cum scrie în versetul 6: „Dar ACUM, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi…”

În versetele 7-13Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l‑am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n‑aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“ Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi‑a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m‑a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m‑a lovit cu moartea. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi‑a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi‑a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. Pavel confirmă faptul că Legea a fost dată de Dumnezeu. Legea arată clar ce este păcatul, dar nu este cauza păcatului. Scopul Legii a fost să scoată la lumină caracterul păcatului. De îndată ce a venit porunca, a devenit clar că păcatul este vrăjmăşie față de Legea lui Dumnezeu.

În versetele 14-25Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce‑i drept, am voinţa să fac binele, dar n‑am puterea să‑l fac. Căci binele pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului. Pavel susține că, deși Legea arată omului ce trebuie să facă, ea nu poate să elibereze pe nimeni de sub robia păcatului. Ceea ce scrie în versetul 19 „Căci binele pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac!” nu se poate referi la perioada Vechiului Testament în mod absolut, deoarece chiar și în acele timpuri credincioșii au experimentat ajutorul lui Dumnezeu în lupta lor împotriva păcatului. Cunoaștem și exemple precum Avraam și Iov, care au trăit prin credință şi au fost considerați neprihaniți înaintea lui Dumnezeu. Ei L‑au cunoscut pe Dumnezeu ca Mântuitor al lor (Iov 1:8 „…Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” și Iov 19:25 „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu…”).

Avraam este un exemplu de credință pentru creștinii Noului Testament (Romani 4:3 „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s‑a socotit ca neprihănire”; Galateni 3:6–9, de exemplu versetul 9 „Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”).

Mai mult, Psalmul 19 și Psalmul 119, de exemplu, adeveresc faptul că, încă pe vremea Vechiului Testament, oamenii au avut șansa de a experimenta apropierea și harul lui Dumnezeu:

Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu! (Psalmul 19:14)

Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire. (Psalmul 119:165)

Nici măcar neamurile, care au căutat să trăiască conform conștiinței lor, nu erau incapabile să facă binele. În aceeași epistolă către Romani, capitolul 2, versetele 10, 14, 15a, Pavel scrie: „Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.… Când Neamurile, măcar că n‑au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n‑au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor.…“

Pavel însuși a trăit conform conștiinței sale înainte de a se pocăi. El afirmă acest lucru în Faptele apostolilor 23:1b („am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta”) și în 2 Timotei 1:3a („Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi“). Din aceste pasaje reiese clar că Pavel nu a intenționat să-și descrie propria viață în Romani 7 și că acest pasaj nu reflectă nici viața sa religioasă dinaintea întâlnirii cu Isus.

Cineva ar putea obiecta spunând că Pavel folosește persoana întâi singular și de aceea se referă la el însuși. De ce a ales el să se exprime în acest fel?

Pavel folosește o metodă stilistică care poate părea neobișnuită pentru unii: el vorbește ca și cum și-ar relata povestea vieții sale. Mesajul pe care vrea să‑l transmită devine astfel mult mai viu și mai ilustrativ decât dacă ar fi folosit formulări abstracte. El descrie experiența oamenilor care au trăit:

• înaintea lui Moise, fără Lege (versetul 9),
• după Moise, sub Lege (versetele 9b-24, 25b) și
• după Isus, fără Lege, fiind conduși de Duhul Sfânt (capitolul 7:25a și capitolul 8).

Pavel folosește această metodă stilistică pentru a scoate în evidență că și cei care au trăit sub Lege au avut mare nevoie de mântuire. Scopul lui nu a fost acela de a scrie despre o persoană anume, ci mai degrabă de a evalua, prin ochii unui creștin, cum a fost viața sub Lege, exprimându-și astfel recunoștința pentru darul mântuirii.

Îndreptându-se spre versetul 24, el folosește afirmații extreme pentru a scoate în evidență problema: „Căci binele pe care vreau să‑l fac, nu‑l fac, ci răul pe care nu vreau să‑l fac, iată ce fac” sau, „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine”. După cum am explicat mai sus, comparând aceste afirmații cu alte pasaje din aceeași scrisoare, este clar că intenția lui Pavel nu a fost să transmită învățătura conform căreia omul este incapabil să facă binele. Dimpotrivă, aceste afirmații exprimă atitudinea unei persoane care, văzându-și păcatele și vinovăția față de Dumnezeu, caută cu smerenie și disperare soluția: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi …?”.

Versetul 25a („Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!”) oferă o întrezărire asupra răspunsului: mântuirea prin Isus. În versetul 25b el rezumă totul din nou pentru a pregăti trecerea spre victoria triumfală a lui Isus (descrisă începând cu capitolul 8:1) care ne‑a eliberat de păcat și moarte.

4 Concluzii de final

În ciuda cuvintelor clare ale Noului Testament despre viața sfântă trăită de creștini, din nou și din nou întâlnim oameni care vor să interpreteze Romani 7 ca referindu-se la lupta interioară a unui creștin. Ei fac acest lucru fără să-și dea seama că, de fapt, se identifică cu o persoană nerăscumpărată care nu experimentează puterea lui Dumnezeu.

Atitudinea descrisă în acest capitol este cea a unei persoane care vrea să facă binele, dar vede că nu este în stare. Această persoană nu își justifică păcatele, ci suferă sub povara incapacității de a face binele. Deși este trist, pasajul din Romani 7 este folosit deseori cu entuziasm de către oamenii din lumea religioasă pentru a‑și justifica propriile păcate, spunând: „Și în cazul lui Pavel a fost la fel …”

A referi acest pasaj la creștini înseamnă a anula complet mântuirea pe care ne‑a adus‑o Isus. Cum putem vorbi de mântuire în cazul unei persoane care nu poate să facă binele și care este încă chinuită în mizeria și robia păcatului?

Noul Testament spune foarte clar:

Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti [Lit. cărnii]*. (Galateni 5:16)

Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.“ Ei I‑au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n‑am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!“? „Adevărat, adevărat vă spun“, le‑a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. (Ioan 8:31–36)

Scroll to top ↑

---

1. Versiunea GBV 2001 folosește traducerea corectă a cuvântului grecesc σάρξ sarx care înseamnă carne. În traducerea Cornilescu 1921, cât și GBV 1990, acest cuvânt este tradus peste tot cu firea pământească sau firea păcătoasă.
   „Astfel deci, fraţilor, suntem datori nu cărnii, ca să trăim potrivit cărnii; pentru că, dacă trăiţi potrivit cărnii, veţi muri; dar, dacă trăiţi prin Duh, omorâţi faptele trupului şi veţi trăi. Pentru că toţi cei care sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu.“ (Romani 8:12–14, Versiunea GBV 2001)  ↩