Dumnezeu și banii
1 Dumnezeu şi banii
În ultimii ani s‑a discutat mult despre criza fiananciară. Mulţi oameni îngrijorându-se îşi pun problema oare ce va aduce viitorul. În timp ce unii tremură la gândul că îşi vor pierde marile averi, alţii simt puternic efectul crizei în viaţa de zi cu zi, fiind nevoiţi să se limiteze la lucrurile absolut necesare. Deoarece banii nu dispar doar aşa din senin, trebuie să presupunem, că aceştia ajung în buzunarul celor care şi până acum şi-au strâns averi substanţiale.
Această criză ne poate da un impuls să reflectăm asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă. Banii şi bunurile materiale nu pot da fericirea. Sensul vieţii îl putem găsi doar în Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne iubeşte şi care vrea să ne ajute şi ne va şi ajuta să trecem peste necazurile cauzate de criză, dacă ne încredinţăm Lui.
Pasajele citate mai jos sunt menite să ne pună pe gânduri cu privire la efemeritatea tuturor valorilor pământeşti şi ne arată că Dumnezeu este singurul fundament sigur al existenţei noastre.
Câteva dintre pasajele menţionate ilustrează clar că banii şi averea sunt strâns legate de nedrepate şi că voia lui Dumnezeu nu este să ne îmbogăţim, ci să iubim.
Iubirea devine realitate în mijlocul celor care îşi încredinţează viaţa lui Dumnezeu şi‑i face astfel liberi de dorinţe şi plăceri, destoinici să trăiască după voia lui Dumnezeu în smerenie, recunoştinţă şi modestie, aşa cum vedem şi în cazul primilor creştini.
Pasajele biblice indică faptul că cea mai adâncă criză a omului nu e criza financiară, ci păcatele noastre care ne despart de Dumnezeu şi ne îndepărtează de ceilalţi oameni şi chiar şi de noi înşine.
Cu excepţia unei scurte explicaţii pasajele sunt citate fără comentarii. Cele mai multe dintre ele vorbesc de la sine. Dorim să îi încurajăm pe toţi cei care citesc acest subiect să se încredinţeze Cuvântului lui Dumnezeu. Bogaţii, adesea criticaţi în Biblie, nu sunt doar „ceilalţi“, ci pasajele vorbesc pentru fiecare dintre noi.
Suntem deschişi pentru orice sugestie sau întrebare care vine dintr-un interes sincer.
2 Cuvintele lui Isus
Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. […] Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?“ Sau: „Ce vom bea?“ Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?“ Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:19–21.24–33)
Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor. (Matei 13:22)
Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L‑a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ „Pentru ce Mă numeşti bun?“ i‑a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.“ El I‑a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.“ Isus S‑a uitat ţintă la el, l‑a iubit, şi i‑a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.“ Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii. Isus S‑a uitat împrejurul Lui, şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!“ Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul, şi le‑a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!“ Ucenicii au rămas şi mai uimiţi, şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?“ Isus S‑a uitat ţintă la ei, şi le‑a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.“ Petru a început să‑I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.“ Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică. Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.“ (Marcu 10:17–31)
Atunci Isus Şi‑a ridicat ochii spre ucenicii Săi, şi a zis: „Ferice de voi, care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi, care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii. Dar, vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v‑aţi primit aici mângâierea! Vai de voi, care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi, care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui! Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi! (Luca 6:20–26)
Nu sărăcia în sine ne face fericiţi. Isus aici le‑a vorbit ucenicilor, care la chemarea Lui au lăsat în urmă bunurile pamânteşti.
Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.“ „Omule“, i‑a răspuns Isus, „cine M‑a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?“ Apoi le‑a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.“ Şi le‑a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.“ „Iată“, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!“ Dar Dumnezeu i‑a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“ Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.“ (Luca 12:13–21)
3 Din viaţa şi învăţătura primilor creştini
Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă. (Faptele Apostolilor 2:44–46)
Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor, pe care‑l avea, a adus banii, şi i‑a pus la picioarele apostolilor. (Faptele Apostolilor 4:32–37)
Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n‑am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s‑au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Timotei 6:6–11)
Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă‑i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă. (1 Timotei 6:17–19)
Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n‑am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.“ Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?“ (Evrei 13:5–6)
Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi‑i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!“ Şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai colo în picioare!“ Sau: „Şezi jos la picioarele mele!“ Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n‑a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să‑i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit‑o celor ce‑L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care‑l purtaţi? Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“, bine faceţi. (Iacov 2:1–8)
Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V‑aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, care v‑au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit‑o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V‑aţi săturat inimile chiar într‑o zi de măcel. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea! (Iacov 5:1–6)
Pentru că zici: „Sunt bogat, m‑am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic“, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. (Apocalipsa 3:17–18)
4 Din Vechiul Testament
Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta. (Proverbe 23:4)
Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă: şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? (Eclesiastul 5:11)
Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s‑a trudit în vânt? (Eclesiastul 5:15–16)
Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei? Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul. (Psalm 49:5–9)
„Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari, şi se bizuia pe răutatea lui.“ (Psalm 52:7)
Nu vă încredeţi în asuprire, şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele. (Psalm 62:10)
Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. (Psalm 119:14)
În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte. (Proverbe 11:4)
Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul. (Proverbe 11:28)
Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; în închipuirea lui, ea este un zid înalt. (Proverbe 18:11)
Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui: „Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre! Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?“ zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. (Isaia 3:14–15)
Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte, ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jefuiască pe orfani! „Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?“ „La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?“ (Isaia 10:1–3)
Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi. Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi. „Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?“ (Ieremia 5:27–29)
Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le‑a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun. (Ieremia 17:11)
5 În încheiere
Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi‑L împiedică să v‑asculte! (Isaia 59:1–2)
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s‑au dus: iată că toate lucrurile s‑au făcut noi. (2 Corinteni 5:17)
Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. (Coloseni 3:1–2)