Crăciun — dar oare cine se gândeşte la Isus?

1 La ce te gândeşti de Crăciun?

Pentru mulţi oameni Crăciunul este în special o sărbătoare de familie. Cel puţin în aceste momente familia se simte unită. Amintirile din copilărie sunt reînviate: colindele şi darurile de sub bradul de Crăciun… Dar cine nu este stresat, de fapt, din cauza pregătirilor? De obicei nici nu ai timp să te gândeşti profund la ce i‑ar face pe ceilalţi cu adevărat fericiţi, ci toţi se stresează la gândul că ar putea uita să trimită cuiva urări de Crăciun şi Anul Nou sau că nu vor reuşi să cumpere toate cadourile la timp.1

Pregătirea mesei festive, curăţenia în casă … — e multă muncă. Unii îşi fac timp pentru câteva momente de reculegere, pentru concerte de Crăciun, să asculte colinde sau pentru aşteptarea colindătorilor, pentru pregătirea prăjiturilor, pentru confecţionarea decoraţiilor şi darurilor de Crăciun, etc.- dar cu ce scop?

După cum rezultă şi din numele sărbătorii, (în engleză Christmas = Christ-mass — care înseamnă slujba închinată lui Christos) original se dorea ca Christos să fie slăvit prin această sărbătoare. Totuşi se pune întrebarea: ne învaţă Noul Testament să celebrăm naşterea lui Christos printr‑o sărbătoare anume? În caz contrar trebuie s‑o respingem ca nefiind ceva creştinesc.

2 Evangheliile nu menţionează data la care s‑a născut Christos.

În mod cert, Christos nu s‑a născut iarna, nici în decembrie, nici în ianuarie. Păstorii erau cu turmele lor noaptea pe câmp (Luca 2:8). Cu toate că iernile în Palestina sunt mai calde decât cele din Europa, începând cu finele  lunii octombrie, este atât de frig afară încât oile sunt ţinute în staul. Şi din cuvintele lui Christos putem vedea că iernile în Palestina erau destul de reci:

Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într‑o zi de Sabat. (Matei 24:20)

E puţin probabil ca recensământul, cu tot ce implică el (familii întregi, femei însărcinate, copii să călătorească în satul, oraşul natal), să se fi ţinut chiar iarna.

3 Creştinii din primele secole nu ştiau nimic despre sărbătorirea Crăciunului pe 25 Decembrie.

Cultul lui Midra era cel mai răspândit în Imperiul Roman păgân. Sărbătoarea principală ţinută pe  25 decembrie,  ziua solstiţiului de iarnă, făcea pare din cultul Soarelui. Chiar înainte de introducerea cultului lui Midra, cezarii romani închinau temple zeului Soarelui considerat de neînvins (Sol Invictus) şi sărbătoreau victoria noului Soare care trebuia să răsară.

Christos a spus despre sine însuşi că este Lumina lumii (Ioan 8,12) şi creştinii îl slăvesc în acest mod — totuşi fără o sărbătoare!

Una din marele dorinţe ale cezarului Constantin cel Mare (285–337) era cea de a folosi în mod conştient elemente creştine în întărirea Imperiului Roman. El a reuşit să transforme ziua sărbătoririi Soarelui, în ziua sărbătoririi naşterii lui Christos.2

Afirmaţiile unor personalităţi din istoria Bisericii ne asigură de fundalul păgân al acestei sărbători. De exemplu, Părintele Bisericesc Ambrozie a spus: „Christos este noul nostru Soare”. Augustin a poruncit ca în această zi să nu fie slăvit Soarele, aşa cum fac păgânii, ci, mai degrabă să fie slăvit cel care a creat Soarele. Leon cel Mare i‑a criticat pe unii pentru faptul că au sărbătorit Crăciunul ca naşterea Soarelui, în loc de naşterea lui Christos.

4 Cum vrea Christos să ne exprimăm bucuria pentru venirea Lui?

E de înţeles dorinţa de a ne exprima bucuria şi recunoştinţa pentru faptul că Dumnezeu însuşi a devenit om, dar trebuie să ne întrebăm şi în ce mod doreşte El să facem lucrul acesta. Nu găsim nimic în Biblie cu privire la vreo zi specială, sau la vreun ritual special, ci mai degrabă găsim că trebuie să respingem aceste lucruri categoric (Galateni 4,8–11, Coloseni 2,16–17).

Christos a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.“ (Ioan 14,23)

Dragostea se manifestă în relaţia zilnică cu Christos şi în căutarea serioasă a voii Lui în viaţa noastră.

Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s‑ar prăpădi sau s‑ar pierde pe sine însuşi?“ (Luca 9,23–25)

Scopul nostru nu este cel de a reforma tradiţia Crăciunului, ci de a te invita la creştinismul adevărat. Primeşti această invitaţie? Dorim să‑l urmăm pe Christos împreună cu tine.

Cadoul cel mai de preţ pe care Dumnezeu ni L‑a dăruit în dragostea Sa cea mare fost Christos, care a venit să‑l slujească şi să ni‑L reveleze pe Dumnezeu şi care ne promite darul cel mai mare — viaţa veşnică — şi vrea să ne înveţe dragostea, iertarea, bucuria şi pacea.

Ce părere ai despre acest cadou?

V‑am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33)

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. Nu dorim să criticăm dorinţa de a oferi cadouri, totuşi Christos trebuie să fie în centru. Magii din Răsărit nu şi-au făcut cadouri unul altuia ci lui Christos (Matei 2,11).

    Este vreun cadou mai preţios decât cel de a ne dărui pe noi înşine?

    „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.“ (Romani 12,1–2)

     

  2. „Constantin … a continuat să sprijine cultul Soarelui de‑a lungul vieţii lui. A făcut două statui cu propria  figură,  reprezentându‑l pe zeul Soare în strălucire. A ataşat celor două piedestale următoarea inscripţie: „Lui Constantin, strălucitor ca Soarele”. E cu siguranţă ideea lui Constantin de a combina închinarea la zeul Soare cu închinarea la Christos, datorită existenţei asocierii simbolice Christos – Soare.” Oscar Cullmann, Der Ursprung des Weihnachtsfestes, Zürich 1960, Zwingli Verlag Zürich/Stuttgart, pagina 28