Trinitatea

 

Prin Isus Dumnezeu a venit foarte aproape de noi şi ni s-a revelat ca Dumnezeul triunic. Am dori să împărtăşim de ce credem într-un singur Dumnezeu în trei persoane şi cum înţelegem aceasta. La început vrem să facem un scurt rezumat al discuţiilor din primele trei secole d. Chr. despre natura triunică a lui Dumnezeu şi să explicăm ce credem noi pe baza Noului Testament.

Biblia este baza învăţăturii despre Trinitate, deşi nu găsim acest termen aici. Pe baza monoteismului din Vechiul Testament, Noul Testament vorbeşte despre Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi putem găsi afirmaţii privitoare la relaţiile înăuntrul lui Dumnezeu, între cele trei persoane divine.

Înţelegerea termenului de persoană poate fi găsită în teologia creştină, în străduinţa de a uşura înţelegerea fiinţei lui Dumnezeu şi a lui Isus. Înţelegerea originală nu a fost nici una materială, nici o descriere a unui obiect autonom. Caracteristicile unei persoane sunt capacitatea de a avea relaţii, de a iubi şi de a comunica.

Revelarea naturii triunice a lui Dumnezeu a fost un proces în istoria mântuirii. În timpul Vechiului Testament Dumnezeu a pus baza conceptului corect cu privire la natura Sa. El S-a revelat ca singurul Dumnezeu şi pe parcursul Vechiului Testament întâlnim îndemnul Său de a ne ţine tare de monoteism.

Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. (Deuteronom 6:4-5)

Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: “Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi în afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi Sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!“ (Isaia 44:6-8)

Revelaţia cu privire la natura lui Dumnezeu din Noul Testament nu schimbă cu nimic revelația din Vechiul Testament, monoteismul fiind indiscutabil baza pentru înţelegerea corectă a Trinităţii.

În timpul discuţiilor despre Trinitate din primele secole credinţa corectă a trebuit să fie apărată de diferite încercări false de a explica natura lui Dumnezeu la un nivel inteligibil raţiunii umane.

Monarhianismul a încercat să menţină unitatea şi unicitatea Lui Dumnezeu prin explicarea celor trei persoane divine ca trei moduri de existenţă, trei modalităţi diferite de înfăţişare a singurului Dumnezeu. De aceea monarhianismul a mai fost numit şi modalism sau patripasianism. Creatorul acestui termen a vrut cu siguranţă să arate urmările acestei învăţături: ar trebui să credem de asemenea că Dumnezeu Tatăl a suferit şi a murit pe cruce, ceea ce este o absurditate pentru că Dumnezeu este atotputernic şi etern. Principalii reprezentanţi ai acestei învăţături au fost Noetus din Smirna şi Praxeas în secolul al doilea d. Chr. şi Sabellius în secolul al treilea d. Chr. (de aceea numită şi sabelianism).

Astfel a fost necesar să se explice mai adânc diferenţa adevărată între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Subordonaţianismul a încercat să explice Trinitatea ca o ordine succesivă: Dumnezeu Tatăl se află deasupra tuturor ca unul care este inaccesibil. Un bine cunoscut reprezentant al acestei învăţături a fost Origen în prima jumătate a secolului al treilea d.Chr. Subordonaţianismul afirma că Fiul şi Duhul sunt divini prin natură, dar în mod clar subordonaţi Tatălui. Arius a dezvoltat această învăţătură mai departe la sfârşitul secolului al treilea d. Chr. şi începutul secolului al patrulea. Arianismul învăţa că la început Fiul a fost creat de către Tatăl şi apoi împreună cu Tatăl a creat lumea. Consecinţa ar fi că Fiul este o fiinţă creată şi nu Dumnezeu. Un alt reprezentant al acestei  învăţături este Eusebius din Nicomedia.

Sinodul de la Niceea din 325 d. Chr. s-a ocupat cu această problemă şi a declarat că Tatăl şi Fiul au aceeaşi natură (în greacă: homoousion to patri). Sinodul de la Constantinopol din 381 d. Chr. a confirmat formulările sinodului niceean şi, de asemenea, a declarat că Duhul Sfânt are aceeaşi natură ca şi Fiul şi Tatăl.

Despre natura divină a lui Isus

Noul Testament învaţă că Isus are natură divină, că este în mod complet unul şi totuşi deosebit de Tatăl.

… şi din ei a ieşit, după trup, Christosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin. (Romani 9:5)

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1-3)

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. (Ioan 1:18)

În aceste versete găsim afirmaţii esenţiale pentru tema noastră. Aici se vorbeşte despre existenţa eternă şi despre divinitatea celei de-a doua persoane divine, Fiul. Cuvântul (greacă: Logos) este termenul folosit de Ioan pentru Fiul. Despre Cuvânt este scris că era Dumnezeu şi că era cu Dumnezeu, ceea ce exprimă, pe de o parte, egalitatea în ceea ce priveşte natura şi, pe de altă parte, diferenţa între persoane.

În Isus Cuvântul s-a făcut om. Nici Tatăl, nici Duhul nu s-au întrupat, ci Fiul, singurul născut din Tatăl, care purcede etern din Tatăl şi are aceeaşi natură cu El. Există diferite variante ale versetului 18 în diferite manuscrise, dar cele mai vechi şi mai de încredere manuscrise au „monogenes theos“, literal: „singurul născut Dumnezeu“, fiind o mărturie clară despre natura divină a lui Isus.1

Duhul Sfânt ca persoană

Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac;  şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi… (Ioan 14:15-16)

V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. (Ioan 14:25-26)

Duhul Sfânt este numit „Mângâietorul“, cuvântul în greacă folosit aici este „parakletos“, care poate fi tradus ca cel care ajută. Duhul ne va învăţa şi ne va reaminti de cuvintele lui Isus. Din moment ce Isus vorbeşte în acest fel despre Duhul, este indubitabil că îl revelează ca o persoană şi nu ca o putere impersonală.

Există un argument filologic univoc pentru faptul că Duhul Sfânt este persoană, argument care nu este vizibil în limba română. „Duh“ (în greacă: pneuma) este de genul neutru, dar în textul citat mai sus pronumele demonstrativ care îi aparţine lui pneuma (în greacă: ekeinos) nu are formă neutră, ci masculină. Aici genul subiectului despre care este vorba îl înlocuieşte pe cel gramatical. Singura explicaţie posibilă este că Isus vorbeşte despre Duhul Sfânt ca persoană.

În Faptele Apostolilor găsim alte aluzii la faptul că Duhul Sfânt este o persoană.

Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira  şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor 5:1-4)

Cum poate cineva să mintă o putere impersonală? Cineva poate să mintă o persoană cu care are relaţie şi care cere şi merită onestitate. De aceea este clar că apostolii credeau în Duhul Sfânt ca persoană.

Despre Trinitate

Când va veni mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. (Ioan 15:26)

Isus a trimis mângâietorul de la Tatăl – toate cele trei persoane divine sunt menţionate aici. În Ioan 14:26 Tatăl este cel care avea să trimită Duhul, din aceasta putem să vedem că Isus are aceeaşi autoritate. Aceasta este o dovadă puternică cu privire la natura divină a lui Isus şi pentru unitatea adâncă a celor trei persoane divine.

Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. (Ioan 16:13-15)

Aceasta este o altă expresie puternică a unităţii în Dumnezeu ca şi a relaţiilor între cele trei persoane divine. Aceste versete arată distincţia între cele trei persoane divine pe baza revelaţiei unui singur Dumnezeu.

Purcederile persoanelor în cadrul Trinităţii

Când vorbim despre eterna procreare a Fiului şi despre purcederea Duhului? Sunt acestea doar moduri de exprimare sau chiar aceste cuvinte descriu persoana interioară a lui Dumnezeu? Trebuie să admitem că limbajul nostru nu este perfect. Înţelegerea cuvintelor este rezultatul experienţei noastre. Persoana eternă a lui Dumnezeu este cu mult peste orice experienţă umană. De aceea orice limbă omenească este (şi trebuie să fie) un instrument insuficient pentru a-L descrie pe Dumnezeul etern. Însă nu avem un alt instrument. Şi chiar Dumnezeu a folosit limba umană pentru a ni se revela nouă, ştiind că vor fi înţelese greşit sau chiar distorsionate cuvintele Sale.

Isus a venit ca să Îl reveleze pe Tatăl. De aceea, cuvintele Sale nu pot fi doar nişte moduri de a Se exprima conform gândirii evreieşti. Revelarea înseamnă că Isus a adus informaţii despre persoana lui Dumnezeu. Isus a vorbit despre o relaţie asemănătoare cu cea dintre tată şi fiu. Aceasta poate fi înţeleasă ca o imagine.  Dar această imagine are conţinut: Tatăl L-a născut pe Fiul. Procesul invers nu este posibil. Isus a numit a doua persoană a trinităţii „Logos“, adică Cuvântul, ceea ce presupune că acest cuvânt este rostit de cineva. Logosul Îşi are originea în Tatăl.

Nu poate exista diferenţă între cele trei persoane divine în ceea ce priveşte atributele Lor divine. Nu poate exista diferenţă în ceea ce priveşte omnipotenţa, atotştiinţa sau omniprezenţa. Nu poate exista în Dumnezeu o persoană mai mică sau mai mare. Dacă cineva nu ţine seama de diferenţa între relaţiile lor, atunci nu mai rămâne nicio altă diferenţă, atunci nu mai are sens să vorbim despre trei persoane divine. Acest mod de gândire este o formă care premerge modalismul. Cele trei persoane divine nu ar fi o realitate eternă în Dumnezeu, ci doar feluri diferite de revelare a lui Dumnezeu pentru lume.

În plus, nu este posibil să spunem că unele expresii biblice privitoare la Trinitate se potrivesc cu modul de gândire evreiesc. Ioan L-a numit pe Isus „singurul născut Dumnezeu“ (în greacă: monogenes theos). Acest termen nu se potriveşte nici cu gândirea evreiască, nici cu cea greacă.  Termenul poartă în sine o contradicţie logică. Fie este născut, fie este Dumnezeu. Acest termen a fost greu de înţeles. De aceea unii copişti s-au gândit că trebuie să „corecteze“ această expresie. De aceea mai degrabă au corectat Biblia decât gândirea lor. Această expresie are sens numai dacă o raportăm la eterna procreare a Logosului în cadrul Trinităţii. Procrearea Fiului este un proces etern dincolo de spaţiu şi timp. Aşa cum soarele trimite raze în mod constant, tot aşa Tatăl naşte pe Fiul într-un proces fără început şi sfârşit. Tatăl este originea eternă a Fiului. Amândoi fac parte din Dumnezeul unic şi indivizibil. „Prioritatea“ Tatălui nu poate fi o prioritate în timp. De asemenea nu poate fi o prioritate în importanţă sau în putere. Este doar o prioritate în origine.

Un principiu esenţial cu privire la persoanele din Trinitate este acela că ele diferă în relaţiile pe care le au între ele, dar în alte lucruri ele sunt una. De aceea când spunem că Tatăl ne iubeşte, aceasta implică şi dragostea Fiului, şi a Duhului Sfânt. Când spunem că Fiul este prezent în comunitatea celor care cred în El, atunci ne referim şi la prezenţa Tatălui şi a Duhului Sfânt. Când spunem că Duhul Sfânt ne îmbracă cu putere trebuie să ştim că face aceasta împreună cu Tatăl şi cu Fiul. Faptul că lucrarea comună a celor trei persoane este totuşi atribuită unei singure persoane reflectă ceva din punctul de vedere al persoanei în cauză din Trinitate.

În întregime putem vedea că Noul Testament ni-L revelează pe Isus ca una cu Tatăl şi totuşi distins. Expresia „singurul născut“ (în greacă: monogenes) arată că Fiul purcede din Tatăl, ceea ce nu se referă la un timp de referinţă, ci la relaţia dintre cei doi. Tatăl este originea Fiului, Fiul purcede etern din Tatăl şi, prin urmare, este de aceeaşi natură. Duhul Sfânt este trimis în lume de Tatăl şi de Fiul. El Îşi găseşte persoana în aceeaşi origine, are aceeaşi natură eternă şi în acelaşi mod ia parte la dăruirea interioară, primirea şi unitatea lui Dumnezeu.

În 1 Timotei 6:16 este scris:

… singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii.

Aici nu vorbeşte despre sfinţenia Sa, ci şi despre caracterul Său de nepătruns. Faptul că noi ca şi creaţie a lui Dumnezeu nu putem înţelege natura Sa eternă cu mintea noastră nu poate fi un argument împotriva Trinităţii. Dumnezeu există într-o altă dimensiune decât cea pe care noi o cunoaştem. S-a revelat pe Sine printr-un mister, ceea ce ne permite mai mult decât putem să cerem sau să aşteptăm. De aceea suntem mulţumitori că El ne-a arătat atât de mult din persoana Sa. Chiar dacă nu putem să Îl înţelegem încă pe deplin, dragostea şi unitatea care ţin de natura Sa ne sunt date ca o conducere clară pentru viaţa noastră aici şi acum. Dumnezeu doreşte să Îl cunoaştem pentru ca să putem avea o relaţie vie şi adevărată cu El. Calea prin care putem să ajungem la aceasta este deschisă tuturor.

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. Din păcate nu am găsit o traducere românească care să redea cu fidelitate textul grecesc, traducerea cea mai des întâlnită fiind „singurul Lui Fiu“. Versiunea engleză New American Standard (the only begotten God who is in the bosom of the Father) corespunde textului celor mai vechi şi mai de încredere manuscrise.