Funcţii şi îndatoriri, structura bisericii

Structura bisericii nu este doar o problemă formală. Ea trebuie să reflecte învăţătura creştină de bază descrisă în prima parte a acestui tratat. Totodată conducerea lui Dumnezeu nu poate fi înlocuită cu o conducere omenească (1 Samuel 8:6-7). În partea a doua şi a treia a scrierii vom încerca să conturăm înţelesul cuvintelor apostol, bătrân şi diacon aşa cum sunt folosite în Noul Testament. Nu avem intenţia de a răspunde la toate întrebările legate de această temă.

Niciun alt mijlocitor în afară de Isus

Cu mult timp înainte de naşterea lui Isus profetul Ieremia a profeţit:

Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: “Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor. (Ieremia 31:33-34)

Creştinii trăiesc împlinirea acestei profeţii (Evrei 8:7-13). Sunt diferenţe între creştini în ceea ce priveşte experienţa, cunoaşterea Bibliei şi ascultarea de Dumnezeu. Trebuie să fim conştienţi de aceste diferenţe, dar nu trebuie să le considerăm diferenţe fundamentale. Nu putem să îi împărţim pe creştini în două grupuri – aceia cărora li s-a dat puterea de a revela voia lui Dumnezeu şi aceia care îi ascultă.

Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Christos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi “Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi “Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Christosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat. (Matei 23:8-12)

Suntem cu toţii fraţi şi avem un singur mijlocitor – Isus care ne conduce la Tatăl nostru ceresc (Matei 20:24-28).

Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Christos. (1 Timotei 2:5)

Mai există apostoli astăzi?

Înţelesul cuvântului apostol este acela de mesager sau cel trimis. În primul rând este folosit pentru cei doisprezece apostoli ( Luca 6:13), apoi pentru apostolul Pavel (1 Corinteni 9:1) şi ulterior pentru discipoli ca Barnaba (Faptele Apostolilor 14:14) care au avut o autoritate însemnată în învăţătură şi în misiune.

Era datoria lor de a pune bazele bisericii.

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni. (Faptele Apostolilor 2:42)

Ei au fost aleşi si pregătiţi să transmită învăţătura lui Isus şi autoritatea lor se baza pe relaţia apropiată pe care o aveau cu El. De aceea, atunci când apostolii au vrut să completeze cercul celor doisprezece au fost cerute nişte condiţii speciale:

Trebuie, deci, ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui. (Faptele Apostolilor 1:21-22)

De asemenea, apostolul Pavel leagă apostolia sa de faptul că l-a văzut pe Isus:

Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul? (1 Corinteni 9:1)

Noul Testament este forma scrisă a învăţăturii lor şi este un fundament complet şi suficient pentru viaţa noastră.

Bătrâni şi diaconi

Bătrâni

Apostolii au numit bătrâni:

Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. (Faptele Apostolilor 14:23)

Bătrânii (greacă: presbyteros) sunt de asemenea supraveghetorii (greacă: episkopos) şi păstorii (greacă: poimenes) bisericii.

Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii. (Faptele Apostolilor 20:17)

…. şi în acelaşi context despre aceeaşi oameni:

Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: supraveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. (Faptele Apostolilor 20:28)

Interschimbabilitatea acestor termeni arată că nu se referă la diferite nivele de ierarhie. Ei descriu aceeaşi îndatorire din diferite unghiuri. Uneori cuvântul supraveghetor (episkopos) este tradus ca episcop. În Biblie episkopos înseamnă pur şi simplu bătrân si este departe de aşa-zişii episcopi de astăzi. De fapt, numai în următoarele secole o singură persoană a devenit conducătorul comunităţii dintr-un oraş;  spre deosebire de timpul apostolilor când comunităţile nu erau conduse de o singură persoană, ci de o colectivitate de bătrâni.

În Filipeni 1:1 şi 1 Petru 5:1-5  adresarea se face către bătrâni la plural.

Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Christos, către toţi sfinţii în Christos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii (sau: supraveghetori) şi diaconii. (Filipeni 1:1)

Sfătuiesc pe presbiterii (sau: bătrânii) dintre voi, eu, care sunt un presbiter (sau: bătrân) ca şi ei, un Martor al patimilor lui Christos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5:1-5)

În Fapte 14:23 şi Tit 1:5 au fost numiţi mai mulţi bătrâni.

Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. (Faptele Apostolilor 14:23)

Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi presbiteri (sau: bătrâni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit. (Tit 1,5)

Această structură oferea o oarecare protecţie împotriva învăţăturilor false în comunităţi care nu aveau toate scrierile Noului Testament ca noi. Era de asemenea o protecţie împotriva pericolului ca o singură persoană să dobândească o poziţie înaltă, ceea ce este criticat în 3 Ioan 9:

Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi.

Conducerea comună a adunării creştine, aşa cum este ilustrată mai sus, nu înseamnă că bătrânii trebuie să decidă totul. În Matei 18:15-18 Isus arată că cele mai importante decizii trebuie luate de întreaga biserică:

Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer. (Matei 18:15-18)

Fiecare creştin este responsabil pentru învăţătura şi deciziile bisericii care este trupul lui Christos. Un bătrân nu trebuie să înlocuiască trupul. El trebuie să se îngrijească de sănătatea acestuia.

Diaconi

În Filipeni 1:1 putem să citim, de asemenea, despre diaconi. Cuvântul înseamnă slujitor, servitor, cel care ajută sau administrator. Alte expresii referitoare la aceştia găsim în Fapte 6:1-6.

… văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele. (Faptele Apostolilor 6:1)1

… Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. (Faptele Apostolilor 6:2)2

Problema era distribuirea de alimente între creştinii nevoiaşi. Apostolii au numit şapte ucenici care îndeplineau această sarcină. Aceştia nu sunt numiţi diaconi în acest pasaj, dar probabil că acest cuvânt diacon folosit în Filipeni 1:1 şi 1 Timotei 3:8 este legat de datoria organizării şi distribuirii lucrurilor materiale.

Concluzia

Nu este greu să iei parte la întâlniri unde cineva organizează un program. Totuşi aceasta nu conduce la asumarea responsabilităţii. A-i iubi pe ceilalţi înseamnă a-ţi asuma responsabilitatea pentru ei. Apostolul Pavel ne încurajează să purtăm această responsabilitate:

În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii. (Romani 15:14)

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. (Galateni 6:1)

Făcând aceasta, putem să zidim unitatea care nu este orânduită de sus, ci va veni din inimile noastre, ea trebuie căutată de fiecare creştin în parte în mod conştient. O asemenea unitate poate fi o mărturie şi pentru lume.

Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. (1 Corinteni 14:24-25)

Învăţăm să ne asumăm această responsabilitate zilnic prin păstrarea smereniei care ne face capabili să ascultăm de ceilalţi – de cei mai în vârstă în credinţă, dar şi de fraţii şi surorile noastre care sunt mai tineri în credinţă (1 Petru 5:5).

Scroll to top ↑


Note de subsol:
  1. literal: “slujirea zilnică” (greacă: diakonia)  
  2. greacă: diakonein = a sluji