Introducere

wheat

Adevărat, adevărat, vă spun că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. (Ioan 12:24-26)

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli:

Fraţilor, ce să facem?

(Faptele Apostolilor 2:37)

Evreii au pus această întrebare în anul 30 d.H., după ce l-au auzit pe Petru vorbind despre Isus Christos. Şi noi ne-am pus aceeaşi întrebare ca oricine, de altfel, care cugetă mai adânc la sensul vieţii, indiferent dacă este ateu, budist sau catolic.

Am crescut în diverse denominaţiuni sau în medii ateiste, dar fiecare dintre noi şi-a dat seama că mai multe căi diferite, care se contrazic una pe cealaltă, nu pot conduce la aceeaşi destinaţie. Sunt atâtea căi dintre care am putea alege, sunt atâţia oameni care ne oferă răspunsuri: protestanţi, catolici, martori ai lui Iehova, adventişti, metodişti, penticostali, budişti, musulmani, atei, … Întrebarea este:

Care este calea corectă, care este adevărul?

Răspunsul pe care-l auzim adesea este “Fiecare are adevărul lui” sau “Nimeni nu poate cunoaşte adevărul”. După părerea noastră, astfel de afirmaţii contrazic faptul că există o singură realitate. Pământul este ori rotund, ori plat. Nu poate fi şi rotund şi plat. Realitatea unică rămâne realitate absolută şi neschimbată indiferent de felul în care o privim. La fel este şi cu întrebările din domeniul religiei. Nu este posibil ca două alternative opuse, contradictorii să fie adevărate simultan, una pentru mine şi una pentru tine. Dacă realitatea este că după ce murim vom învia, atunci reîncarnarea nu există. Tot aşa, nu putem trăi veşnic după moarte şi în acelaşi timp sufletul să ne fie nimicit. Dacă materia a fost creată de Dumnezeu, atunci ea nu poate exista din veşnicie. Să ne gândim şi la alte întrebări ale căror răspunsuri contradictorii nu pot fi în acelaşi timp adevărate: Isus este sau nu, Dumnezeu? Dumnezeu predestinează oamenii la condamnare sau nu? Poate un om să-şi lepede credinţa sau nu? Este omul păcătos prin natura sa sau nu este? Există sau nu iadul?

Nu însufleţesc astfel de întrebări sau altele ca acestea pe oricine doreşte să cunoască natura lui Dumnezeu, să susţină un anumit punct de vedere? Putem rămâne indiferenţi faţă de aceste întrebări, dacă ne interesează cu adevărat cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu?

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, credem că nu avem nevoie nici de o descoperire nouă, nici de o metodă specială de interpretare a Bibliei. Nu credem nici că noi am fi sursa adevărului – departe de noi de a fi aroganţi sau perfecţi – dar credem că adevărul este accesibil pentru că Isus l-a descoperit omenirii.

Majoritatea oamenilor susţin ideea că nu există un adevăr absolut. În societatea noastră,  părerea că adevărul ar fi relativ constituie ideologia predominantă. Mulţi oameni s-au obişnuit cu acest mod de gândire şi au convingerea că ceea ce crede cineva despre adevăr este relativ, nefiind valabil şi pentru ceilalţi oameni. “Corect este ceea ce mie mi se pare bine”. Dar dacă toate lucrurile au aceeaşi valoare de adevăr, atunci în final nimic nu mai contează şi lipseşte standardul după care putem discerne binele de rău, ceea ce este corect de ceea ce este greşit. Astfel, fiecare poate găsi ceva care se potriveşte gustului şi nevoilor sale. Oamenii îşi creează propria lor imagine despre rai alegând culori dintr-o paletă coloristică specifică propriilor lor dorinţe şi aspiraţii. Ei îşi creează religia proprie care li se potriveşte în mod satisfăcător pentru existenţa lor pământească. De fapt, religia este tratată în general ca încă o ramură a artelor sau ca în lumea modei în care oamenii creează curente peste curente şi fiecare, pe rând, modelează oamenii. Dar calea lui Dumnezeu este diferită…

Cum vrea Dumnezeu să-mi folosesc viaţa?

În ochii lui Dumnezeu, toţi oamenii care nu caută adevărul sunt robiţi. Dar Isus vrea să ne elibereze din robie – de noi depinde dacă acceptăm sau nu.

Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. (Ioan 8:31-32)

Adevărul ne va face liberi, dacă îl acceptăm, dacă recunoaştem că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu prin Isus, precum a spus şi Petru:

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.“ (Faptele Apostolilor 2:38)

Dacă decidem că vrem să ascultăm de El toată viaţa noastră, din recunoştinţă, ne dă putere să învingem păcatele şi să trăim curat. Prin mântuirea Lui, vrea să ne elibereze de dorinţele noastre egoiste, de păcatele sexuale, de vanitate şi invidie, de complexe de inferioritate şi de mândrie, de aroganţă şi de imboldul de a fi pe placul oamenilor.

Isus vrea să ne elibereze de învăţăturile eretice care-i conduc pe oameni la o concentrare şi mai mare  asupra lor înşişi în efortul de a se mântui singuri. Dar El vrea să ne elibereze şi de ideile greşite pe care oamenii le numesc “creştinism”, conform cărora ei îşi dedică o mare parte a timpului şi energiei lor în lupta pentru dreptate socială, neglijând însă lupta spirituală împotriva păcatului.

Isus vrea să ne elibereze de învăţăturile care promit siguranţa iertării lui Dumnezeu, dar care nu iau în considerare faptul că a fi creştin înseamnă a-L urma pe Christos. El vrea să ne elibereze de doctrinele care promit harul lui Dumnezeu, dar renunţă la supunerea faţă de El, considerând-o legalistă. De aceea, noi căutăm adevărul şi voia lui Dumnezeu atât în viaţa, cât şi în învăţătura noastră.

Această căutare a voii lui Dumnezeu ne-a condus la întrebarea:

Cum ar trebui să arate Biserica creştină?

În cazul primilor creştini din Ierusalim, Biserica a arătat astfel:

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni…Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi; şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă… (Faptele Apostolilor 2:42 şi 46)

Pentru creştinii din acel timp a fost firesc să se întâlnească şi să se ocupe cu învăţătura lui Christos în fiecare zi. Aceasta a fost o mărturie a interesului lor pentru cele spirituale şi a dragostei lor pentru Dumnezeu şi pentru fraţii în credinţă. Şi noi avem această dorinţă mare de a ne împărtăşi întreaga viaţă cu fraţii în credinţă, de a citi Biblia împreună şi de a lua parte la bucuriile şi tristeţile luptelor spirituale ale celorlalţi. Suntem foarte recunoscători că trăim într-un timp în care dezvoltarea transporturilor şi orele de lucru convenabile fac posibilă părtăşia zilnică. Părtăşia zilnică este pentru noi o exprimare a dragostei şi consecinţa dorinţei noastre de a trăi în conformitate cu ceea ce credem şi de a ne dedica timpul lui Dumnezeu și fraţilor în credinţă. Noi folosim timpul pentru ceea ce este important pentru noi.

Dacă cineva zice: “Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său. (1 Ioan 4:20-21)

Această părtăşie vie ne ajută mult să putem să ne întărim unul pe altul în luptele noastre şi să practicăm principiul exprimat în Biblie:

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, atâta timp cât se zice: “Astăzi”, pentru ca nici unul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. (Evrei 3:13)

Nu vrem să întemeiem relaţii superficiale între noi şi nici nu vrem să creăm o faţadă pe care să o arătăm celorlalţi, evitând astfel descoperirea realităţii despre noi înşine. În schimb, noi ne mărturisim păcatele unii altora pentru a ne ajuta unul pe celălalt în lupta pentru sfinţire.

…cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13: 34)

Aceasta este dragostea în care vrem să trăim, nu numai duminica sau de sărbători, ci în fiecare zi la fel. Nu numai cu anumiţi prieteni, ci cu oricine vrea să trăiască conform adevărului.